carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

15
In acea după-amiază, înainte de-a se întoarce în celulă, Fermin s-a apropiat de una din santinelele care îl
duseseră în biroul lui Valls.
- Spuneţi-i domnului director că trebuie să-i vorbesc.
- Se poate şti despre ce?
- Spuneţi-i că am rezultatele pe care le aştepta. Ştie despre ce-i vorba.
În mai puţin de-o oră, cele două santinele erau la uşa celulei 13, pentru a-l lua pe Fermin. De pe prici,
Salgado urmărea totul cu o expresie câinească, masându-şi ciotul mâinii. Fermin i-a făcut cu ochiul şi a
plecat sub paza lor.
Domnul director l-a primit cu un zâmbet exuberant şi o farfurie cu fursecuri de la Casa scribă.
- Fermin, prietene, ce plăcere să te am din nou aici, pentru o conversaţie inteligentă şi productivă. Ia
loc, te rog, şi gustă după pofta inimii din această fină selecţie de dulciuri pe care mi le-a adus soţia unui
deţinut.
Fermin, care de zile întregi nu putea înghiţi nici măcar un grăunte, a luat un colăcel, ca să nu-l
contrazică pe Valls, dar a rămas cu el în mână, de parcă era o amuletă. A observat că domnul director nul
mai tutuia şi a presupus că noul mod de adresare, cu dumneata, putea avea doar consecinţe funeste.
Valls şi-a turnat brandy într-o cupă şi s-a trântit pe marele-i fotoliu de general.
- Ei bine? Înţeleg că ai veşti bune pentru mine, l-a îmbiat la vorbă domnul director.
Fermin a încuviinţat.
- La capitolul Literatură Bună, vă pot informa, Excelenţa Voastră, că Martin e mai mult decât convins
şi motivat să ducă la bun sfârşit şlefuitul şi netezitul pe care i le-aţi solicitat. Mai mult, mi-a spus că
materialul pe care i l-aţi furnizat e de o calitate şi o fineţe atât de înalte, încât crede că misiunea sa e
simplă, căci e de-ajuns să pună puncte pe câteva "i"-uri din genialitatea domnului director, pentru a
obţine o capodoperă demnă de cel mai ales Paracelsus.
Valls s-a oprit ca să absoarbă tirul vorbelor lui Fermin, dar a încuviinţat politicos, fără să-şi atenueze
zâmbetul îngheţat.
- Nu-i nevoie să-mi îndulceşti pilula, Fermin. E suficient să știu că Martin va face tot ce are de făcut.
Știm amândoi că nu-i place munca, dar mă bucur că şi-a băgat minţile în cap şi a înţeles că, uşurând
lucrurile, ne face tuturor un serviciu. Acum, cu privire la celelalte două puncte...
- La ele şi voiam să mă refer. Cimitirul cărţilor înstrăinate...
- Cimitirul Cărţilor Uitate, l-a corectat Valls. I-ai putut scoate adresa de la Martin?
Fermin a aprobat plin de convingere.
- Din ce-am putut deduce, sus-numitul osuar e ascuns în spatele unui labirint de tuneluri şi încăperi de
sub piaţa Borne[34].
Valls a cântărit dezvăluirea, vizibil surprins.
- Şi intrarea?
- Până acolo n-am putut ajunge, domnule director. Îmi închipui că se află în cine ştie ce ascunzătoare
din spatele macaralelor şi al descurajantei duhori a tarabelor cu zarzavaturi angro. Martin nu voia să
vorbească despre ea, şi mi-am zis că, dacă îl presez prea mult, n-o să-mi mai spună nimic.