Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Vă amintiţi, desigur, cu cîtă înverşunare a luptat Mihai Viteazul (în Moldova, Aron Tiranul)
pentru recîştigarea acestei integrităţi teritoriale, pentru libertatea Dunării şi a litoralului.
Documentele timpului o lămuresc cu prisosinţă. 65
Ei bine, se repetă acum, în vremea lui Şerban Cantacuzino, cu multă asemănare, împrejurările
de la sfîrşitul veacului al XVI-lea. Ca şi lui Mihai - respectiv Aron Tiranul - „Cruciada” deschidea
lui Şerban (în Moldova lui Ştefan Petriceicu) perspective mari; vorbind mai exact, deschidea ţărilor
române perspectiva neatîrnării de turci. Acesta este primul gînd politic al voievodului muntean, ca
şi al lui Petriceicu (care, la vestea victoriei de la Viena, se pune în mişcare din Polonia şi năvăleşte
în Moldova, răsculînd boierimea şi tîrgurile împotriva lui Duca Vodă şi a turcilor).
Dar, neatîrnarea de turci cerea românilor - ca şi în vremea lui Mihai - o mare sforţare militară
pentru cucerirea puternicelor cetăţi dunărene şi a Bugeacului. Acesta va fi primul obiectiv militar pe
care îl vor urmări răscoala moldoveana a lui Petriceicu şi cea (în proiect) a lui Şerban Cantacuzino.
Independenţa politică fără izgonirea turcilor şi tătarilor din aceste cuiburi nu se putea.
În manifestul de răscoală pe care Savin Smucilă, Ilie Motoc şi Gheorghiţă Postelnicul -
căpeteniile cavaleriei moldovene - îl trimit în 28 noiembrie 1683 boierilor, care încă n-aderaseră la
mişcare, ei cheamă la lupta pentru liberarea Bugeacului cu cuvintele: „Veniţi să fărîmăm păgînul, să
ne răscumpărăm pămîntul nostru, care dentrîns ne străinaseră păgînii.” 66 La fel şi Şerban Vodă face
să se ştie în Polonia că primul său obiectiv este să cucerească cetăţile înfipte de turci în trupul ţării,
pe Dunăre („... pensa il Re di perfettionare qualcue trattato introdotto come ho avvisato piu volte col
Valacco e porgerle aiuto per l'espugnatione d'alcuni castelli posseduti da Turchi sulle ripe del
Danubio”). 67
Este momentul să vă reamintesc aci că idealul românesc de restituţie teritorială se întîlnea şi
de data aceasta cu interesele politicii polone şi austriace la Dunăre şi la Marea Neagră. Insist asupra
acestui fapt. Era o coincidenţă de interese (cum va fi la 1829 coincidenţă cu interesele ruseşti).
Acest ideal ne era însă propriu; el venea de peste veacuri, din conştiinţa trecutului de mîndrie şi
bogăţie pe care îl trăiseră strămoşii pe vremea cînd puteau pluti nestingheriţi şi pe „Marea cea
mare” şi pe Dunăre („drum fără pulbere”, cum spune cîntecul popular). El se transmite din generaţie
în generaţie clasei conducătoare, atît în Muntenia cît şi în Moldova.
În Moldova, durerea mutilării trupului ţării la „coastă” era şi mai vie parcă decît în Muntenia.
Vă amintesc „explicaţiile” de un mişcător patriotism pe care le dau boierii răsculaţi împotriva lui
Ştefan Lăcustă cînd au văzut că acesta îngăduie înstrăinarea şesului basarabean de către Soliman
Magnificul: „L-am primit precum am fi primit pe un ţigan sau arap, numai să nu se prade sultanului,
dară mai pe urmă s-a dovedit a fi un adevărat turc, precum îi era şi creşterea. Am băgat de seamă că
a început puţin cîte puţin a da împăratului pămîntul Ţării. Voia să-i dea toată coasta, de la Dunăre
pînă la munţi, precum şi Nistrul tot; şi văzînd aceasta, Ţara s-a deprins să-l cunoască şi a văzut că
domnul este mai cu priinţă turcilor decît nouă creştinilor.”
Cît de mult era acesta un ideal al locurilor şi al societăţii noastre o vedem în izbucnirea lui
Despot Vodă; venetic inteligent el caută să-şi însuşească cît mai integral sentimentele şi idealurile
societăţii în care voia să domnească. „Scopul meu - spune el cu zelul neofitului - nu este altul decît
să fie Dunărea hotar ţării mele Moldova şi să mă lupt zi şi noapte cu necredincioşii şi blestemaţii de
turci”. Sau: „Cu ajutorul ce voi avea de la neînvinsul împărat Ferdinand... nădăjduiesc să cîştig în
scurt timp cetăţile Moldovei mele pe care le posedă păgînul, adică malul Dunării...”
Chiar Gaspar Graţiani, alt venetic, îşi însuşeşte idealul acesta moldovenesc, al recuceririi
cetăţilor şi pămîntului ocupat de turci în sud. Şi Gheorghe Ştefan spune într-o scrisoare din 24
decembrie 1664 - în legătură cu tratatul ce încheiase ca domn cu ruşii - că „locurile, pămînturile şi
cetăţile pe care turcul le-a dezbinat de Moldova, precum sînt Cetatea Albă, Chilia, Tighina şi
Bugeacul, le va răscumpăra Marele Duce cu arma şi le va da înapoi Principatului Moldovei pentru
totdeauna (iure haereditario).” 68
65
N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, Bucureşti, 1899, p. 209 şi urm.
66
Arhiva din Iaşi, an. VIII, p. 716.
67
I. C. Filitti, Din arhivele Vaticanului, II, p. 144.
68
N. Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 230.