28.11.2019 Views

carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

- Nu merită, i-a răspuns glasul din cealaltă parte a coridorului.

- Fermin Romero de Torres, la dispoziţia dumneavoastră.

- David Martin.

Fermin s-a încruntat. Numele îi era familiar. Vreo cinci minute şi-a tot răscolit amintiri şi ecouri, şi

brusc i-a căzut fisa, rememorând după-amiezile petrecute într-un colţ al bibliotecii Del Carmen, unde

devorase cărţi cu coperte şi titluri ţipătoare.

- Martin, scriitorul? Cel cu Oraşul blestemaţilor?

Din umbră s-a auzit un oftat.

- În ţara asta nimeni nu mai respectă pseudonimele.

- Iertaţi-mi indiscreţia. Dar fiind un devotat scolastic al cărţilor, ştiu că dumneavoastră ţineaţi pana

celebrului lgnatius B. Samson...

- La dispoziţia dumneavoastră.

- E o plăcere să vă cunosc, domnule Martin, chiar dacă în împrejurări atât de nefericite, fiindcă vă

admir de ani de zile şi...

- Da' mai ţineţi-vă gura, porumbeilor, că aici unii vor să doarmă, a mugit un glas acru, parcă din

celula vecină.

- Ie-te c-a grăit şi bucuria casei, s-a repezit o a doua voce de pe coridor, ceva mai depărtată. Nu-i da

atenţie, Martin, că aici, dacă dormi, te halesc ploşniţele de viu de la ciocan în sus. Haide, Martin, de ce

nu ne spui o poveste? Una cu Chloe...

- Asta ca să ţi-o freci ca un maimuţoi, a replicat glasul ostil.

- Amice Fermin, l-a informat Martin din celula lui, am plăcerea să ţi-i prezint pe numărul 12, căruia-i

displace totul, orice-ar fi, şi pe numărul 15, insomniac şi cult, ideologul oficial al acestui coridor.

Ceilalţi vorbesc puţin, în special numărul 14.

- Vorbesc atunci când am ceva de spus, a intervenit o voce gravă şi îngheţată, despre care Fermin a

presupus că-i aparţinea numărului 14. Dacă toţi cei de-aici am face la fel, ne-am bucura de nopţi liniştite.

Fermin a analizat acea comunitate atât de specială.

- Bună seara tuturor. Eu sunt Fermin Romero de Torres, şi e o plăcere să vă cunosc.

- Plăcerea e doar a ta, a replicat numărul 12.

- Fii bine-venit, şi sper ca şederea aici să-ţi fie scurtă, a zis numărul 14.

Fermin a mai aruncat o privire sacului cu cadavrul şi a înghiţit în sec.

- Ăsta a fost Lucio, fostul număr 13, a explicat Martin.

Nu ştim nimic despre bietul de el, era mut. Un glonţ i-a făcut praf laringele în bătălia de pe Ebru.

- Ce păcat că numai lui, a răspuns numărul 19.

- De ce-a murit? a întrebat Fermin.

- Aici mori de stat, a zis numărul 12. N-ai nevoie de nimic altceva.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!