Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Între timp, ca urmare a victoriei de la Mohaci, arhiducele Iosif fu încoronat rege al Ungariei
(9 decembrie). La Viena se urmărea în mod tenace realipirea tuturor ţărilor care aparţinuseră
odinioară Coroanei Sf. Ştefan. Între acestea erau socotite şi Principatele Române. Se şi ceru
domnului român un jurămînt de credinţă în numele ideii de stat maghiar („de vreme ce Ţara
Românească este o parte a crăiei Ungureşti”). Aceeaşi concepţie - susţinută însă mai puţin - aveau
austriacii şi asupra Moldovei.
Acum se văzu tactul politic al lui Şerban Cantacuzino. Încrezător în sine şi în numele ce
purta, domnul muntean revendică pentru dînsul ambele principate. El cere împăratului să-i
recunoască dreptul dinastic atît asupra Ţării Româneşti cît şi asupra Moldovei. Astfel, ideii de stat
maghiar susţinută de Habsburgi (doar în scopul unor noi anexiuni) el opune ideea unei monarhii
româneşti, avînd ca temei dinastic familia Cantacuzino. Pentru a obţine aceasta, Şerban se folosi de
Antonio Ştefani, episcopul catolic de Nicopole, refugiat în Muntenia (acest Ştefani avea legături cu
cardinalul Buonvisi despre care v-am spus că ceruse şi polonilor şi austriacilor să trateze pe domnii
români ca principi liberi, iar nu vasali). 100
Ştefani pleacă din Bucureşti în primele zile ale lui decembrie. 101 Misiunea lui a fost
încununată de un real succes. Înfăţişîndu-se ca un cunoscător al stărilor din Balcani, el făcu
domnului român o caldă susţinere, după cum mărturiseşte chiar împăratul în răspunsul său
(„Episcopul Nicopolei. .. ne-a făcut a cunoaşte mai pe deplin, prin cel fierbinte al lui glas. . .”). 102
Împăratul trimite un proiect de tratat prin Csáki, căruia îi dă şi împuternicirea de a lua
împreună cu Dunod, jurămîntul lui Şerban. În acest proiect sînt cuprinse, între altele, cele trei idei
scumpe domnului muntean: întregirea teritorială a ţării, neatîrnarea de turci şi dreptul dinastic
pentru familia sa asupra ambelor principate.
17 martie 1939
100 Vezi prelegerea a IX-a.
101 Hurmuzaki, vol. V, p. 142- 143.
102 N. Iorga, Genealogia, p. 221. „Episcopul Nicopolei, aducătorul acestora, ne-a înmînat scrisoarea de la a ta
Ilicrinotită ... şi ne-a făcut a cunoaşte, mai pe deplin, prin acel fierbinte al lui glas, a ta bună şi statornică dispoziţie a
lucra din toate ale tale puteri spre binele de obşte al creştinătăţii.”