Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a X-a
A DOUA DOMNIE A LUI CONSTANTIN DUCA
(Continuare)
Politica internă. Iarăşi apăsare fiscală. V-am arătat în prelegerea trecută împrejurările de
ordin politic şi diplomatic în care reuşeşte Duculeţ să capete din nou domnia Moldovei. (Sprijinul
ambasadorului german, contele Oettingen şi al lui Brîncoveanu.) Trebuie să vă spun însă că
neaşteptata mazilire a lui Antioh a mai avut şi o altă pricină. Nu trebuie să uitaţi că Duculeţ
contractase la Constantinopol, cu prilejul primei lui căftăniri la domnia Moldovei, datorii foarte
mari. Garant pe lîngă creditorii săi constantinopolitani era Constantin Brîncoveanu. Desigur că
aceşti creditori, nu renunţaseră să-şi capete banii investiţi în domnia lui Constantin Duca; ei se
resemnaseră însă în decursul anilor tulburi de lupte şi jafuri prin care trecuse Moldova, pînă ce se
ajunse la pacea de la Carlowitz. Îşi dădeau seama că ţara n-ar putea plăti. Chiar turcii încetaseră cu
stoarcerile „fiind ţara stricată şi risipită.” 64
Odată cu pacea însă „turcii au început a cere toate obiceiurile din plin, cum îi Bariamlîcul,
Mucareame, Cearasăul şi altele multe, carele pe vremea răscoalelor le lăsase...” Acum găsiră
prilejul, desigur, şi creditorii lui Duculeţ să-şi scoată banii. Desigur, cuvîntul lor a contat mult în
hotărîrea surprinzătoare luată de turci. Neculce ştie că „muntenii (garanţii) trimiteau totdeauna la
Duca Vodă de cereau datoria cea veche şi cea nouă...” - de unde rezultă cele spuse de noi, că asupra
lui Duculeţ apăsau şi vechile datorii; aceste datorii însă au contribuit astfel ca el să recapete domnia.
Că noua domnie era în mare parte o afacere a cîtorva creditori exaspeperaţi, se vede şi din
graba cu care porni Constantin Duca încasarea dărilor. El sconta de mai înainte aceste dări,
scoţîndu-le la mezat. Introduse din nou văcăritul, darea atît de odioasă moldovenilor şi la care, vă
amintiţi, Antioh Cantemir renunţase. Nici văcăritul nu avu răbdare să-l încaseze în regie, ci îl
concesiona şi pe acesta cît putu mai repede. Cum foarte bine observă Xenopol, 65 văcăritul încasat în
regie ar fi dat venituri foarte însemnate, dar pe Duculeţ nu-l mai îngăduiau creditorii. Apoi „începu
a îndesire sferturile... din patru sferturi dederă oamenii opt într-un an”. Asemeni mări şi îndesi
dările mazililor. Şi astfel „oamenii începură a se speriere şi a fugire...” Pe lîngă acestea începu a
stoarce împrumuturi forţate de la Iordachi Ruset („şi înapoi nu le mai da”).
Reacţiunea boierilor împotriva lui Constantin Duca. Rolul lui Iordachi Ruset. Între acestea,
Antioh Cantemir, reuşind să se dezvinovăţească, fu scos de turci de la închisoare. Vestea aceasta
sperie pe Duculeţ („îndată se îmbrăcă în cămaşă de ghiaţă” 66 ). El începe acum să bănuiască
bunacredinţă a vechilor colaboratori ai adversarului său, a lui Iordachi Ruset, în primul rînd. Întradevăr
acesta nu pierdea vremea. Furios pe Duculeţ că-i lua banii, se folosi de marea sa autoritate
asupra boierimii şi începu a o aţîţa.
Pe acea vreme, sistemul cel mai bun de a compromite pe un domn în ochii turcilor era fuga
boierimii. Fugarii se duceau pe la vecini şi umpleau lumea de vuietul nemulţumirilor lor. Ţara se
dezorganiza economiceşte (căci motorul vieţii economice era boierimea) şi turcii nu mai primeau
nici vite, nici grîne, nici bani. Planul şiretului Iordachi era de a compromite pe Constantin Duca,
înfăţişîndu-l ca pe un om lipsit de tact şi incapabil să servească intereselor Porţii. El provoacă o
mişcare puternică în rîndurile boierimii, întemeiat pe Gavriliţeşti. Fiii lui Gavriliţă erau Vasile -
vornic în divanul lui Duculeţ - Lupul, Solomon şi Costaki. Acestora se adăugară şi alţii: Mihail
Racoviţă Spătarul, Ilie Ţipescul Frige-Vacă, „cu alţi mulţi boieri, ca la vr'o cincizeci şi mai bine”.
Trecură pe la Iveşti, moşia lui Bogdan, îl luară şi pe acesta cu dînşii şi trecură în Ţara Românească,
hotărîţi „să ceară pre Antioh Vodă de la Poartă să le fie domn...” Iordachi Ruset, însă, rămase la Iaşi
„cu mare grijă, făcîndu-se bun, că nu ştia nemică...” În realitate el săpa mai departe domnia lui
Constantin Duca organizînd pribegirea altor grupuri de boieri.
64 Pseudo Nicolae Costin, p. 46.
65 A. D. Xenopol, op. cit., IV, p. 470.
66 Neculce, p. 27.