Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

a venit în ţară cu 50 de pungi de bani şi ajunsese destul de repede cel mai bogat om din Moldova.
Avea moşii prin toate judeţele ţării - afară de Bacău şi Cernăuţi. Stăpînea 82 sate întregi (fără cele
30 de sate date fiicei sale Safta), 13 jumătăţi de sate şi moşii în alte 71 de sate; apoi vaduri de moară
în alte 7 sate şi 9 vii. Şi pentru ca să vă daţi seama cum se realizau aceste latifundii, vă rog să
reţineţi că 61 din aceste moşii erau făcute de la răzeşi. Restul au fost cumpărate de la diferiţi
membri ai familiilor Buhuşi, Cantacuzino, Sturza, Stîrcea etc. Cele mai multe dintre aceste moşii lea
cumpărat între anii 1690-93 (sub Constantin Cantemir) şi prin 1697-1700 (în vremea lui Antioh
Vodă). Vedeţi dară cîtă dreptate are Neculce cînd acuză „trădarea” lui Iordachi Ruset fată de
Cantemiresti.
Judecînd atent alcătuirea curţii lui Racoviţă (dregătorii) îţi dai seama îndată că domnul era
prizonierul familiei şi partidului închegat de Iordachi Ruset. Astfel, Mihalache şi Scarlatache Ruset
erau capuchehaiele; Iordachi era vornic de Ţara de jos (făcînd legătura cu muntenii şi cu
Brîncoveanu), Manolache Ruset era vel postelnic. În afară de fraţii, fiii - avea cinci fete şi cinci
băieţi! - şi nepoţii lui, el mai avea de partea sa - prin încuscriri - pe cele mai de seamă familii
moldoveneşti din acea vreme. Astfel, vel logofăt era Antioh Jora, socrul lui Iordachi Ruset (fiul lui
Lascarache); vel vornic de Ţara de sus era Lupu Bogdan, socrul lui Constantin Ruset; hatman era
Lupu Costache, socrul Ilenei Ruset; vel comis era Dumitru Racoviţă.
Vă rog, de asemenea, să reţineţi faptul că domnul însuşi era văr primar cu soţia lui Iordachi,
Safta Ruset; că Manolache Ruset era cumnat cu fostul caimacam Ioan Buhuş (una dintre cele mai de
seamă familii boiereşti ale Moldovei) şi că unul dintre feciorii lui Iordachi (Constantin Ruset) ţinea
în căsătorie pe fiica puternicului boier Lupu Bogdan hatmanul.
În aceste condiţii, îl putem crede pe Neculce cînd spune că ceilalţi boieri „...nu puteau încape
de Cupăreşti, adică de Ruseteşti şi de neamurile lui Mihai Vodă şi de slugile lui.” 98 Uzul de putere
nelimitată aduce adesea abuzul. Aşa s-a întîmplat şi în Moldova. Caracterul domniei de partid iese
tot mai mult în evidenţă; încep chiar persecuţiile personale, care fac pe cronicar - el însuşi năpăstuit
- să se teamă că familia Cupăreştilor urmăreşte - la adăpostul lui Racoviţă - aceeaşi situaţie
preponderentă şi chiar exclusivistă pe care în Muntenia o aveau (prin Brîncoveanu) Cantacuzinii.
„Şi începură a sfătuire să stingă pe boierii cei străini să rămîie numai neamul lui şi cu Cupăreştii,
precum au făcut Şerban Vodă şi Brîncoveanul Vodă, domnii munteneşti, de au stins pe cei străini,
de au rămas numai neamurile lor, Cantacuzineştii.” 99
Partidul şi dările. Mihai-Vodă Racoviţă nu era un om bogat. Cheltuise mult la Poartă cu
domnia şi se îndatorase. Pe de altă parte cererile de bani ale turcilor erau foarte mari. Trebuie să
reţineţi faptul că în timpul acela „se schimbaseră trei viziri şi şapte chihaiele” - ceea ce însemna
totatîtea reînnoiri de fidelitate cu obişnuitele daruri. Pe de altă parte, „partidul” nu înţelegea - deşi
era foarte bogat, cum aţi văzut - să ajute pe omul de treabă care servea drept paravan: „Ţara era
jumătate scutelnică tot a neamului lui (Racoviţă) şi a Cupăreştilor”.
Neavînd încotro, Mihai Vodă fu silit - desigur împotriva dispoziţiilor sale naturale - să pună
„dăjdii grele pre mazili şi pre oamenii Ducăi Vodă şi a lui Antioh Vodă.” 100
Între aceşti oameni ai lui Antioh Vodă trebuie să vă amintiţi pe „boiernaşii” şi breslaşii
tîrgurilor - adică acele elemente aparţinînd clasei mijlocii, pe care se întemeiaseră Cantemireştii şi
ai căror exponenţi politici erau. Astfel, Mihail Racoviţă - care se formase la casa Cantemireştilor, în
spiritul politicii lor sociale - începu domnia în condiţii patriarhale (democratice chiar) şi o sfîrşi în
spiritul opus, acela al marii boierimi - însetată de privilegii - şi al spiritului îngust de partid. Acest
lucru făcu să se stingă frumoasele speranţe cu care ţara îl primise pe Racoviţă. Popularitatea de la
începutul domniei se schimbă într-o adevărată ură; ba ceva mai mult: oamenii opuneau oarecare
rezistenţă. Nici măsurile luate împotriva vornicilor şi vătămanilor - pe care îi puneau în butuci şi îi
plimbau pe uliţele Iaşilor - n-au dat rezultatele do rite. În cele din urmă „…Văzînd că nici cu aceea
nu-i poate spăria să iasă toţi la ruptă, vîndut-au toate ţinuturile la Cochivechi, ciocoilor, ca goştina
98 Neculce, p. 274.
99 Ibidem, p. 213.
100 Ibidem, p. 280.