Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

spune un izvor contemporan, cu o oştire foarte mare, are de gînd să gonească din scaunul lui pe
domnul Ţării Româneşti, şi, dacă poate să-l biruie, acel Voivod al Moldovei plănuieşte (omne
propositum id haberet) ca să se îndrepte, el şi oastea sa, împotriva prinţului Ardealului.” 4
Conştiinţa unităţii naţionale. Veacul acesta, de întinsă propagandă în favoarea limbii
naţionale în biserică a făcut să apară, din ce în ce mai evidente, deosebirile dintre neamuri. Ideea
naţională cîştigă teren şi în spiritul claselor noastre conducătoare. Cercetările cronicarilor, fac să se
afirme în cercuri din ce în ce mai largi, conştiinţa unităţii noastre naţionale. Acum ideea regrupării
politice a celor trei principate îşi caută o bază şi o justificare nu numai în necesităţi de ordin
geopolitic - ca în vremea lui Mihai Viteazul - ci şi pe unitatea etnică a majorităţii româneşti.
Să urmărim pentru această vreme, pe aceia al căror temperament nestăpînit denunţă şi
precizează idei şi sentimente care în sufletul majorităţii contemporanilor sînt încă abia în stare de
tendinţă. Astfel, Vasile Lupu, mereu frămîntat de proiectele sale de expansiune, arată că în Ardeal
el îşi va sprijini acţiunea de care v-am vorbit pe fraternizarea populaţiei româneşti: „în ce priveşte
Ardealul, treaba este uşoară. Cunosc foarte bine căile prin care este de atacat, din Moldova şi din
Ţara Românească. Vă mai adaug că în Ardeal, mai mult de a treia parte dintre locuitori sînt români,
cărora făgăduindu-le libertatea, îi voi aţîţa fără zăbavă împotriva ungurilor, şi aşa vor avea războaie
înlăuntru şi în afară, şi nu vor şti încotro să se întoarcă. 5
Am arătat apoi anul trecut, cum primejdia românească în Ardeal se mărturiseşte chiar în
cuvintele lui Apafi, cînd constată cu mînie, înmulţirea peste măsură a românilor şi regresul etnic şi
economic al maghiarilor.” 6
Fireşte, nu trebuie să exagerăm valoarea politică a ideilor naţionale, în aceste vremuri. Dar
nici nu trebuie s-o desconsiderăm. Sînt în veacul al XVII-lea idei moarte - cum este de pildă ideea
bizantină - cărora totuşi li se acordă locuri de frunte în fastele istoriei; şi sînt idei care se nasc cum
este de pildă ideea naţională - menite însă a stăpîni gîndirea generaţiilor următoare, veacuri de-a
rîndul. Pe cînd însă ideea bizantină este mai degrabă visul din trecut al unei elite de umanişti
romantici (majoritatea greci lipsiţi de simţul realităţilor politice) - ideea naţională era menită a
pătrunde treptat, în masele poporului nostru. În Ardeal, procesul acestei renaşteri naţionale din
secolul al XVII-lea va continua şi în secolul al XVIII-lea; în Principate el va fi stingherit, înăbuşit
aproape, de înăsprirea suzeranităţii turceşti şi a regimului fanariot.
Dar ideea unei uniuni politice între cele trei principate a fost urmărită şi mai tîrziu, din
Muntenia, de către Şerban Cantacuzino. Am arătat pe larg în cursul de anul trecut amestecul său în
viaţa spirituală a românilor din Ardeal, proiectul „dacic” dezbătut cu călugărul Dunod şi veleităţile
lui de hegemonie asupra lui Cantemir în Moldova (care îi jură că din cuvîntul lui nu va ieşi) ca şi în
Ardeal asupra lui Apafi. (Vezi tratatul încheiat la Făgăraş cu Apafi, la 1 iunie 1685). A năzuit să
creeze o monarhie şi să întemeieze o dinastie. Aceasta a şi făcut ca Apafi să-l denunţe Sultanului că
„umblă pe urmele lui Mihai Viteazul.” 7
În sfîrşit, lunga luptă a lui Brîncoveanu a pus în lumină - cu prilejul Unirii religioase - cît de
puternică a fost rezistenţa şi înrîurirea aşezămîntului bisericesc întemeiat de Mihai Viteazul pentru
păstrarea unităţii spirituale.
Ideea bizantină. Legătura cu popoarele balcanice. Politica anti-turcească, în cadrul ideii de
cruciadă, înlesneşte - aţi văzut - un început de renaştere a popoarelor balcanice. Se speră în rîndurile
cărturarilor umanişti din Orient - a grecilor mai ales - în izgonirea turcilor din Constantinopol şi
într-o reînviere a împărăţiei bizantine. Într-acolo încep a merge - cum s-a spus şi despre Mihai (dar
nu cu dreptate) - veleităţile unora dintre domnii noştri.
Patriarhia din Constantinopol ajungînd o unealtă la îndemîna cuceritotorului, Iaşul şi
Bucureştii devin într-adevăr centrele ortodoxismului. În acest sens se poate vorbi de un imperialism
4 N. Iorga, op. cit., vol. VI, p. 121.
5 Hurmuzaki, IV, p. 669.
6 V. Papacostea, op. cit.
7 Ibidem, Curs 1938- 1939. Domnia lui Şerban Cantacuzino.