carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Fermin, nu cred că... , am intervenit.
- Întreabă, întreabă.
- Primul bloc are legătură cu istoria locului. Al doilea e tehnic şi arhitectonic. Iar al treilea e, mai
ales, bibliografic...
Isaac a râs. Nu-l văzusem nicicând în viaţă râzând şi n-am ştiut dacă hohotele lui erau un semn al
cerului ori prevestirea unui dezastru iminent.
- Mai întâi, va trebui să alegi ce carte vrei să salvezi, a răspuns Isaac.
- M-am uitat la câteva, dar - chiar dacă doar pentru valoarea ei sentimentală - mi-am permis s-o aleg
pe asta.
A scos din buzunar un volum legat în piele roşie, pe coperta căruia erau gravate o tigvă şi un titlu cu
litere aurite în relief.
- Ia te uită, dom'le. Oraşul blestemaţilor, episodul XIII:
Daphne şi scara imposibilă de David Martin... , a citit Isaac.
- Un vechi prieten, l-a lămurit Fermin.
- Nu mai spune. Ştii, cândva îl vedeam adesea pe-aici, a zis Isaac.
- Probabil că înainte de război, am precizat.
- Nu, nu... după.
Fermin şi cu mine ne-am uitat unul la celălalt. M-am întrebat dacă Isaac avea cu adevărat dreptate
când zicea că nu mai face faţă postului.
- Nu vreau să te contrazic, şefu', dar asta nu-i cu putinţă, a zis Fermin.
- Nu-i cu putinţă? Va trebui să-mi explici mai limpede...
- David Martin a fugit din ţară înainte de război, l-am lămurit. La începutul anului 1939, spre sfârşitul
războiului, s-a întors trecând Pirineii, dar l-au arestat la Puigcerda, după doar câteva zile. A stat la
puşcărie mare parte din anul 1940, când a fost ucis.
Isaac se uita la noi neîncrezător.
- Crede-mă, şefu', a insistat Fermin. Avem surse demne de încredere.
- Vă pot asigura că David Martin a stat aici, chiar pe scaunul tău, Sempere, şi am sporovăit un timp.
- Eşti sigur, Isaac?
- N-am fost mai sigur de ceva în toată viaţa mea, a replicat paznicul. Îmi aduc aminte fiindcă nu-l mai
văzusem de ani de zile. Era ca vai de capul lui şi părea bolnav.
- Îţi aminteşti pe ce dată a venit?
- Perfect. Era ultima noapte din 1940. Noaptea de Anul Nou. Atunci l-am văzut ultima oară.
Fermin şi cu mine ne-am pierdut în calcule.
- Asta înseamnă că tot ce i-a povestit temnicerul Bebo lui Brians era adevărat. Despre noaptea în care
Valls a poruncit să fie dus la hardughia de lângă parcul Guell şi să fie ucis... Bebo a spus că i-a auzit apoi
pe pistolari zicând că acolo se petrecuse ceva, că mai era cineva în casă... Cineva care poate l-a salvat
pe Martin de la moarte... , am improvizat.
Isaac ne asculta consternat elucubraţiile.
- Despre ce tot vorbiţi? Cine voia să-l asasineze pe Martin?
- E o poveste lungă, a răspuns Fermin. Cu tone de note explicative.
- Păi, poate că mi-o spuneţi şi mie într-o zi...
- Isaac, Martin ţi s-a părut întreg la minte? l-am iscodit.
Isaac a ridicat din umeri.
- Cu Martin nu ştiai niciodată... Era un suflet chinuit.
La plecare, am vrut să-l însoţesc până la tren, dar mi-a zis că afară îl aştepta o maşină.