carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

18
La zece şi douăzeci, Isabella Sempere a intrat pe uşă. Avea un palton simplu, părul strâns şi faţa
nemachiată, Valls a văzut-o şi a ridicat mâna. Ea l-a privit o clipă şi abia apoi s-a apropiat încet de masă.
El s-a ridicat şi i-a întins mâna, zâmbind afabil. Ea s-a făcut că n-o vedea şi s-a aşezat.
- Mi-am luat libertatea de-a cere două ceaiuri de muşeţel, sunt cele mai bune într-o asemenea noapte
agitată.
Isabella a aprobat, evitându-i privirea. Domnul director a contemplat-o pe îndelete. Ca întotdeauna
când se întâlneau, doamna Sempere era cât mai nearanjată, căci încerca să-şi ascundă frumuseţea. Valls i-
a privit linia buzelor, tresăririle pulsului pe gât şi curbele sânilor sub palton.
- Spune, te rog, l-a invitat Isabella.
- Mai înainte, îngăduie-mi să-ţi mulţumesc că ai venit la o întâlnire stabilită în ultima clipă. Azi dupăamiază
ţi-am primit nota şi am crezut nimerit să discutăm pe această temă în afara biroului din închisoare.
Isabella s-a limitat să încuviinţeze. Valls a gustat din ceai şi şi-a lins buzele.
- Foarte bun. Cel mai bun din Barcelona. Gustă-l. Isabella i-a ignorat invitaţia.
- După cum vei înţelege, oricât am fi de discreţi, tot nu-i de ajuns. Pot să te întreb dacă ai spus cuiva
că vei veni aici în seara asta?
Isabella a făcut semn că nu.
- Poate soţului tău?
- Soţul meu face inventarul la anticariat. Nu vine acasă Până mâine-dimineață. Nimeni nu știe că sunt
aici.
- Comand altceva? Dacă nu vrei ceai... Isabella a refuzat şi şi-a luat cana în mâini.
- E bine aşa.
Valls a zâmbit senin.
- Cum îţi spuneam, ţi-am primit scrisoarea. Îţi înţeleg indignarea şi aş vrea să te asigur că e vorba
doar de o neînţelegere.
- Şantajezi un biet bolnav mintal, deţinutul dumitale, ca să-ţi scrie o operă cu care să devii celebru.
Nu cred că până aici am înţeles greşit.
Valls şi-a lăsat mâna să lunece spre Isabella.
- Isabella... Îţi pot spune aşa?
- Nu mă atinge.
Valls şi-a retras mâna, schiţând un gest împăciuitor.
- Bine, bine, să vorbim cu calm.
- N-avem nimic de vorbit. Dacă nu-l laşi în pace pe David, am să ajung cu povestea lui şi frauda
dumitale până la Madrid sau unde-i nevoie. Toţi vor afla ce om şi ce literat eşti. Nimic şi nimeni nu mă
va putea opri.
Lacrimi se iveau în ochii Isabellei, iar cana cu ceai îi tremura în mâini.
- Te rog, Isabella. Bea un pic. O să-ţi facă bine. Absentă, Isabella a sorbit de două ori.
- Aşa, cu un strop de miere e cum nu se poate mai bun, a adăugat Valls.
Isabella a mai luat două sau trei sorbituri.
- Trebuie să-ţi spun că te admir, Isabella, a declarat Valls. Puţini ar avea curajul şi tăria de-a apăra