Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Un altul, de data aceasta un francez, spune:
„Nu se poate lua în considerare avantajul care se poate trage de la moldoveni, de la valahi şi
de la ardeleni: sînt avantaje subsidiare de la care nu trebuie să se aştepte nici un folos decît atunci
cînd creştinii vor fi cei mai tari. Ar fi chiar bine, într-o bună politică, să nu se prea încreadă, fără
precauţii sigure, în acest soi de creştini pe jumătate mahomedani, care se supun cu uşurinţă cînd văd
forţa venind asupra lor, şi care se străduiesc s-o înlăture prin vicleşuguri şi care dacă au interes ca
necredincioşii să fie nimiciţi - pentru motivul că aceasta i-ar izbăvi de suferinţele ce le îndură şi lear
aduce un tratament mai bun - ei sînt încă şi mai interesaţi în fond ca puterea otomană să nu fie
doborîtă fiindcă atunci a lor ar fi curînd stinsă de împărat sau de regele Poloniei.” 15
Vedeţi că şi străinii încep să ne cuprindă - moldoveni şi munteni - într-o judecată comună.
Punctul de vedere românesc e foarte bine precizat în rîndurile subliniate; este exprimată clar politica
aceasta de basculă pe care erau siliţi s-o ducă muntenii între turci şi austriaci (moldovenii între turci
şi poloni - mai tîrziu ruşi).
Din toate aceste crîmpeie se degajă tendinţa către o politică externă oportunistă. (Trebuie să
luaţi acest cuvînt nu în sensul vulgar ci într-acela al intereselor şi raţiunii de stat.) Această politică
oportunistă nu excludea însă un ideal politic. Nu este desigur vorba de idealul unei mari naţiuni,
puternice, biruitoare; este un ideal mai modest - vă amintiţi povestea idealurilor uzate, din Brandt,
al lui Ibsen - dar urmărit cu înţelepciune şi tenacitate.
Aşa cum vom vedea, acest ideal însemna:
1. Apărarea independenţei politice (într-o vreme în care turcii meditau din nou la
transformarea în paşalîcuri a Principatelor); 2. Integritatea teritorială (într-o vreme care anunţa
dezlănţuirea celor mai neîndurătoare pofte anexioniste şi chiar împărţiri de state) şi 3. Ideea
eredităţii dinastice (foarte firească într-o eră în care statele europene se consolidează şi se înalţă în
cadrul unei orînduiri monarhice absolute).
Acestea sînt ideile dominante ce se desprind din politica externă a lui Şerban Cantacuzino. (Şi
în Moldova, la bazele înţelegerii între Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare se întrevăd aceleaşi idei.)
Se pune acum întrebarea, în ce măsură era apt Şerban Cantacuzino - care va cîrmui 10 ani
Ţara Românească - să răspundă prin personalitatea sa acestor tendinţe politice româneşti, acestor
idealuri.
9 februarie 1939
15 N. Iorga, Studii şi Documente, XX, p. 78; doc. din 5 dec. 1686 Versailles.