carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

7
A doua zi, Fermin a ieşit în vârful picioarelor, ca să nu-l trezească pe padre Valera, care adormise pe
sofa cu poemele lui Machado în mână si sforăia ca un taur de coridă. Înainte de plecare, îl sărutase pe
frunte şi lăsase pe masa din sufragerie banii pe care preotul îi strecurase în valiză, înveliţi într-un
şerveţel. Apoi a luat-o pe scări în jos, cu hainele şi conştiinţa curate, hotărât să rămână în viaţă, cel puţin
alte câteva zile.
În zori, soarele şi briza curată ce venea dinspre mare au dat la iveală un cer strălucitor, care lungea
umbrele oamenilor în mers. Fermin şi-a petrecut dimineaţa hoinărind pe străzi cunoscute, oprindu-se în
faţa vitrinelor şi adăstând pe bănci ca să privească fetele care treceau şi-i păreau cu toatele frumoase. La
amiază, s-a apropiat de bodega din capătul străzii Escudellers, lângă restaurantul Los Caracoles, care îi
trezea amintiri foarte plăcute. Bodega avea, printre degustătorii cei mai curajoşi şi nemofturoşi, nefericita
faimă de a vinde sendvişurile cele mai ieftine din întreaga Barcelonă. Totul era, ziceau experţii, să nu pui
întrebări indiscrete despre ingrediente.
Cu noile-i haine domneşti şi respectabila armură de ziare La Vanguardia îndoite pe sub lenjerie ca
să-i dea prestanţă şi robusteţe, jucând rolul de palton la preţ redus, Fermin s-a aşezat la tejghea şi, după
ce a consultat lista deliciilor care rimau cu buzunarele şi stomacurile celor mai modeşti, a început să
negocieze cu chelnerul.
- Spune-mi ceva, tinere. Sendvişul cu mortadella, mezeluri din Cornella şi pâine catalană rustică din
meniul zilei are şi roşii proaspete?
- Abia culese din grădinile noastre din Prat, exact în spatele fabricii de acid sulfuric.
- De calitate superioară. Şi spune-mi, te rog, băiete. Ai încredere în casa asta?
Chelnerului i s-a şters zâmbetul de pe buze, aşa că s-a retras în spatele tejghelei, aruncându-şi
şervetul pe umăr cu un gest ostil.
- Mai mult decât în Dumnezeu.
- Nu faceţi excepţii pentru mutilaţii de război decoraţi?
- Cară-te sau anunţ Brigada Socială.
Văzând turnura pe care o lua conversaţia, Fermin a bătut în retragere, căutându-şi un colţişor liniştit,
unde să-şi revizuiască strategia. Tocmai se instalase pe scara unui portal, când o fată de nici
şaptesprezece ani, dar cu rotunjimi de dansatoare de cabaret, a trecut pe lângă el, gata să cadă în nas.
Fermin s-a ridicat s-o ajute, dar nici n-o apucase bine de braţ, că a şi auzit paşi în spate şi un glas faţă
de care cel al chelnerului mitocan, care tocmai îl trimisese să ia aer proaspăt, era o muzică celestă.
- Uite ce-i, boarfă de căcat, mie să nu-mi vii cu de-astea că îţi fac faţa dantelă şi te las să zaci în
stradă, care-i şi mai curvă ca tine.
Vorbitorul era un lungan cu faţa măslinie şi gusturi îndoielnice în materie de gablonzuri. Ignorând
faptul că sus-numitul era de două ori mai corpolent decât el şi ţinea în mână ceva ce părea a fi un obiect
tăios, dacă nu şi ascuţit, Fermin, care se săturase până peste cap de bătăuşi şi peşti, s-a interpus între fată
şi individ.
- Tu cine naiba mai eşti, nenorocitule? Cară-te până nu-ţi pocesc faţa.
Fermin a simţit cum fata, care mirosea ciudat, a scorţişoară şi prăjeală, i se agăţa de braţe. Era
suficient să-i arunci o simplă privire bătăuşului ca să înţelegi că situaţia nu părea să se poată rezolva pe