carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Dar poate că mai e cineva care...
- Ssst, mi-a închis gura Fermin, arătând spre Salgado, care se mişca în sfârşit.
Bătrânul s-a apropiat de o căsuţă şi a pus mâna pe uşiţa din metal. A scos cheia şi a băgat-o în
broască. A deschis şi a privit înăuntru. Chiar atunci, doi jandarmi din Garda Civilă au dat colţul, intrând
de pe peron în hol, şi s-au apropiat de Salgado, care încerca să scoată ceva din interior.
- Vai, vai, vai... , am şoptit.
Salgado s-a întors şi i-a salutat pe cei doi jandarmi. Au schimbat câteva vorbe, iar unul dintre ei a
scos dinăuntru un geamantan şi l-a pus pe jos, la picioarele lui Salgado. Hoţul le-a mulţumit plin de
efuziune, iar cei doi şi-au continuat rondul, după ce l-au salutat ducând mâna la borul tricornului.
- Trăiască Spania, a murmurat Fermin.
Salgado a luat geamantanul şi l-a cărat pe altă bancă, vizavi de noi.
- N-o să-l deschidă aici, nu-i aşa? am întrebat.
- Trebuie să se asigure că totul e la locul lui, a replicat Fermin. Ticălosul a aşteptat şi a suferit ani la
rând ca să-şi recupereze comoara.
Salgado s-a uitat de mai multe ori în jur, ca să se asigure că nu era nimeni prin preajmă, şi în sfârşit s-
a hotărât. L-am văzut deschizând geamantanul doar câţiva centimetri şi uitându-se înăuntru.
A rămas aproape un minut nemişcat, în poziţia aceea.
Fermin şi cu mine ne uitam unul la celălalt fără să pricepem nimic. Brusc, Salgado a închis
geamantanul şi s-a ridicat. A pornit spre ieşire, lăsând geamantanul în urmă, în faţa căsuţei deschise.
- Ce face oare? am întrebat.
Fermin s-a ridicat şi a făcut un semn.
- Tu du-te după geamantan, eu îl urmăresc pe el... Fără să-mi lase timp să răspund, Fermin s-a grăbit
să iasă. M-am îndreptat repede spre locul unde Salgado îşi lăsase geamantanul. Un filfizon care îşi citea
jurnalul pe o bancă din apropiere îi aruncase şi el o privire; uitându-se mai întâi în dreapta şi-n stânga, ca
să se asigure că nu-l vedea nimeni, s-a ridicat şi s-a apropiat ca un vultur ce dă târcoale prăzii. Am grăbit
pasul. Străinul era gata să-l înhaţe, când i l-am smuls din mână ca prin miracol.
- Geamantanul ăsta nu-i al dumitale, am zis. Individul m-a pironit cu o privire ostilă şi a strâns
mânerul.
- Anunţ Garda Civilă? am întrebat.
Speriat, golanul i-a dat drumul şi s-a pierdut în direcţia peroanelor. L-am dus pe bancă şi,
asigurându-mă că nimeni nu mă privea, l-am deschis.
Era gol.
Doar atunci am auzit vacarmul, am ridicat ochii şi am văzut că la ieşirea din gară avusese loc un
incident grav. M-am ridicat şi am zărit prin geamuri cum cei doi jandarmi îşi croiau drum printre curioşii
adunaţi în ploaie. Când mulţimea s-a dat deoparte, am văzut că Fermin îngenunchease şi îl sprijinea pe
Salgado. Bătrânul ţinea ochii deschişi sub ploaie. O femeie care intra chiar în acel moment şi-a dus mâna
la gură.
- Ce s-a întâmplat? am întrebat.
- Un biet bătrân a căzut lat.„, a zis.
Am ieşit afară şi m-am apropiat încetişor de cercul celor care asistau la scenă. Am văzut cum Fermin
a ridicat privirea şi a schimbat câteva vorbe cu cei doi jandarmi. Unul din ei a încuviinţat din cap. Atunci
Fermin şi-a scos paltonul şi l-a întins peste cadavrul lui Salgado, acoperindu-i faţa. Când am ajuns acolo,
o mână cu doar trei degete ieşea de sub haină, având în palma care strălucea sub ploaie o cheie. L-am tras
pe Fermin sub umbrelă şi i-am pus o mână pe umăr. Am plecat fără grabă de-acolo.
- Eşti bine, Fermin?