carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Doamna Bea, binecuvântată fie între femei, nu prea are chef de război ori, din contră, are prea mult,
iar tu abia izbuteşti să acoperi un minim de servicii? Gândeşte-te că femeile cu copil sunt ca şi cum li s-
ar fi injectat în sânge o bombă atomică cu hormoni. Unul dintre marile mistere ale naturii e cum de nu
înnebunesc în primele douăzeci de secunde de după ce nasc. Ştiu totul, fiindcă obstetrica e, după versul
liber, una dintre pasiunile mele.
- Nu, nu-i asta. După câte ştiu. Fermin m-a cercetat uimit.
- Te rog să nu spui nimănui ce-ţi voi povesti. Fermin şi-a făcut solemn cruce.
- De curând, am găsit întâmplător o misivă în paltonul Beei.
Pauza mea n-a părut să-l impresioneze.
- Şi?
- Scrisoarea era de la fostul ei logodnic.
- Eroul naţional? Da' nu plecase la El Ferrol del Caudillo ca să joace rolul principal într-o
spectaculoasă carieră de filfizonul tatei?
- Aşa credeam. Dar în timpul liber îi scrie răvaşe de amor neveste-mii.
Fermin s-a ridicat dintr-un salt.
- A naibii mama care l-a fătat, a bombănit mai furios decât mine.
Am scos plicul din buzunar şi i l-am întins. Înainte de a-l deschide, Fermin l-a mirosit.
- Mi se pare mie ori ţapul ăsta chiar trimite scrisori parfumate? a întrebat.
- N-am observat, dar nu m-ar mira. Ăsta-i omul. Partea bună vine după. Citeşte, citeşte...
Fermin a citit, bombănind şi protestând în şoaptă.
- Tipul nu-i numai mizerabil şi josnic, dar şi ţopârlan din cap până-n picioare. Chestia cu „sărut alte
buze" ar fi suficientă ca să-şi petreacă noaptea la mititica.
Am luat scrisoarea şi am privit în pământ.
- Vrei să-mi spui că te îndoieşti de doamna Bea? a întrebat Fermin, neîncrezător.
- Nu, fireşte că nu.
- Mincinosule.
M-am ridicat şi am început să dau ocol prin demisol.
- Tu ce-ai face găsind un asemenea răvaş la Bernarda în buzunar?
Fermin a meditat cu măsură.
- Aş avea încredere în mama fiului meu.
- Ai avea încredere? Fermin a încuviinţat.
- Nu te supăra, Daniel, dar te confrunţi cu clasica problemă a bărbaţilor însuraţi cu o femeie
excepţională. Doamna Bea, care pentru mine e şi va fi o sfântă, este - cum spune o vorbă din popor - bună
s-o mănânci pe pâine şi apoi să te lingi pe buze. Prin urmare, e de aşteptat ca destrăbălaţi, nefericiţi,
lingăi, peşti-de-piscină şi tot soiul de asemenea cocoşei să se ţină după ea. Cu bărbat şi copil sau fără,
fiindcă maimuţei îndesate în costum, pe care benevol o numim Homo sapiens, i se fâlfâie de asta. Poate
că tu nu-ţi dai seama, dar eu pun pariu pe propriile izmene că sfânta-ţi soţie atrage mai multe muşte decât
un borcan cu miere la Târgul din Aprilie[17]. Cretinul ăsta e pur şi simplu o pasăre de pradă în căutare
de hoituri şi aruncă cu pietre, să vadă dacă-i iese ceva. Ascultă-mă pe mine, o femeie cu cap şi cu
juponul bine pus îi vede de departe venind pe tipii de teapa lui.
- Eşti sigur?
- Îndoiala ta e o ofensă. Crezi că, de-ar vrea să-ţi tragă clapa, dona Beatriz ar trebui să aştepte un
papă-lapte de trei parale care să-i trimită supe reîncălzite doar ca s-o ducă de nas? Dacă nu-i ies în cale
zece admiratori, ori de câte ori îşi scoate copilul şi talia zveltă la aer, nu-i iese nici unul. Ascultă-mă pe
mine, că ştiu despre ce vorbesc.