carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

7
Conform experienţei mele personale, descoperind acel loc, oricine se simţea fermecat şi uimit.
Frumuseţea şi misterul acelei incinte reduceau vizitatorul la tăcere, contemplare, visare. Fireşte, Fermin a
reacţionat diferit de toţi. În prima jumătate de oră a fost hipnotizat şi a hoinărit ca un posedat pe potecile
marelui labirint. Se oprea să ciocăne cu încheieturile degetelor în arcurile butante şi coloane, ca şi cum
se îndoia de soliditatea lor. Se oprea în colţuri şi puncte de perspectivă, făcându-şi cu mâinile un ochean
şi încercând să le descifreze logica structurală. Parcurgea spirala bibliotecilor cu nasul lui uriaş la un
centimetru distanţă de infinitatea cotoarelor aliniate în drumuri fără capăt, adunând titluri şi catalogând tot
ce descoperea în cale. Speriat şi îngrijorat, îl urmam la câțiva paşi.
Începeam să cred că Isaac ne va alunga cu şuturi în fund, când m-am împiedicat de paznic pe unul din
podurile suspendate între bolţile de cărţi. Spre surprinderea mea, pe chip nu i se citea nici un semn de
iritare, ci zâmbea binedispus văzând progresele pe care le făcea Fermin la prima lui expediţie de
explorare prin Cimitirul Cărţilor Uitate.
- Prietenul tău e un specimen destul de aparte, a conchis Isaac.
- Nici nu ştii cât.
- Nu-ţi face griji, lasă-l în voia lui, are să coboare din nori.
- Şi dacă se pierde?
- Mi se pare că are mintea limpede. Se descurcă el.
Nu prea eram în apele mele, dar n-am vrut să-l contrazic pe Isaac. L-am însoţit până la încăperea care
ţinea loc de birou şi am acceptat ceaşca de cafea pe care mi-a oferit-o.
- I-ai explicat regulile prietenului tău?
- Fermin şi regulile sunt concepte care nu coabitează în aceeaşi frază. Dar i le-am rezumat pe cele de
bază şi mi-a răspuns cu un convins „Firește, drept cine mă iei?".
În timp ce Isaac îmi reumple ceaşca, m-am surprins privind fotografia fiicei lui, Nuria, atârnată
deasupra mesei de scris.
- Curând se împlinesc doi ani de când s-a dus, a zis cu o tristeţe ce tăia aerul.
Am coborât privirea, întristat. Puteau să se-mplinească şi o sută, căci moartea Nuriei Monfort avea
să-mi rămână mereu întipărită în minte, la fel ca şi certitudinea că, de nu m-ar fi cunoscut, poate ar fi fost
acum în viaţă. Isaac mângâia portretul cu privirea.
- Am îmbătrânit, Sempere. Curând va trebui să-mi ia altcineva locul.
Tocmai voiam să protestez împotriva acestei insinuări când Fermin a intrat grăbit şi gâfâind ca după
maraton.
- Ei? a întrebat Isaac. Cum ţi se pare?
- Glorios. Deşi observ că n-ai toaletă. Cel puţin, la vedere.
- Sper că n-ai făcut pipi prin vreun colţ.
- Am făcut eforturi supraomeneşti ca să ajung până aici.
- Pe uşa asta la stânga. Trage de două ori de lanţ, că din prima nu merge.
Pe când Fermin se uşura abundent, Isaac i-a turnat cafea într-o cană care îl aştepta aburind la
întoarcere.
- Am o serie de întrebări pe care mi-ar plăcea să ţi le pun, don Isaac.