Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a VII-a
ÎNCEPUTURILE CRUCIADEI.
RĂSCOALA MOLDOVENILOR ŞI CAZACILOR. NĂVALA ÎN BUGEAC.
Aţi văzut rolul pe care îl vor ocupa românii în Liga Sfîntă. Ei se vor înfăţişa alături de marile
popoare din vecinătate ea o adevărată naţiune, avînd ca idealuri politice refacerea integrităţii
teritoriale şi neatîrnarea statului.
Vă spuneam, în prelegerea trecută, că din pricina îngrijorărilor pe care împăratul Leopold le
avea pentru frontiera vestică a Austriei, rolul principal în cruciadă l-au avut la început polonii. Mai
tîrziu vor intra pe primul plan austriacii şi după aceştia vor veni ruşii.
Participarea românilor la aceste evenimente urmează şi ea aceste trei faze. Le vom cerceta în
aceeaşi ordine; vom începe cu cea polonă.
V-am arătat de mai multe ori în decursul acestor prelegeri că polonii nu aveau o organizare
militară îndeajuns de corespunzătoare vremurilor. Ştiţi că în acest sfîrşit al veacului al XVII-lea, în
Apus, în statele cu resurse financiare serioase şi cu ordine monarhică bine stabilită, se realizează în
domeniul tehnicii militare progrese însemnate (mai ales în privinţa armamentului şi a fortificaţiilor).
Infanteria şi artileria îndeosebi iau un mare avînt, iar caracterul permanent al armatelor creează
acolo regimente întregi de specialişti, profesionişti ai meşteşugurilor şi artei militare. Sub raportul
disciplinei şi comandamentului, de asemenea, monarhiile absolute părăsiseră de mult tradiţiile şi
moravurile evului mediu. Alta era însă evoluţia Poloniei. Cu organizaţia ei politică şi socială, cu
anarhia discursivă a Dietelor ei, şi cu o economie mai mult agrară, Polonia rămăsese fireşte în urmă.
Nu numai armata - formată mai mult din cavalerie - dar întregul edificiu statal era în plină
dezorganizare. Vitejia singură nu mai ajungea, în era de organizare, progres tehnic şi severă
disciplină ce cîrmuia viaţa marilor popoare. Polonii întîrziind adaptarea la spiritul timpului
pregăteau ţării lor nenorociri mari. Pînă la nenorocirile Poloniei însă, acest cusur de organizare s-a
răsfrînt asupra bieţilor moldoveni.
Planul lui Sobieschi, îndată după despresurarea Vienei, era ca, înainte de întoarcerea tătarilor
şi a lui Duca Vodă (socotit omul turcilor), să pornească o răscoală a cazacilor, şi a moldovenilor sub
Petriceicu (care aştepta, după cum ştiţi, retras în Polonia) şi să năvălească asupra Bugeacului.
Cît priveşte pe cazaci, aceştia fură cîştigaţi repede, cu bani catolici. Se răsculară, izgoniră pe
oamenii lui Duca Vodă şi aleseră hatman pe un anume Kunicki. Ca acoperire, pînă la sosirea regelui
- aflat încă pe frontul ungar- trebuiau să servească oştile castelanului Cracoviei şi a celui de
Lubaczov. Răscoala moldovenilor şi cazacilor începu cu succes. Vă amintiţi vibrantele cuvinte din
apelul răsculaţilor moldoveni: „Veniţi să fărîmăm păgînul, să ne răscumpărăm pămîntul nostru, care
dentrîns ne înstrăinaseră păgînii.” Înţeleasă mai puţin la început, mişcarea prinse repede rădăcini,
deşi Petriceicu Vodă, îmbătrînit, nu conducea personal acţiunea militară. Oamenii, boieri, tîrgoveţi
şi ţărani - se înrolară „întîi cu silă, iar apoi alergară de bună voie.” A fost, fără îndoială, o mişcare
naţională. Curînd se ridicară Sorocenii, Orheienii şi Lăpuşnenii care, o ştiţi, urau din tot sufletul pe
Duca-Vodă. (În cursul acestei răscoale, Duca Vodă, care se întorsese de la asediul Vienei licenţiind
oastea, fu prins de oamenii lui Petriceicu şi dus în Polonia de unde nu se mai întoarse. Detalii găsiţi
la capitolul respectiv din istoria Moldovei.)
Moldoveni şi cazaci, înfrăţiţi de dorul luptei şi libertăţii, coborîră în Bugeac cu un elan puţin
obişnuit. Castelanii poloni amintiţi făcură greşeala de a nu-i urma. Oricît de viteze, polcurile
cazacilor şi trupele răsculaţilor moldoveni erau oaste improvizată, cu armament uşor, fără
comandanţi pregătiţi în arta războiului şi, mai ales, fără disciplina războiului. Turcii, dimpotrivă,
ţineau prin cetăţi trupe alese, ieniceri îndeosebi. Repurtară totuşi, pe la începutul lui decembrie
1683, o mare biruinţă asupra lui Iali-Agaşi, comandantul ţărmului pontic; acesta pieri în luptă
împreună cu Aza-bei de Tighina, cu Aga spahiilor şi mulţi mîrzaci. Răsculaţii arseră apoi Tighina -
fără a lua însă cetatea - şi trecură prin foc şi sabie aşezările tătăreşti din Bugeac ajungînd pînă sub
zidurile Cetăţii Albe. Voiră să asedieze Chilia şi Ismailul, dar Sobieschi nu le trimise tunurile
cerute. De aci înainte le merse rău. împrăştiaţi după prăzi - după nenorocitul obicei căzăcesc - ei
fură loviţi de hanul tătăresc care se întorcea în grabă, cu grosul oastei, din Ungaria. Nu putură