Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Iată ce spune cronicarul: „Apoi oastea Hatmanului Antioh s-au şi simţit şi s-au dus la
mănăstire la Agapia şi la Secu, şi la Skit, ce este în Hangu, şi au tot bătut şi au scos pre Joimiri şi
pre Drăbani de prin mănăstiri; şi au început a se înglotire oastea Hatmanului Antioh, ca la patru,
cinci mii se făcuse. După cum este obiceiul norodului omenesc, unde aud şi văd dobîndă, aleargă
din toate părţile; aşa şi acolo se strîngeau, dacă au auzit, unii din Bugeac, unii de la munteni, turcii
din Cărvăsărie; Joimirii, dacă se închinau, le dau cărţi de ertare şi lefe; şi, pe zi ce trecea, tot se
înglotia oastea moldovenească.”
Prin urmare, o adevărată campanie anti-polonă. „Deci, dacă au înţeles Iablonowski, Hatmanul
leşesc, de această socoteală ce începuse Constantin Duca Vodă, îi păru de odată că-i o basnă ... Deci
Hatmanul Iablonowski nu se tulbură prea rău, ce scrise lui Turculeţ Reimentarul, ce era pe margine,
pe Cirimuş, să ia vreo zece-douăsprezece steaguri să iasă înaintea Hatmanului Antioh, sa vadă ce
sînt acele lucruri şi pentru ce se fac aceste socoteli, pentru că ei au legătură bună de prieteşug.”
Cîteva cuvinte despre acest Turculeţ. Este una din cele mai nobile figuri ridicată din rîndurile
acelor soldaţi de aventură pe care Moldova îi dă cruciadei în veacul al XVII-lea. Este pomenit în
multe documente contemporane: „Turkul famossissimo capo Valaco.” 35
Alt document îl numeşte „Turcul, teroare dei Tartari.” 36 El este acela care comandă
ariergarda lui Sobieschi în dureroasa retragere din 1686. Ar merita, desigur, ca unul din
dumneavoastră să-i consacre cîteva pagini. Va găsi şi în literatura istorică polonă ştiri asupra lui. În
această împrejurare însă Turculeţ n-a avut noroc: „Deci, Turculeţ, luînd oaste şi mergînd întru
întîmpinarea Hatmanului Antioh, începură întîiu să vorbească Joimirii, ocăriau pre moldoveni întîiu
de le ziceai epaşi. Ai noştri moldovenii le ziceau gligani, cum este rîndul norodului prost. Şi stau de
o parte Reimentarul Turculeţ, cu Melenti Stegarul Hatmanului Antioh, de voroviau de pace. Iară un
cîmpulungean din oastea Reimentarului Turculeţ au şi slobozit un sineţ în Melenti Stegarul. Deci
oastea moldovenească cum au văzut aşa, au şi năpustit asupra Joimirilor, şi puţină bătălie au avut şi,
au şi început Joimirii lui Turculeţ a fugire, şi moldovenii, cu turcii, cu lipcanii ai spargere şi ai
tăiare; şi aşa, prinse şi pre Reimentarul Turculeţ viu, subt cetatea Neamţului, unde era numai să saie
peste parcane. Se boţise oastea fugind la strîmtoare şi Turculeţu răstăind oastea lui denapoi, l-au
boţit la un vard şi l-au prins viu Tatul Căpitanul, fratele lui Vicol, şi l-au doborît cu suliţa de pe cal.”
Prinderea lui Turculeţ este considerată la Iaşi ca o mare biruinţă. Popularitatea între creştini a
eroului, ura turcilor împotriva lui, mai ales, bucură pe Duculeţ. El nădăjduieşte că, ducînd Vizirului
un astfel de trofeu, să-şi salveze situaţia. Neculce ne spune: „Constantin Vodă Duca se umplu de
mare bucurie unde auzi acea veste, căci la Poartă se ştia numele lui Turculeţ, că de multe ori avea
bătaie cu tătarii şi la Cameniţa…” Dar tocmai cînd bucuria lui Duca era în toi, îşi face intrarea în
Iaşi un alt Capigiu cu firmanul de mazilie.
3 noiembrie 1939
35 Hurmuzaki, V, 2, p. 279.
36 Ibidem, p. 280.