carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Mă gândeam la omul ăla.
- La Cascos?
- Nu. La Valls. La ce-a zis idiotul ăla înainte. La sensul vorbelor lui.
- La ce te referi?
Fermin m-a privit sumbru.
- La faptul că până acum mă îngrijora că voiai să-l întâlneşti pe Valls.
- Şi de acum înainte nu?
- Ceva mă îngrijorează şi mai mult, Daniel.
- Ce?
- Că el te caută pe tine.
Ne-am privit în tăcere.
- Ai idee de ce? am întrebat.
Fermin, care avea mereu răspuns la toate, a clătinat încet din cap şi a întors privirea.
N-am mai vorbit pe drum. Ajungând acasă, am urcat direct în apartament, am făcut un duş şi am luat
patru aspirine. Apoi am tras storurile şi, cuprinzând în braţe perna care mirosea a Bea, am adormit ca un
idiot ce eram, întrebându-mă pe unde umbla femeia pentru care nu-mi păsa dacă eram protagonistul celei
mai ridicole situaţii din tot secolul.