Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

În urma acestora, Veterani trece munţii la Braşov. Aici aşteaptă venirea ambasadei lui Şerban.
Constrîns de împrejurări, Şerban n-avu încotro şi trimise, după mari frămîntări, o ambasadă
strălucită, dar fără împuternicirea de a încheia un act definitiv de închinare. în schimb, strălucirea
ambasadei orbea. Ea număra o sută treizeci de persoane cu 250 de cai. în frunte erau spă- tarul
Iordache Cantacuzino, fratele domnului, aga Constantin Bălăceanu, ginerele său, căpitanul Şerban
Cantacuzino şi comisul Şerban Vlădescu.
Dar Veterani era un om greu de înşelat. El observă lipsa împuternicirii; supărat, opreşte
ambasada, şi întreabă Consiliul de Război dacă n-ar fi bine să ocupe din nou ţara. Brîncoveanu
mijloceşte din nou împăcarea, aducînd în cea mai mare grabă împuternicirea cerută. În felul acesta
numai, ambasada munteană îşi putu relua drumul către Viena. Vă închipuiţi cu cîtă greutate s-a
smuls mîndrului voievod această împuternicire care vasaliza ţara şi făcea să se prăbuşească marile
lui visuri. Bolnav de mai multă vreme, se pare că Şerban a suportat greu această ultimă împrejurare
din nefericita lui carieră. Cîteva zile mai tîrziu, muri (20 octombrie 1688).
Moartea prematură a lui Şerban Vodă făcu să se nască zvonul că a fost otrăvit de fraţii săi
Constantin şi Mihai, în unire cu Constantin Brîncoveanu, din pricină că aceştia erau împotriva
politicii domnului şi mai ales împotriva veleităţilor lui de independenţă şi mărire. Zvonul acesta
înregistrat de Del Chiaro, Radu Popescu şi îndeosebi de Dimitrie Cantemir (ginerele lui Şerban)
căpătă oarecare consistenţă. Astfel, marele istoric Xenopol îi dădu crezare şi, pornind de aci, el îşi
imagină la curtea munteană două partide, reprezentînd două curente de opinie, filo şi antigermană.
Xenopol, care, la data cînd scria nu dispunea de tot materialul documentar necesar pentru studiul
acestor evenimente, era dispus să creadă că Şerban făcea într-adevăr politică „germană.” Din cele ce
v-am spus (pe baza cercetărilor făcute după război şi în ultima vreme), v-aţi convins sper că Şerban
era departe de a face o politică „germană,” „polonă” sau „rusească”. El a făcut tot timpul politica
intereselor de stat româneşti; doar în ceasurile cele mai bune ale zbuciumatei sale cariere, el a visat
să întreprindă, cum aţi văzut, cu ajutorul unei mari mişcări balcanice şi ortodoxe, restaurarea
împărăţiei de Răsărit.
La moartea lui Şerban Cantacuzino, ţara era unită; viaţa de partid nu se mai simţea. Într-o
impresionantă unanimitate, toţi cei prezenţi în capitală au ales ca urmaş pe Constantin Brîncoveanu.
Actul acesta de energie şi neatîrnare, se datora situaţiei excepţionale la care ajunsese statul muntean
- înlăuntru şi în afară - sub autoritatea lui Şerban; chiar lunga domnie a urmaşului său se întemeiază
într-o însemnată măsură pe prestigiul şi rosturile solide create de el statului.
În vreme ce tunurile şi muzicile anunţau domnia cea nouă, „Şerban Vodă, mortul, zăcea ca un
om den cei proşti, numai cu muierea lui şi cu fetele lui...” 110 Abia după ce toată larma încoronării
lui Brîncoveanu s-a potolit, şi-au amintit de cel care „zăcea pe o masă stîrvit, părăsit de toţi pînă a
doua zi dimineaţa”, cînd „l-au ridicat cu cinste Domnul şi l-au dus la Cotroceni, la mănăstirea lui,
de l-au îngropat.” 111 Pe mormîntul voievodului, urmaşii au săpat următoarea inscripţie:
„Supt aciastă marmură odihnesc oasele a luminatului bun creştin Io Şerban Cantacuzino
Basarab Voevodu, pre carele miluindu-l Dumnezeu cu Domniia aceştii ţărăi, de au domnit 10 ani şi
au chivernisit ţeara bine şi vredniceaste cu totu cinstit neamul lui, apărîndu-o de toţi vrăjmaşii; întru
carea iară de la Dumnezeu i se-au săvîrşit viiaţa cu cinste aici, la scaunul domniei lui, lăsîndu-şi
ţeara iară la cinstit şi bun chivernisitori, neamul lui, întreagă şi cu pace bună. A căruia i-au fost
viiaţa de ani 54, şi asa s-au pristăvit întru Hs. la octom. 29 lt. 7197.”
21 martie 1939
110 Radu Popescu, op. cit.
111 Ibidem.