Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

irascibil, bănuitor, în dosul căruia manevra diplomaţia franceză. O însemnată emigraţie ardeleană
(„boieri şi nemişi unguri, pribegiţi de frica nemţilor, încă din domnia lui Mihai Vodă şi o sumă de la
Antioh Vodă, anume Mihai Mikiş, Petko David, Lazar Ferent etc.”), a cărei adăpostire putea dăuna
bunelor raporturi cu Austria, după cum adăpostirea suedezilor irita pe Petru cel Mare. Şi, ca şi cînd
toate acestea n-ar fi ajuns, în vara anului 1710, Moldova trebui să primească şi un corp de oaste
polon, care luptase sub Iosif Potocke (din partidul potrivnic regelui saxon), pentru rebelul ardelean
Francisc Rakoţi. Iată ce ne spune în această privinţă Nicolae Costin: „Iosif Potocki, Voevodul
Haliţkii, în scurtă vreme petrecînd în slujba lui Racoţi, au eşit peste munţi şi fără veste, prin
Cîmpulungu rusesc, aice în ţară, şi lăsîndu-şi oamenii în urmă pe la Cernăuţi, ca la 3.000, el singur
cu 40 de oameni ai săi, cu Gruginskie, Starostele de Rava, şi cu alţi ofiţeri ai săi, au venit aice în
Iaşi…”
Vedeţi dar cîte dificultăţi are de învins Nicolae Mavrocordat, în afară de cele strict interne.
Ţin să vă atrag luarea-aminte îndeosebi asupra necazurilor care le-a avut în acest timp Moldova de
pe urma trupelor polone. De la început el a căutat să fie agreabil lui Potoţki, „trimiţîndu-i la gazda
lui de toate ce i-ar fi trebuit” şi pe Nicolae Costin „pentru limba leşească”.
Pentru ca lucrurile să decurgă cît mai normal, el a făcut prinţului polon o primire strălucită la
curte, cu un ceremonial deosebit. Domnul s-a întreţinut cu Potoţki în latineşte, spre plăcuta
surprindere a moldovenilor „Cine s-au tîmplat cu mare mirare au fost a înţelege limba latinească din
cuvintele alese şi împodobite, către Voevodul de Kiev.. .” 168
Cu toate acestea, Potoţki nu şi-a dat prea mult osteneala, sau n-a reuşit, să-şi ţină trupele în
frîu. Acestea au făcut „mare nevoie şi mare pradă şi nespuse supărări bieţilor locuitorilor.” 169 Ba,
polonul a mai cerut domnului să-i împrumute şi o sumă de bani, prea mare pentru starea vistieriei în
acea vreme. Această împrejurare a contribuit, de asemenea, la înăsprirea raporturilor. ( „ … şi
aceasta au fost pricina la neprieteşugul lui Haliţkie Voevodul cu Nicolae Vodă”). Astfel, cei 3.000
de oameni „au rămas de au vărat şi peste toamnă aice în ţară la Cîrligătura, cu colibi pe văi; nu
rămînea nime, nici cu bou, nice cu vacă, nice cu stup, nice cu fînaţe, nice cu pîne, că călcau ţarinele
cu caii lor, ce-i lăsase slobozi neîmpiedicaţi; hăleşteele săci de peşte vînîndu-le ei, iară tot muriau de
foame, şi acumu şi boala intrase într-înşii.” 170
Mavrocordat era mereu în legătură cu Poarta pentru a-şi acomoda măsurile cu interesele
imperiului. Curînd, polonii începură să vină şi prin oraşe, ba şi la Iaşi. Umblau „pe la crîşme de se
îmbătau, umblau cu săbiile smulte, răniau, băteau pre mulţi şi omorau pen tîrg. Nu era zi să nu vie
plîngere, vaete pe la divanuri, oameni răniţi.” 171 Dar Nicolae Mavrocordat apăra cu toată energia
populaţia. „Sta tare Nicolae Vodă pentru pămînteni” - spune Nicolae Costin.
Prezenţa acestor trupe polone lîngă Iaşi ne este confirmată şi de un document francez din 16
august 1710, în care citim: „Lesgens du palatin de Kyovie campent à une heure de Iassy, entre Iassy
et Krasnetarg” (Tîrgul Frumos). 172
În cele din urmă s-a instituit o instanţă de judecată mixtă. Alături de „giudecătorul oştii
leşeşti”, domnul numi „despre partea sa” pe Nicolae Costin, fiindcă ştia - cum aţi văzut - limba
polonă. Dar nici întemeierea acestui tribunal nu potoli anarhia („mai multe bătăi şi morţi se
făceau”). 173
Exasperat, Nicolae Mavrocordat se văzu silit să organizeze apărarea manu militari a ţării şi a
populaţiei împotriva acestor bande. „De la o vreme au dat voie şi poruncă Nicolae Vodă
Hatmanului de au poruncit slujitorilor de umblau tot cu beldii, şi acmu şi tîrgoveţii umblau cu beţe;
poruncă era să umble şi singur Hatmanul, să nu lase unde are a vedè că se fac gîlceve...” în aceste
condiţii, constată cu plăcere cronicarul, „de la o vreme îi băteau şi ai noştri pe leşi” (Nicolae
Costin).
168 Ibidem, p. 78.
169 Ibidem.
170 Ibidem.
171 Ibidem.
172 Hurmuzaki, Supl. I, p. 73.
173 Ibidem.