Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Bilevici luă contact cu Nicolae Milescu (căruia i-a dat o scrisoare de la mitropolitul Dosoftei);
învăţatul spătar făgădui să obţină o tipografie pentru moldoveni. Această făgăduială s-a şi
realizat. 123
Raportul soliei moldovene s-a păstrat. Este scris în româneşte. (La Moscova l-a tradus
Nicolae Milescu.) Bilevici mulţumeşte ţarului „că au primit rugămintea Măriei sale domnu meu…
pentru marea milă ce s-au milostivit de au primit pre Măria sa domnul meu la acest mijloc între
împăraţi a fi mediator de pace.” În toamna aceluiaşi an, Bilevici mai făcu o vizită la Moscova. În
sfîrşit, lucrurile fură bine îndrumate de Duca şi în februarie 1680 ajungîndu-se la o bază de
înţelegere, o solie moscovită trecu pe la curtea domnului moldovean luînd drumul Ţarigradului.
Dar oricît de devotat turcilor, Duca, totuşi, se pare că-i ura. În decursul anului 1680, cînd
ieşise zvonul că turcii vor face ţările noastre paşalîcuri. Duca Vodă se sili din răsputeri să
înlesnească alianţa dintre Sobieschi şi ruşi. Grija lui era atît de mare în august (1680), încît ceru şi
obţinu de la Sobieschi loc de refugiu pe moşiile acestuia. 124
În vremea aceasta, tratativele între turci şi ruşi, îndrumate de Duca, se urmau încet. Nici unii,
nici ceilalţi nu voiau să renunţe la Ucraina. În cele din urmă, pacea fu încheiată, la 11 februarie
1681 la Radzim. Recompensa lui Duca fu hătmănia Ucrainei pentru care capătă întărire şi de la turci
şi de la ruşi. A fost un moment de mare triumf pentru acest om ridicat de jos şi despre care se
spunea că fusese băiat de prăvălie. Merse la Constantinopole, unde fu primit foarte bine (iunie
1681). La 27 august ieşi din Constantinopol cu pompă mare. De la turci căpătase sceptrul de aur cu
pietre scumpe, iar de la ţar în semn de aprobare, primi buzduganul şi calpacul. 125 Cronicarul scrie
cu mîndrie: „Duca Vodă domnia şi Moldova şi Ucraina, domn cu trei tuiuri. Scrie-şi numele: Duca
Voevoda, domn ţării Moldovii şi Ucrainii.” 126
Aşa cum vă spuneam şi altă dată, desigur că nici Sobieschi nici ruşii nu puteau fi mulţumiţi de
acest rezultat; dar se consolau gîndind că o administraţie moldovenească asupra Ucrainei era totuşi
preferabilă celei de-a dreptul turceşti (după cum şi turcii la rîndul lor îşi dădeau seama că acest
compromis irita mai puţin şi înlătura - cel puţin pentru moment - o nouă ciocnire cu Moscova).
24 martie 1939
123
Vezi pentru această solie şi cursul d-lui Petre Panaitescu, Istoria Rusiei, 1937- 1938.
124
I. Moga, op. cit., p. 81.
125
N. Iorga, Ucraina Moldovenească, Mem. Acad. Rom., XXXV, 1913, p. 354.
126
N. Costin, ed. C. Giurescu, p. 72.