Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

tînărului domn. „îmbrăcînd caftan de domnie. Constantin Vodă, - povesteşte cronicarul - feciorul
Ducăi cel Bătrîn, era om tînăr, ca de 16-17 ani, cînd au luat domnia. Atunce erau nişte boieri de aici
de ţeară, la Poartă, trimişi de Cantemir Vodă cu trebile ţerei; deci văzîndu-l pe Constantin Vodă că
au îmbrăcat caftan, s-au dus la dînsul de s-au închinat după obiceiu, aşijderea şi de aice, Lupul,
feciorul lui Gavriliţă Vornicul, şi alţii, înţelegînd de domnie nouă au alergat la Constantin Vodă şi
mulţi feciori de boieri, că nu avusese milă şi căutare de la Cantemir Vodă, pe vina lor, că-l ocăriau
şi nu vreau să-i slujească ca unui Domn, ce pentru aceea miluia pre cei proşti.”
Apoi, nu puţini bani l-a costat pe Brîncoveanu logodna fiicei sale cu noul domn. Dar o bună
parte din aceste cheltuieli, le-a dat domnul muntean pe seama ginerelui său. „Trimis-au
Brîncoveanul - continuă cronica - pe Mihai Spătarul şi cu alţi boieri ce se tîmplase acolo, pribegi, de
s-au dus la Ţarigrad, de au aşezat logodna cu fiica Brîncoveanului Vodă, anume domniţa Maria cu
Constantin Vodă, feciorul Ducăi Vodă. Şi strîngîndu-se atîta boierime acolo atunce, la Poartă, au
făcut mare cheltuială ţărei, cu multe podoabe, şi cam fără de treabă precum era ţeara atunce slabă,
cai, rafturi, corturi, două sute de seimeni cu haine şi cu lefe, şi alte multe cheltuieli fără de treabă şi
fără de ispravă. Şi zăbovind acolo atunce cu atîta boierime şi oameni, de la Mart pînă la Iunie, deci,
au făcut multă cheltuială; ce Constantin Vodă, fiind tînăr şi neştiind rîndul, îl bucura Lupul, feciorul
lui Gavriliţă, ca un bezmetic ce era la minte; zicea că este ţara bogată şi sunt mulţime de bucate a
boierilor pribegi, a lui Bogdan şi a lui Iordachi, are de unde scoate să plătească datoria ce făcea.
Deci şi lui Constantin Vodă nu-i era urîtă datoria, şi-i era dragă şi mîndria, şi avea casă grea; şi
maică-sa, Doamna Nastasia, cu atîtea fete au încărcat mulţime de datorii.”
După două luni de petreceri la Constantinopol, cu prilejul logodnei sale, Constantin Duca se
îndreaptă în sfîrşit spre ţară. Ajunge aici prin postul Sf. Petru; boierimea mare, năpăstuită de
Cantemir, îi face o primire foarte frumoasă în scopul de a cîştiga de partea sa pe noul şi
neexperimentatul domn. Între cei dintîi care îl înconjoară, dornici de răzbunare, se găsesc,
bineînţeles, în primele rînduri, Costineştii, căpeteniile partidei polono-file. Neculce ne spune că
tînărul domn „au adus şi cîţiva greci cu dînsul, dinŢarigrad.” 15
Un domn tînăr, de mare cultură. Şi acum să cunoaştem mai de aproape pe noul domn. Era
foarte tînăr la urcarea pe tron, avea circa 16-17 ani. 16 I se mai zicea şi Duculeţ. Avea o frumoasă
pregătire intelectuală. Tatăl său hrănise ambiţii mari, domnise peste Moldova şi Ucraina, sperase să
întemeieze şi o dinastie. El, fostul băiat de prăvălie, vroise să facă din fiul său un adevărat prinţ,
dîndu-i, dacă nu se putea o ereditate princiară, cel puţin o mare strălucire intelectuală. I-a adus
pentru aceasta pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului: pe Ioan Comnen, pe Azarie Cigala, pe
Spandoni (mare retor şi hartofilax al Patriarhiei şi profesor al ştiinţelor în şcoala Fanarului). Alături
de aceşti dascăli bizantini, el mai avea, pentru cunoaşterea culturii apusene pe misionarul catolic
Antonio Renzi, parohul de la Iaşi. Contactul cu acest vestit profesor şi predicator franciscan n-a
influenţat sub raportul religios pe Constantin Duca; în schimb se pare - cum se va vedea mai departe
- că l-a iniţiat în unele metode de guvernămînt, pe care confraţii săi le-au inspirat în decursul
veacurilor cîrmuitorilor de state. 17
Dimitrie Cantemir, deşi a fost scos din domnie de Constantin Duca, are pentru învăţatul său
contemporan şi adversar cuvinte de laudă. „Să mai numim încă pe Constantin, fiul lui Duca,
Principe de Moldova, superior multora dintre compatrioţii săi în greaca veche şi în filosofie; a fost
şcolarul lui Spandoni.”
Alexandru Mavrocordat Exaporitul, în discursul său Pacea cu Germanii, îi trimite o scrisoare
în care îi face, de asemenea, un cald elogiu, spunîndu-i: „cel mai distins dintre învăţaţi, care posedă
pe lîngă domnie, studii, erudiţie şi rîvnă pentru eleganţă în stil.” Iar Nicolae Costin scrie: „Măcar că
era foarte tînăr, era foarte înţelept şi prea învăţat în cartea latinească.”
15
Neculce, ed. Kogălniceanu, p. 256.
16
Ibidem, p. 246.
17
Despre Renzi, vezi Gh. Călinescu, Alcuni missionari cattolici italiani, în „Diplomatarium italicum,” I, 1925,
p. 71, n. 5.