carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

7
Istoria relatată de bunul medic îl intrigase pe Fermin. Credincios constantei lui înclinaţii pentru cauzele
pierdute, a hotărât să facă cercetări pe cont propriu, să afle mai multe despre Martin şi, în treacăt, să
perfecţioneze metoda fugii via mortis[28] în stilul lui Alexandre Dumas. Cu cât cerceta mai mult
chestiunea, cu atât mai mult i se părea că, în această privinţă cel puţin, Prizonierul cerului nu era chiar
atât de sonat cum îl descriau toţi. Ori de câte ori avea un moment liber în patio, Fermin făcea ce făcea şi
se apropia de Martin, ca să stea de vorbă cu el.
- Fermin, încep să cred că noi doi suntem aproape ca nişte logodnici. Oriunde mă întorc, dau de tine.
- Scuză-mă, domnule Martin, dar mă intrigă ceva.
- Şi ce te intrigă?
- Uite, vorbind fără ocolişuri, nu pricep cum un om decent ca dumneata s-a pretat să dea ajutor acestei
chiftele dezgustătoare şi vanitoase care-i conaşul director, în viclenele-i încercări de a se da drept literat
de salon.
- Da' ştiu că mergi direct la ţintă. Se pare că-n casa asta nu există secrete.
- Păi, am mare talent la intrigile complicate şi alte detectivării.
- Atunci ştii şi că nu-s un bărbat onorabil, ci un criminal.
- Aşa a zis judecătorul.
- Şi o armată şi jumătate de martori sub jurământ.
- Cumpăraţi de un nemernic şi împinşi cu toţii de invidie şi de tot soiul de meschinării.
- Spune-mi, Fermin, e ceva ce nu ştii?
- O grămadă de chestii. Dar acum câteva zile mi-a căzut fisa şi am priceput de ce aveţi de-a face cu
cretinul ăsta care se crede Dumnezeu. Oamenii ca el sunt cangrena ţării noastre.
- Oameni ca el sunt peste tot, Fermin. Nimeni n-are patentul.
- Dar numai aici îi luăm în serios.
- Nu te repezi să judeci. În toată farsa asta, domnul director e un personaj mai complicat decât pare.
Cretinul ăsta care se crede Dumnezeu, cum îi spui tu, e, pentru început, un om foarte puternic.
- Dumnezeu, după el.
- În acest purgatoriu particular, n-a rătăcit drumul.
Fermin a strâmbat din nas. Nu-i plăcea ce auzea. Martin părea aproape că-şi savura vinul înfrângerii.
- V-a ameninţat? Asta e? Ce vă mai poate face?
- Mie, nimic, pe mine mă face să râd. Dar altora, de afară, le poate face mult rău.
Fermin a tăcut îndelung.
- Iartă-mă, domnule Martin. N-am vrut să te jignesc.
N-am avut intenţia.
- Nu mă jigneşti, Fermin. Din contră. Cred că eşti prea generos cu mine. Buna ta credinţă spune
despre tine mult mai mult decât despre mine.
- E vorba despre domnişoara aceea, nu-i aşa? Isabella.
- Doamna.
- Nu ştiam că eşti însurat.
- Nu-s. Isabella nu mi-e soţie. Nici amantă, dacă asta-ţi închipui.