carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

5
La ora aceea, n-am găsit deschis decât restaurantul El Xampanyet din strada Montcada. Atâta milă le-am
trezit, că ne-au lăsat să stăm acolo cât făceau curat, iar când să închidă, auzind că Fermin urma să se
însoare, patronul i-a prezentat condoleanţe şi ne-a dăruit o sticlă din medicamentul casei.
- Curaj găină, că mâine te tai, l-a încurajat.
Am hoinărit pe străzile din cartierul Ribera, punând ţara la cale, cum făceam îndeobşte, până ce bolta
cerească s-a colorat în roşu pal şi ne-am dat seama că era timpul ca mirele şi naşul, adică eu, să meargă
pe dig ca să întâmpine iar zorii în faţa celui mai mare miraj al lumii: Barcelona care se trezea cu noaptea
în cap, oglindindu-se în apele portului.
Ne-am instalat pe dig, cu picioarele atârnând deasupra apei, ca să bem împreună sticla dăruită la El
Xampanyet. Între două duşti, priveam tăcuţi oraşul, urmărind un stol de pescăruşi ce survola cupola
bisericii Merca, trasând un arc între turnurile care împodobeau clădirea poştei. În depărtare, în vârful
colinei Montjuic, castelul se înălţa negru ca o pasăre spectrală, scrutând plin de speranţă oraşul de la
picioarele lui.
Sirena unei nave a spart tăcerea şi, de cealaltă parte a danei naţionale, am văzut un crucişător mare ce
ridica ancorele, pregătindu-se de plecare. Nava s-a îndepărtat de chei şi, cu o lovitură de elice care a
lăsat o brazdă pe apele din port, şi-a îndreptat prova spre strâmtoare. Zeci de pasageri făceau din mână
de la pupa. M-am întrebat dacă Rociito era printre ei, alături de chipeşul şi tomnaticul vânzător de fier
vechi din Reus. Fermin privea gânditor nava.
- Crezi că Rociito va fi fericită, Daniel?
- Dar tu, Fermin? Tu ai să fii fericit?
Priveam cum nava se îndepărta şi cum siluetele deveneau tot mai mici, până s-au făcut nevăzute.
- Fermin, ceva mă intrigă. De ce n-ai vrut să primeşti daruri de nuntă?
- Nu-mi place să le creez probleme oamenilor. În plus, ce să facem noi cu servicii de pahare,
linguriţe gravate cu stemele provinciilor spaniole şi alte chestii din astea pe care oamenii le dăruiesc la
nunţi?
- Dar mie mi-ar fi plăcut să-ţi fac un cadou.
- Tu mi-ai făcut deja cel mai mare cadou posibil, Daniel.
- Asta n-are nici o importanţă. Eu vorbesc de unul de care să te foloseşti şi să te bucuri personal.
Fermin m-a privit intrigat.
- O Fecioară de porţelan ori un crucifix? Bernarda are o colecţie atât de mare, că nici nu ştiu unde o
să mai încăpem.
- Nu-ţi face probleme. Nu vorbesc de un obiect.
- De bani?
- Ştii doar că, din nefericire, n-am nici un sfanţ. Cu fondurile e socrul meu, care nu dă nimic.
- Franchiştii ăştia de ultimă oră sunt nişte zgârie-brânză.
- Socrul meu e un om bun, Fermin. Nu te lua de el.
- S-o lăsăm baltă, dar nu schimba vorba tocmai când îmi pui carameaua-n gură. Ce cadou?
- Ghiceşte.