Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Domnişoarelor şi domnilor,
ISTORIA ROMÂNILOR
de la 1677 înainte
Prelegerea I
Înainte de a începe cursul, ţin să vă reînnoiesc apelul făcut domniilor voastre ieri, în şedinţa
de seminar, de a da acestor prelegeri toată atenţia cuvenită. Îmi voi face întreaga datorie; vă rog să
v-o faceţi şi dumneavoastră. Doresc ca, în ziua cînd voi părăsi catedra de Istoria Românilor, să plec
cu o amintire bună şi să vă las o amintire bună.
DOMNIA LUI ŞERBAN CANTACUZINO
După informaţiile ce am, aţi făcut pînă acum începutul domniei lui Şerban Cantacuzino; s-a
sfîrşit capitolul înscăunării şi aţi dezbătut pe larg conflictul sîngeros dintre cele două partide ale
Ţării Româneşti.
Aţi văzut o serie întreagă de ucideri. Vă mai menţionez cîteva. În al doilea an de domnie au
fost ucişi - ne spune cronicarul Radu Popescu -
1) Radu Vistierul Ocnarul, spînzurat la Tîrgul Ocnei „de poarta casii lui”,
2) copiii Sârdarului Drosul, un fiu scoborît legat în ocna pustie şi o fiică ucisă de nişte
seimeni hoţi.
Mai departe, cronica lui Radu Popescu povesteşte: „De aceştia multe făcea Şărban Vodă care
de s-ar fi scris cîte una, pare-mi-se că n-am avia hîrtie să le rînduim toate - că de om nici cum nu-i
era milă, ca de o pasăre îndată îl omoria; ori de au avut vreo pizmă den boieria lui, ori de i s-au
părut ceva bănuială pre cineva, ori l-au pîrît cineva, precum mulţi oameni răi sînt în Ţara
Românească, îndată, fără întrebare, fără judecată, îi omora tirăneşte.” 1
Iar Del Monte, în raportul său, spune: „De cînd este acest principe (cred că e al zecelea an)
dacă s-ar aduna toate lacrimile cîte s-au vărsat de nenorociţii apăsaţi de nedreptatea lui, s-ar face o
baie destul de mare ca să se poată scălda comod. Dar mă tem să nu-i fie lui o baie eternă focul de
pucioasă, şi de păcură.” 2
Pricinile acestor ucideri se văd din documentele timpului. Nu e, desigur, numai
temperamentul înclinat spre tiranie al voievodului. Şerban a voit să răzbune umilinţele, persecuţiile,
surghiunurile şi uciderile care au fost făcute asupra partidului cantacuzinesc în timpul domnilor care
nu-i agreaseră (Grigore Ghica, temporar şi Duca). E destul să vă citez o singură frază în legătură cu
persecuţiile îndurate de Cantacuzini, în timpul lui Ghica: „de-i bătea în toate zilele pre talpele
picioarelor, şi-i spînzura de mîini cu sfoară, şi-i muncea în tot felul, tîrîndu-i pre pămînt şi
pedepsindu-i cum le era voia.”
Au fost apoi chemaţi la Constantinopol şi surghiuniţi la Creta. 3 Şi în vremea lui Duca Vodă
avuseseră, de asemenea, destul de suferit.
Dar cei persecutaţi au reacţionat, la rîndul lor, împotriva domnului prin proteste la Poartă. Au
avut loc două plîngeri, dintre care, una - condusă de Papa Buicescu - este impresionantă prin
numărul celor care participă (trei sute de boieri merg să se plîngă turcilor). Dar prin banii săi şi prin
legăturile de prietenie cu Marele Vizir, Şerban Vodă ocoli primejdia. Pe Papa Buicescu, ocrotit de
turci, nu-l putea atinge, dar parte dintre cei ce-l urmară plătiră cu viaţa. În cele din urmă, iminenţa
primejdiilor din afară şi poate chiar starea de spirit din ţară au împins pe Şerban Cantacuzino la o
politică de reconciliere. După atîta sînge vărsat el făcu un act politic. Anume, a trimis să aducă din
1 Radu Popescu, în Istoriile domnilor Ţării Româneşti, ed. N. Iorga, 1902, p. 200 - 201.
2 Magazin Istoric pentru Dacia, Sub redacţia lui A. Treb. Laurian şi Nicolae Bălcescu, V, Bucureşti, 1847, p. 42.
3 Const. Giurescu, Contribuţiuni la studiul cronicelor muntene, Bucureşti, 1906, p. 41.