carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

20
Străzile din Pueblo Nuevo erau cufundate într-o ceaţă groasă şi umedă, care se târa din cetatea de
bojdeuci şi cocioabe până la plaja Somorrostro, Studebakerul domnului director străbătea lent vălurile de
ceaţă, înaintând printre defileurile de umbră ale fabricilor, antrepozitelor şi hangarelor întunecoase şi
dărăpănate. Farurile desenau două tuneluri de lumină în faţa maşinii. După o vreme, silueta vechii fabrici
de textile Vilardell a răsărit din beznă. Coşurile de fum şi crestele pavilioanelor şi atelierelor părăsite s-
au profilat în fundul străzii. Poarta mare era apărată de un gard cu săgeţi; în spatele lui, se ghicea un
labirint de buruieni, din care răsăreau schelete de camioane şi hărăbăi părăsite. Şoferul s-a oprit la
intrarea vechii fabrici.
- Lasă motorul să meargă, a ordonat domnul director. Fasciculele de lumină ale ambelor faruri
treceau prin beznă până dincolo de poarta mare, dezvăluind ruina fabricii, bombardată în timpul
războiului şi părăsită ca atâtea altele din oraş.
Pe-o latură, se zăreau nişte barăci mari, închise cu plăci de lemn, iar în faţa unor garaje care păreau
să fi căzut pradă flăcărilor se înălţa ceea ce Valls presupunea că era vechea casă a paznicilor. O flacără
roşiatică de lumânare sau opaiţ cu ulei sublinia conturul uneia dintre ferestrele închise. Domnul director a
privit totul fără grabă, de pe bancheta din spate a maşinii. După câteva minute de aşteptare, s-a aplecat
înainte şi s-a adresat şoferului.
- Jaime, vezi casa din stânga, în faţa garajului?
Era prima oară când domnul directori se adresa pe numele de botez. Ceva din tonul lui brusc amabil
şi cald l-a făcut pe şofer să prefere obişnuita atitudine rece şi distantă.
- Despre gheretă vorbiţi?
- Chiar aşa. Apropie-te de ea şi bate în uşă.
- Vreţi să intru acolo? În fabrică?
Domnul director a scos un suspin de nerăbdare.
- Nu în fabrică. Ascultă-mă bine. Vezi casa, da?
- Da, domnule.
- Foarte bine. Deci, apropie-te de gard, strecoară-te printre gratii, du-te la gheretă şi bate la uşă. E
totul limpede?
Şoferul a încuviinţat fără prea mare entuziasm.
- Bine. După ce vei bate în uşă, cineva are să deschidă.
De cum va deschide, spune-i: „Durruti trăieşte".
- Durruti?
- Nu mă întrerupe. Repetă doar ce ţi-am spus. Îţi vor da ceva. Probabil o valiză sau un balot. Îl aduci
şi gata. Simplu, nu?
Şoferul era palid şi privea fără oprire în oglinda retrovizoare, aşteptând parcă să iasă cineva sau
ceva din beznă, în orice clipă.
- Fii liniştit, Jaime. N-o să se întâmple nimic. E un serviciu personal. Spune-mi, eşti însurat? - De trei
ani, domnule director.
- A, ce bine! Şi ai copii?
- O fetiţă de doi ani, dar soţia mea e însărcinată, domnule director.