carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Sanctuarul. Când eram tânăr, mergeam acolo sâmbătă de sâmbătă, pentru ca domnul Sempere să-mi
deschidă ochii.
- Bunicul meu.
- Nu mai vin de câţiva ani, fiindcă finanţele mele sunt mai puţin decât minime, şi practic împrumutul
bibliotecar.
- Atunci, fă-ne onoarea de a reveni la anticariat, don Oswaldo, ca la dumneata acasă şi ne împăcăm la
preţ.
- Aşa voi face.
Mi-a întins mâna şi i-am strâns-o.
- E o onoare să fac afaceri cu familia Sempere.
- Vei fi primul dintre toţi.
- Şi de şchiopul ăla care visa marea cu sarea ce s-a ales?
- Păi, nu tot ce străluceşte-i aur.
- Semnul acestor vremuri...