carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

2
Chiar în după-amiaza acelei zile, pe când ploaia continua să biciuiască străzile pustii şi pline de bălţi,
silueta fioroasă şi roasă de vreme a lui Sebastian Salgado s-a profilat la uşa anticariatului. Ne-a privit
nespus de hrăpăreţ prin vitrina din care luminițele ieslei îi băteau drept în faţă. Purta costumul vechi de
la prima vizită, ud de ploaie. M-am apropiat de uşă şi i-am deschis.
- Ce iesle minunată, a zis.
- Nu intraţi?
I-am ţinut uşa, şi Salgado a intrat şchiopătând. S-a oprit la câţiva paşi, sprijinit în baston. Din dreptul
tejghelei, Fermin l-a privit cu neîncredere. Salgado a zâmbit.
- Ce multă vreme, Fermin, a spus.
- Te credeam mort, a replicat prietenul meu.
- Şi eu pe tine, ca toată lumea. Asta ne-au zis. Că te-au prins pe când încercai să fugi şi că au
descărcat un glonţ în tine.
- N-au avut norocul ăsta.
- Dacă vrei să-ţi spun adevărul, mereu am sperat că ai şters-o. Se ştie că buruiana rea...
- Mă emoţionezi, Salgado. Când ai ieşit?
- Să tot fie vreo lună.
- Nu-mi zice că te-au eliberat pentru bună purtare, a ripostat Fermin.
- Cred că erau plictisiţi să-mi tot aştepte moartea. Ştii că m-au graţiat? Foaia mi-a semnat-o chiar
Franco.
- Presupun că ai înrămat-o.
- O ţin la loc de cinste: pe bazinul WC-ului, pentru eventualitatea că mi se termină hârtia.
Salgado a făcut câţiva paşi spre tejghea şi a arătat cu degetul scaunul din colţ.
- Vă deranjează dacă stau jos? Încă nu-s obişnuit să merg mai mult de zece metri în linie dreaptă şi
obosesc uşor.
- E al dumitale, l-am invitat.
Salgado s-a trântit pe scaun şi, respirând adânc, şi-a masat genunchiul. Fermin îl urmărea ca pe un
şobolan abia ieşit din bazinul WC-ului.
- E ciudat că acela despre care toţi credeau că va fi primul care o va şterge a rămas ultimul… Ştii ce
m-a ţinut în viaţă în toţi aceşti ani, Fermin?
- Dacă nu te-aş cunoaşte, aş zice că dieta mediteraneană şi aerul de mare.
Salgado a scos un hohot de râs, care la el suna a tuse răguşită şi a bronhii în pragul colapsului.
- Eşti acelaşi dintotdeauna, Fermin. De-aia îmi şi plăceai.
Ce vremuri. Dar nu vreau să vă plictisesc cu asemenea mărunţişuri, cu atât mai puţin pe acest tânăr,
că generaţia lui nu se mai interesează de noi. Ci de charleston sau cum i se mai zice acum. Trecem la
afaceri?
- Cum vrei.
- Mai bine cum vrei tu, Fermin. Eu am spus tot ce aveam de spus. O să-mi dai ce-mi datorezi? Sau
trebuie să fac scandalul care nu-ţi convine?
Fermin a rămas impasibil câteva clipe, care ne-au cufundat într-o tăcere incomodă. Salgado îl pironea