Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

neobişnuită, al cărei ecou îl găsim în cronica lui Neculce. Din nou este acuzată înrîurirea şi
amestecul lui Constantin Brîncoveanu.
„Ţara era puţină 23 şi boierii erau tineri; nu ştiau cum vor chivernisi-o; ce învăţară de scoaseră
şi aicea obiceiul cel rău ce l-a scornit Brîncoveanu Vodă în ţara lui; aflase şi aice sfetnici fără de
lege şi tirănească zavistie, rană fără de leac, ce se chiamă lepră, sau fistulă în pîntice (ulcer!),
văcărit: de vacă un zlot şi de cal un leu, să dea tot omul, de se trage acest obiceiu rău şi spurcat pînă
azi în pămîntul nostru al Moldovei... că lacrimile săracilor, nici soarele nici vîntul nu le pot
usca.” 24 N-a fost de ajuns văcăritul. Au chibzuit şi o altă formă de dare, asupra pogonului de
păpuşoi. „Ear în vară, în al doilea an al domniei lui, văzîndu-l muntenii, de lucruri slabe ce avea de
la Poartă, îl tot grăbiau de bani, ce era ei chizeşi pentru dînsul, ce luase în datorie; şi el fiindu-le
ginere, să nu-i mînie, silea să le facă voia să se plătească. Şi au scornit un obiceiu nou pe ţară, de au
scos de pogonul de păpuşoi şi de păring ce-l făceau oamenii cu sapele prin curaturi, să nu moară de
foame, el le lua cîte un zlot, şi de pogonul de tutun cîte 4 l e i…”
Mai jos, cronicarul subliniază din nou înrîurirea muntenilor asupra domniei Moldovei: „Şi-l
sminteau şi muntenii mult, că vreau să-l stăpînească şi să le facă precum le era voia lor. Şi cîţi bani
cereau muntenii, el tot le da. Mai că nu ştia ce le-au dat şi ce le-au mai rămas dator.” 25
Ideile sociale ale lui Constantin Duca. Dar de toate aceste persecuţii, fînărul şi învăţatul
domn moldovean nu era vinovat. Firea lui - repetăm - era opusă cu totul politicii sociale şi fiscale ce
i se impunea. Ba, am putea spune că dimpotrivă, datorită adîncii sale culturi filosofice şi creştine,
bietul Duculeţ avea concepţii sociale foarte liberale. El este unul dintre cei dîntîi voievozi care
exprimă idei de dreptate socială, manifestînd o tendinţă vie în favoarea şerbilor; el se mărturiseşte
chiar partizan al liberării lor.
Iată ce ne spune în această privinţă cronica lui: „Aşijderea şi la Divan făcea dreptate tuturor,
şi mai vîrtos celor ce se pîrau pentru vecinătate, nu-i da fie cum la vecinătate şi fără jurămînt; ci mai
cu deadinsul răspundea celui ce avea nevoie de vecinătate zicîndu-i: «pas de-ţi caută 3- 4 oameni
jurători, cum n-au fost nici tată-său, nici moşul său, vecini de moşie aceluia cine-l trăgea».
Şi aşa jurînd, îi da volnicie să fie slobod în veci de vecinătate. Că acum făcuse boierii obiceiu
nou de ziceau: «cine au şezut în sat boieresc 12 ani să rămînă vecin». Eară Constantin Duca nu se
uita acolo şi încă zicea: «Cu păcat este să-l robeşti pe frate-tău, căci păgînii îşi cumpără robi pe
bani, şi în al 7-lea an îi iartă, iară alţii şi mai curînd le dau slobozenie. Iară tu eşti creştin, şi
neluîndu-l pe bani, şi fiind creştin ca şi tine, şi tu vrei în veci să-l vecineşti.»”
Vă citesc încă un pasaj care ne arată că prin temperament acest domn era în afara tradiţiilor
de asprime şi de asuprire ce stăpîneau societatea românească. „Acest Constantin Duca Vodă, măcar
că era om tînăr, era foarte înţelept şi prea învăţat, la carte elinească, negrabnic la mînie, nerăstitor.
De avea pre cineva a-l certa, cu blîndeţe răspundea, zicînd: «Ce-ai făcut aşa?» Ori celor mai de fire,
ori şi celor mai proşti măcar de se tîmpla şi ţăran din cei de jos: «luaţi-l1 pre dumnealui şi-l puneţi
la popreală». Sau de era de certat: «daţi-i atîtea toiege».”
Vedeţi dar, că, deşi îşi începe domnia ca prizonier al marii boierimi - şi sub o infuenţă de
aceeaşi valoare socială ce-i venea din Muntenia - totuşi Duculeţ se pătrunde de simpatie pentru
suferinţele ţăranilor şerbi - vecini cum li se spunea în Moldova - a căror slobozenie el o doreşte.
Fireşte, n-a realizat nimic în această direcţie, dar faptul trădează o acută criză de transformări
sociale. Tendinţele excesive ale boierimii mari, de aservire tot mai largă a păturilor ţărăneşti, încep
să întîmpine rezistenţa domnilor. Ideea liberării ţăranilor şerbi, lansată acum, îşi va deschide un
drum din ce în ce mai larg către finele veacului al XVII-lea şi mai ales în veacul de reforme ce va
urma. Domnii străini, mai puţin respectuoşi faţă de tradiţiile sociale ale ţării şi faţă de privilegiile
boierimii autohtone decît erau domnii pămînteni, vor sprijini tot mai mult clasele mijlocii şi pe
şerbi, întemeindu-se ei înşişi - în lupta contra feudalităţii - pe ura acestor pături împotriva
privilegiaţilor, în acest sens, poate fi socotit Duculeţ ca un adevărat precursor al Mavrocordaţilor.
23
O parte din ţară, Bugeacul, era stăpînită de tătari, iar partea muntoasă, de poloni.
24
Neculce, II, p. 248.
25
Neculce, II, p. 249.