Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a V-a
ROMÂNII LA ASEDIUL VIENEI
Ne-am ocupat în ultima prelegere de contribuţia militară a voievozilor noştri - al Munteniei şi
al Moldovei - la asediul Vienei. Înfrîngerea turcilor la Viena este - cum v-am spus - un fapt istoric
de o însemnătate epocală, plin de consecinţe pentru centrul şi sud-estul Europei, şi deci şi pentru
ţările noastre. Factorii cauzali ai acestei înfrîngeri trebuiesc cercetaţi de aproape.
Aţi văzut că am ţinut seama, în primul rînd, de şubrezenia întreprinderii lui Cara Mustafa.
Marele proiect politic al acestuia - aşezarea turcilor în centrul Europei - nu putea fi susţinut în mod
sincer nici de unguri, nici de ardeleni şi nici de români. Emerik Tököly însuşi - asociatul lor cel mai
decis - nu putea sprijini în mod sincer un proiect a cărui izbîndire ar fi dus - mai tîrziu ori mai
devreme - la înăbuşirea veleităţilor de reînviere politică maghiară. Ba, aţi văzut din cele ce vă
spuneam în prelegerea trecută că nici Paşa din Buda nu seconda cu toată convingerea pe Marele
Vizir. Am fi îndreptăţiţi să credem că această atitudine pornea - cum spune D. Cantemir
(reproducînd apărarea lui Cara Mustafa în faţa sultanului) - din temerea că după cucerirea Vienei ar
scădea însemnătatea politică a paşalîcului din Buda. Iată, într-adevăr, cum sună apărarea Marelui
Vizir: „…Mi s-au răpit din mînă aceste succese, nu prin armele... vrăjmaşului, ci prin uneltirile şi
trădarea ofiţerilor mei subalterni, îndeosebi prin trădarea şi perfidia lui Ibrahim Paşa, beglerbegul de
Buda, care el cel dintîi a fost pentru asediul Vienei, iar după aceea şi-a schimbat părerea… pentru
că a văzut că după cucerirea Vienei Beglerbegul de Buda nu va mai avea o putere atît de mare ca
mai înainte…” Cantemir dă in extenso această apărare în care Marele Vizir acuză grav atitudinea
Paşei de Buda (care comanda aripa stîngă a armatei turceşti) în timpul luptei: „... înainte de a se
putea zice că s-a început lupta bine, a întors dosul cu toate trupele sale, a fugit în cea mai mare
dezordine, şi a dat prin aceasta prilej duşmanului să lovească ceailaltă armată în coaste, s-o bată şi
să o pună pe fugă.” Iar în timpul asediului „a refuzat a urma ordinile mele, şi s-a împotrivit la toate
sfaturile mele şi prin exemplul său a încurajat pe soldaţi şi pe ofiţeri a-şi neglija datoriile lor.”
Într-o astfel de tabără, minată pretutindeni de neînţelegeri şi duşmănii intestine, de lipsa
convingerii, de reaua voinţă iar uneori chiar de trădarea tocmai a acelora care trebuie să fie pildă de
credinţă şi devotament (şi în care nici ienicerii nu mai vor să lupte!), poziţia sufletească a domnilor
români - a lui Şerban Cantacuzino îndeosebi - se lămureşte de la sine. Ei au făcut tot ceea ce au
putut pentru a fi de folos asediaţilor, pentru a le uşura rezistenţa. Pentru un om cu resursele lui
Şerban Cantacuzino mai ales, haosul şi destrăbălarea din tabăra turcească era un cîmp minunat de
lucru.
Trebuie să observăm însă că este greu pentru noi astăzi să descoperim şi să urmărim toate
firele acestei întunecoase acţiuni. Acest gen de întreprinderi se întemeiau pe o adevărată artă a
conspiraţiei şi ne este foarte anevoie azi să descoperim fapte şi acte care se ascundeau atunci cu
atîta grijă. Dar din pricina acestor condiţii oculte în care s-a desfăşurat activitatea lui Şerban la
Viena, sînt unii care o ignoră şi alţii care o consideră de domeniul legendei. Vom încerca - pe
temeiul materialului documentar mai vechi, cît şi pe temeiul celui pus în circulaţie în vremea din
urmă - să scoatem la lumină acest capitol din viaţa domnului muntean, puţin cunoscut dar plin de
acte mari care nu o dată i-au pus viaţa şi tronul în primejdie.
Din cercetarea atentă a acestui material se vede că între creştinii din tabăra turcească şi
comandamentul militar al Vienei a existat în tot timpul asediului un admirabil serviciu de curieri şi
informatori; organizarea şi buna funcţionare a acestui serviciu este într-o mare măsură opera lui
Şerban Cantacuzino.
O mărturie destul de preţioasă, deşi cam sumară, despre aceasta se găseşte în Del Chiaro care,
vorbind de voievodul Ţării Româneşti, spune: „Sub pretextul de a trimite spioni să cerceteze situaţia
asediaţilor (din Viena), el comunica creştinilor ştiri din lagărul turcesc.”
Această informaţie se confirmă şi în documentele păstrate. Trebuie să vă spun cîteva cuvinte
în legătură cu aceste documente. În tabăra turcească se găsea de la începutul expediţiei,
ambasadorul german la Constantinopol, Kunitz. Era un obicei al turcilor de a duce cu ei în campanii