Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

căzăceşti toate acestea îl făcură cunoscut şi iubit în tabăra sultanului. Sultanul însuşi îl asculta şi se
sfătuia cu el.
Cînd Duca este mazilit, Petriceicu Vodă îl menţine ca ataşat pe lîngă sultan. Are acum ocazia
să salveze haremul sultanului de un atac al polonilor. Cantemir cu 700 moldoveni rezistă atacului
cîtorva mii de poloni. „... Eunucul, pierzînd orice nădejde, uimit, nu ştia ce să facă. Deci îl cheamă
pe Cantemir şi-i spune: Iată, duşmanii sînt mulţi, iar noi foarte puţini; ce să ne facem?” Cantemir
trimite un om să vestească pe sultan, iar el „strîngînd carele în cerc şi dînd drumul cailor, pedestraşii
înfrîngeau asaltul polonilor. Astfel s-au luptat 8 ceasuri, pînă ce s-a văzut de către poloni venind
ajutor din depărtare ...” „Astfel, prin vitejia lui Cantemir, au fost scăpate soţiile sultanului. Eunucul
povesteşte celor ce veneau într-ajutor (şi sultanului apoi), virtutea, vitejia şi nebiruitul suflet al lui
Cantemir”. Sultanul îi laudă aceste calităţi şi-i făgăduieşte domnia, ca răsplată. Dar de aici înainte
viaţa lui Constantin Cantemir este mai puţin plăcută. Domnii care urmează îl bănuiesc că umblă
după domnie „deşi el nu căta niciodată domnia - spune Dimitrie - şi a slujit întotdeauna cu credinţă
şi fără pată tuturor stăpînilor”. Devenise un curtean temut de toţi demnii care au vrut să se servească
de sabia lui. Dumitraşcu Cantacuzino - în prima domnie - îi dă lui Constantin Cantemir serdăria,
„care serdărie este cîrmuirea întregului ţinut al Moldovei dincolo de apa Prutului şi călăraşii acelor
părţi pînă la Hotin, Bender, Bugeac, orînduiţi la graniţă ascultă de dînsul”.
Sub Antonie Ruset, Cantemir, necăjit, „s-a dat la o parte şi a rămas fără dregătorie, acasă la
dînsul, timp de doi ani de zile”. Sub Gheorghe Duca a treia oară, Cantemir este un timp
Capuchehaia la Poartă. Duca Vodă încearcă însă să-l piardă, trimiţînd vorbă Vizirului că i-a dat lui
Cantemir o sumă de bani pe care acesta şi-a însuşit-o. Cantemir este silit, fără vină, să plătească
acea sumă din împrumuturi. Anul 1683 - anul expediţiei contra Vienei - face pe Duca să simtă
nevoia lui Cantemir; îl cheamă şi pe el în corpul expediţionar. Cantemir intră în joc. Dar la puţină
cale de marş, simţindu-se urmărit şi pizmuit de Duca, îi cere voie să se întoarcă în ţară, la ţinutul
său, al Codrului, unde în lipsă tătarii îi jefuiseră curtea şi moşiile. Obţine permisiunea de a se
înapoia. Ajuns acasă, după prădăciunile tătăreşti, Cantemir ridică întregul ţinut, cu sate, cu mii de
oi, cai etc., şi trece în Ţara Românească. Şerban Cantacuzino dă voie emigranţilor moldoveni să se
aşeze, cu tot avutul lor, prin sate anume, în Ţara Românească.
La întoarcerea de la asediul Vienei, Duca este prins la Domneşti de către oamenii lui
Petriceicu. Ştiţi că acesta a scris şi lui Cantemir, cerîndu-i să participe la răscoală şi la lupta pentru
neatîrnare. De atitudinea lui Constantin Cantemir faţă de Petriceicu, v-am vorbit şi în prelegerea
trecută. Acum vă redau cuvintele fiului său: „Cantemir, văzînd lucrurile lui Petriceicu neaşezate şi
domnia lui nestatornică sub ocrotirea polonilor, răspunse că nu poate să-şi lase tovarăşii şi să facă
una ca aceasta înainte de ase întîlni cu Şerban Vodă, adăogind că mai ştie despre intrarea lui Duca
Vodă în hotarele Moldovei... aşa că nu poate crede că este sigur să se întoarcă în Moldova cît timp
trăieşte sau ţine domnia Duca. Dar ginerelui său Lupu îi dă voie să meargă la Petriceicu...”
Ginerele lui Constantin Cantemir, Lupu, era văr cu Bainski, nepotul lui Petriceicu. Bainski
este cel care arestează pe Duca la Domneşti. Tatăl lui Bainski, Bogdan, fusese tăiat de Duca pentru
că aţîţase pe lăpuşneni la răscoală. Duca voise să-1 piardă şi pe tînărul Lupu. De aceea dase ordin
tuturor boierilor ca nici unul dintr-înşii să nu-l chezăşuiască. Indignat peste măsură că nimeni n-are
curajul, Constantin Cantemir l-a luat el sub chezăşia sa pe acest viitor ginere. De aci bănuiala lui
Duca că ar fi avut şi el legături cu răscoala lăpuşnenilor (mai ales că în vremea aceasta Cantemir
avea sub paza sa ţinutul unde se ridicaseră răsculaţii). Vedeţi cît de veche era ura lui Duca împotriva
lui Cantemir.
Dar împrejurarea cu tînărul Lupu ne arată firea cavalerească şi dreaptă a noului domn. Turcii
n-aveau însă încredere într-un domn pe care îl indicase voinţa ţării. De aceea, ei obligară pe
Cantemir să trimită ostateci la Constantinopol: „Seraschierul, după porunca sultanului, a zis că el
trebuie să-şi trimeată fiul şi 6 fii de boieri de rangul I-iu la Constantinopol ca ostateci; altfel Poarta
nu se poate încrede în moldoveni, care chiar acum îşi uniseră armele cu polonii, se dăduseră de
partea lui Petriceicu, trimis de craiul leşesc şi făcuseră multe fapte nelegiuite contra Bugeacului...”
Această împrejurare, trimiterea fiilor săi la Poartă, va contribui, de asemenea, la schimbarea
de atitudine a lui Constantin Cantemir faţă de turci; el nu va putea să servească decît în ascuns