carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

Un bărbat tânăr, cu câteva fire albe în păr şi o umbră în privire, păşeşte pe sub soarele amiezii printre
pietrele din cimitir, sub cerul al cărui siniliu e furat din albastrul mării.
Duce în braţe un copil care abia îi înţelege spusele, dar care zâmbeşte la vederea ochilor lui. Se
apropie amândoi de un mormânt modest, aşezat deoparte, lângă şirul de baluştri suspendaţi deasupra
Mediteranei. Bărbatul îngenunchează la mormânt şi, sprijinindu-şi fiul, îl lasă să mângâie literele săpate
în piatră.
ISABELLA SEMPERE
1917–1939
Bărbatul stă acolo o vreme, în tăcere, cu pleoape strâns închise, ca să-şi reţină plânsul.
Glasul fiului îl readuce în prezent şi, deschizând ochii, vede că acesta îi arată o figură mică, iţită
printre petalele de flori uscate, în umbra unui vas de sticlă aşezat la baza pietrei. E sigur că nu era acolo
ultima oară când fusese la mormânt. Mâna lui caută printre flori şi dă peste o statuetă de ipsos, atât de
mică încât încape în pumn. Un înger. Vorbele pe care le credea uitate i se deschid în memorie ca o rană
veche.
Şi, dacă într-o zi, îngenuncheat la mormântului ei, vei simţi că focul furiei încearcă să pună stăpânire
pe tine, aminteşte-ţi că în povestea mea, ca şi într-a ta, a existat un înger care are toate răspunsurile...
Copilul încearcă să ia figurina îngerului din mâna tatălui şi, atingând-o cu degetele, o împinge fără voie.
Statueta cade pe marmură şi se sparge. Atunci o vede. O hârtiuţă minusculă, împăturită şi ascunsă în
statueta de ipsos. Hârtia e fină, aproape străvezie. O desface cu degetele şi recunoaşte pe loc caligrafia:
Mauricio Valls
El Pinar
Calle de Manuel Arnús
Barcelona
Briza mării se înalţă printre pietrele de mormânt şi suflul unui blestem îi mângâie chipul. Pune hârtiuţa în
buzunar. La scurt timp după aceea, lasă un trandafir alb pe piatră şi face cale întoarsă, cu copilul în braţe,
îndreptându-se către aleea cu chiparoşi, unde îl aşteaptă mama fiului său. Toţi trei se îmbrăţişează şi,
când îl priveşte în ochi, ea descoperă ceva care nu fusese acolo cu câteva clipe înainte. Ceva tulbure şi
întunecat, care o sperie.
- Te simţi bine, Daniel?
El o priveşte lung şi surâde.
- Te iubesc, zice şi o sărută, ştiind că istoria, istoria lui, nu s-a sfârşit.
Abia începea.
SFARSIT