28.11.2019 Views

carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

1

Barcelona, 1958

Mulţi ani mai târziu, cei douăzeci şi trei de musafiri strânşi cu acea ocazie aveau să rememoreze ajunul

istoric al zilei în care Fermin Romero de Torres urma să renunţe la burlăcie.

- E sfârşitul unei epoci, a proclamat profesorul Alburquerque, ridicându-şi cupa cu şampanie într-un

toast şi sintetizând mai bine ca oricine ceea ce simţeam cu toţii.

Petrecerea de despărţire a lui Fermin de burlăcie, eveniment ale cărui efecte asupra populaţiei

feminine don Gustavo Barcelo le-a comparat cu moartea lui Rudolph Valentino, a avut loc într-o noapte

senină din februarie 1958, în marea sală de dans a restaurantului La Paloma, unde mirele a fost

protagonistul unor tangouri de infarct şi al unor momente ce aveau să intre în dosarul secret al lungii curse

în serviciul eternului feminin.

Tatăl meu, pe care izbutiserăm să-l scoatem din casă măcar o dată în viaţă, angajase orchestra de

dans semiprofesionistă La Habana del Baix Llobregat, care acceptase să cânte la un preţ de nimic şi ne-a

delectat cu o selecţie de mambouri, guarachas[46] şi ritmuri rustice care l-au transportat pe mire în

zilele îndepărtate din lumea intrigilor şi glamour-ului internaţional din marile cazinouri ale Cubei uitate.

Invitaţii au lăsat mai mult sau mai puţin deoparte pudoarea şi s-au repezit în ring, ca să-şi mişte scheletul

spre marea glorie a lui Fermin.

Barcelo îl convinsese pe tata că vodca pe care i-o administra cu paharul era apă minerală cu două

picături de lichior Aromas de Montserrat, şi curând am putut asista cu toţii la spectacolul inedit pe care l-

a dat tata, dansând strâns lipit de una dintre colegele pe care Rociito, adevăratul suflet al petrecerii, le

adusese pentru a face evenimentul şi mai plăcut.

- Sfinte Dumnezeule, am şoptit privindu-l pe tata cum îşi legăna şoldurile şi-şi sincroniza loviturile cu

fundul cu veterana nopţii pe primul timp al măsurii.

Barcelo trecea printre invitaţi, împărţind havane şi cartonaşe comemorative tipărite de el la un atelier

specializat în anunţuri de comuniuni, botezuri şi înmormântări. Pe hârtia fină, apărea o caricatură a lui

Fermin deghizat în îngeraş, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, şi la legendă scria:

FERMÍN ROMERO DE TORRES

19??–1958

Marele Seducător se retrage

1958–19??

Pater familias se ridică

Pentru prima oară după multă vreme, Fermin era fericit şi senin. Cu o jumătate de oră înainte de

începerea chefului, îl însoţisem la Can Lluis, unde profesorul Alburquerque ne confirmase că în acea

dimineaţă mersese la Registrul Civil, înarmat cu toate actele şi hârtiile pregătite cu mână de maestru de

Oswaldo Dario de Mortenssen şi de asistentul său, Luisito.

- Prietene Fermin, a proclamat profesorul. Îţi urez oficial bun venit în lumea celor vii şi îţi înmânez,

avându-i pe don Daniel Sempere şi pe prietenii din Can Lluis aici de faţă ca martori, noua şi legitima ta

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!