Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

mazilească pe Mihail Apafi...” 30 Somaţia aceasta a lui Şerban Vodă fu urmată de o întreagă
schimbare de atitudine. Domnul muntean scrise lui Apafi arătînd că el ar fi avut dreptul să-l
cerceteze pe Sava. 31 El intră în legătură cu refugiaţii maghiari de la Constantinopol: Csaki şi
Cristofor Pesko. Negocierile fură conduse de Constantin Brîncoveanu, nepotul lui Şerban, pe atunci
capuchehaia al ţării la Poartă.
În înţelegerea făcută, căpeteniile opoziţiei ardelene se obligau: „Religionem orthodoxam,
vulgo valachicam, ab antiquo solitis ceremoniis eos uti, cum libero exercitio, secundum canones
patriae, et, signae contra voluntatem eorum in suis terminis oppressa forent, eorum regno pristinae
libertăţi restitui efficiemus...” Aceste rînduri, publicate de Petru Maior în Istoria Bisericească (pag.
76), ne arată în ce măsură această luptă cu aspecte pur religioase era totodată o luptă naţională care
influenţează adînc raporturile politice dintre Şerban Cantacuzino şi voievodul Ardealului. Apafi avu
mult de lucru la Constantinopol pentru a rezista loviturilor furioase pe care i le dădea Şerban. Îl
vedem trimiţînd agenţilor săi explicaţii şi chiar actul justificativ. 32 La rîndu-i, Şerban Vodă înteţeşte
şi el lupta trimiţînd la Stambul şi pe Stolnicul Cantacuzino.
În acelaşi timp cu Sava Brancovici, a fost arestat în Ardeal şi fratele său, Gheorghe
Brancovici. Acesta însă izbuti să scape şi mergînd prin Haţeg şi Craiova ajunse la curtea lui Şerban
Cantacuzino, în preajma căruia stătu opt ani. Personalitatea curioasă a acestui nobil aventurier nu
este încă pe deplin lămurită. El este privit de cei care i-au urmărit activitatea ca un precursor al
mişcării pentru reînvierea statului sîrbesc. Pentru proiectele de răscoală în Balcani - pe care le
urmărea, după cum vom vedea, Şerban Cantacuzino - un astfel de om era foarte util. Aşa se explică
desigur lunga lui şedere la curtea munteană. 33
În cele din urmă însă, Apafi, temîndu-se de acţiunea întreprinsă de Şerban împotriva sa - după
cum ne spune Gheorghe Brancovici în cronica ce a lăsat - „slobozi din temniţă şi pe mitropolitul
Sava Brancovici. Iar după ce fu eliberat, mitropolitul Sava Brancovici, îmbătrînit şi slăbit de boala
podagrei, nu peste mult timp îşi dete cu virtute ortodoxă sufletul său, suferind în mîinile lui
Dumnezeu şi se mută din veacul acesta la strămoşii săi bătrîni.” 34 O împăcare totuşi nu se făcu.
Şerban Cantacuzino nu era omul să ierte atît de uşor purtarea lui Apafi, însă îşi dădea seama că nici
românii din Ardeal „nu pot rămîne fără păstor.” Fu silit deci să recunoască pe călugărul Iosif Budai,
alesul lui Apafi; avu totuşi satisfacţia de a-l vedea pe noul Vlădică venind - înainte de a i se da
diploma lui Apafi - în Ţara Românească ca „să se hirotonisească după leage.” Hirotonisirea se făcu
şi se întări prin actul din 23 august (stil vechi) 1680. O lectură atentă a acestui act lasă să se vadă
abia stăpînită indignarea lui Şerban Vodă. Revine ideea că sfinţirea lui Iosif se face „ca să nu rămîie
acel Scaun văduv şi creştinii de acolo fără păstor”. La rîndu-i, noul Vlădică trebuie să fi fost adînc
impresionat de măreţia voievodului muntean, de toată curtea şi soborul său, de vreme ce face
înainte de plecare o adevărată mărturisire de credinţă ortodoxă făgăduind să se păzească în eparhia
sa de „nescari lucruri” potrivnice dreptei credinţe, să asculte bunele învăţături ale mitropolitului
muntean şi să păstreze neatinse acolo peste munţi „cîte tocmeale ce are Scaunul Ungro-Vlahiei.” 35
Iată deci cum, pe măsură ce în Ardeal se înăspreşte persecuţia, se afirmă tot mai mult şi
influenţa bisericii muntene. Şerban Vodă Cantacuzino ajunge a exercita astfel o adevărată
dominaţie spirituală asupra românilor din Ardeal.
Dar Iosif muri curînd şi cu prilejul alegerii lui Ioasaf, noul Vlădică, se vădi o dată mai mult
autoritatea voievodului muntean. Confirmarea şi hirotonisirea lui în Ţara Românească a luat
aspectul unei noi alegeri. Într-adevăr, ordinul lui Şerban pentru strîngerea Soborului chema
căpeteniile Bisericii „ca să aleagă şi să hotărască pe cel ce se va găsi mai vrednic spre îngrijirea cea
30
Ibidem.
31
Monumenta Hungariae Historica. Török-magyarkori Allam Okmánytán, Pesta, 1870, VI, p. 97.
32
Ibidem, p. 101.
33
Vezi, pentru Gheorghe Brancovici, Silviu Dragomir, Fragmente din Cronica lui Gheorghe Brancovici, în
„Anuarul Inst. de Ist. Naţ. Cluj”, 1923, p. 1-32.
34
Ibidem, p. 69.
35
Actul de hirotonisire se află în Condica Mitropoliei Ungro-Vlahiei, care s-a pierdut. A fost tipărit însă de
Cipariu în Acte şi Fragmente, p. 234-236. Pentru comentariul de mai sus şi pentru acest capitol, vezi N. Iorga, Istoria
Românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I, p. 273 - 274.