Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

În vremea aceasta Potoţki se găsea la Tighina, la regele Suediei. De aci el va merge la
Constantinopol, ca sol al lui Carol al XII-lea pentru a stărui pe lîngă turci să declare război ruşilor.
Misiunea lui Potoţki a fost încununată de succes, căci a făcut ca ideea războiului împotriva lui Petru
cel Mare să fie acceptată de cercurile turceşti. Nicolae Costin ne mai spune că ofiţerii poloni din Iaşi
aţîţară pe Potoţki împotriva lui Mavrocordat ( „ … au scris în cîteva rînduri la Tighina la Voevod
Haliţkii, şi acolo fiind şi Craiul Svediei, s-au aţîţat neprieteşugul asupra lui Nicolae-Vodă”).
Conflictul lui Mavrocordat cu regele suedez şi cu principele polon ne este confirmat din
multe acte contemporane; s-au împăcat însă prin intermediul ambasadorului francez Des Alleurs cu
care domnul moldovean era în relaţii recente de bună prietenie. Iată în ce împrejurări se
împrietenise Nicolae Mavrocordat cu ambasadorul francez. Acesta trecuse prin Maramureş şi
intrase în Moldova pentru a merge la Constantinopol să-şi ia postul în primire. El avu de întîmpinat
mari greutăţi la trecerea prin munţi. Iată cum înfăţişează el regelui Ludovic al XIV-lea această
călătorie: „înainte de a trece din Maramureş în Moldova, am văzut dispărind din ochii mei un car cu
6 cai sub ghiaţa unui rîu, care avea 12-15 picioare adîncime. Despre acest car n-au mai putut afla
niciodată nimic, deşi aveam în el tot ce posedam mai bun, astfel că echipamentul meu se reduse prin
această întîmplare doar la 4 valize. Am fost silit să plătesc 300 de ţărani, din care 200 deschideau
drumul, iar cealaltă sută purta hrana pentru mine şi fînul pentru caii mei, din care mai mulţi au
rămas prin zăpadă. În timp de 5 zile n-am văzut nici cer nici pămînt. A şasea zi le văzui împreună
precum şi alţi oameni decît acei de pe lîngă mine, anume acei pe care domnul Moldovei îi trimetea
în ajutorul meu.” Totodată Des Alleurs spune regelui său că nu poate decît „să se laude de buna
primire pe care i-a făcut-o domnul Moldovei.” 174
Şi cronica lui Nicolae Costin aminteşte trecerea prin Moldova a lui Des Alleurs şi buna
primire făcută de Mavrocordat: „Trecut-au la Poartă pen ţară şi un sol franţuzesc, anume Marchez
Dezalor, înaintea căruia, din porunca lui Nicolae Vodă, i-au eşit Nicolae Vornicul cel mare de Ţara
de jos (Costin), şi pentru limba latinească, eşindu-i mai sus de Copou, înainte, cu slujitori, de l-au
petrecut pînă aice, în oraş la gazdă.” 175 Văzîndu-şi situaţia primejduită din pricina conflictului cu
Potoţki şi Carol al XII-lea, Mavrocordat ceru concursul lui Des Alleurs pentru a se reconcilia cu ei.
Dintr-o corespondenţă purtînd data de 3 şi 26 august 1710, se vede că diplomatul francez împlini
dorinţa lui Mavrocordat. 176
Mazilirea lui Nicolae Mavrocordat. La dreptul vorbind, cuvîntul mazilire nu se potriveşte
împrejurărilor şi condiţiilor în care Nicolae Vodă părăseşte domnia Moldovei. Turcii nu aveau, în
fond, nici un motiv de supărare împotriva lui. L-au rechemat pentru anume motive de oportunitate.
Să reţineţi în primul rînd acţiunea regelui suedez. Acesta îşi dăduse seama că mai mult decît
moldovenii, muntenii erau aceia care cultivau raporturile cu ruşii. Cînd cronicarii spun „muntenii”,
ştiţi că este vorba de acel puternic partid al cărui exponent era domnul însuşi, adică Brîncoveanu.
Împotriva acestuia va duce Carol al XII-lea, ca şi diplomaţii francezi, o luptă necruţătoare acum
cînd războiul mult dorit putea să înceapă dintr-o zi într-alta. Li s-a sugerat turcilor ca înainte de a
porni campania împotriva ruşilor să fie scos din domnie Brîncoveanu. Era de dorit însă ca lucrul
acesta să se facă prin surprindere, ca nu cumva domnul muntean să reacţioneze, fie cu mijloacele
sale (căci Brîncoveanu făcuse la acea dată pregătiri militare), fie prin ajutoare germane venite din
Ardeal.
De această împrejurare ştiu să profite Dimitrie Cantemir. Învăţatul principe moldovean era
bun prieten cu un anume Ismail Efendi, om de casă al Sultanului şi capuchehaie al Hanului din
Crîm. Iată cum ne înfăţişează Neculce amiciţia lui Cantemir cu Ismail Efendi: „Că mergea de multe
ori acel turc la gazda lui Dimitrie Beizadea, şi-1 cinstea Beizadea, că poate fi bea acel turc şi vin, şii
zicea Beizadea în tambură, că aşa scia zice de bine în tambură, cît nici un ţarigrădean nu putea zice
bine ca dînsul; şi-i era foarte drag Beizadea acelui turc.” 177 Ismail puse pe Han - care tocmai atunci
174
Hurmuzaki, Supl. I, p. 376-377, raport din 25.III.1710.
175
N. Costin, ed. Kogălniceanu, p. 76.
176
Hurmuzaki, Supl. I, p. 382-384.
177
Neculce, p. 300.