Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

pe agenţii diplomatici ai popoarelor cu care se găseau în luptă. Era o măsură înţeleaptă, pentru a
putea relua oricînd - şi în condiţii sigure - contactul diplomatic cu inamicul. Kunitz ştiu să profite de
haosul şi destrăbălarea din tabăra otomană într-un mod care merită toată admiraţia noastră. El îşi
făcu o întreagă reţea de prietenii şi unelte devotate, reuşind în cele din urmă să intre în
corespondenţă cu cei din Viena. Corespondenţa purtată atunci de Kunitz s-a păstrat în bună parte.
Izvorul principal pentru cine vrea să o cunoască este aşa-numitul Diarium Kunitz, tipărit în anul
1684, adică îndată după asediu.
Din cercetarea acestor preţioase documente se vede de cît ajutor a fost lui Kunitz şi
imperialilor domnul român. La început serviciul de curier al rezidentului îl îndeplinea chiar
servitorul lui Kunitz; dar curînd acesta fu prins de turci. Kunitz se adresă atunci lui Şerban
Cantacuzino pentru a-i găsi „un mai bun transmiţător.” Voievodul răspunse favorabil luîndu-şi chiar
sarcina de a-l trece dincolo în haine de soldat muntean. Apoi, pentru ca pe viitor această
primejdioasă operaţie să se facă în condiţii de siguranţă absolută, Şerban-Vodă încredinţează
chestiunea curierilor („în serviciul împăratului”) chiar ofiţerilor din garda sa personală. Totodată,
Şerban Vodă şi-a luat angajamentul să aducă lui Kunitz şi răspunsurile celor din cetate. Tot
muntenilor li s-a încredinţat şi soarta unui curier care, trecînd prin tabăra turcească, trebuia să facă
legătura între Ducele de Lorena şi poloni, care sosiseră în apropierea Vienei.
Cît de bine funcţiona acest serviciu de curieri, se poate vedea din exemplul următor.
Generalul Schulz distrugînd podul de pe Dunăre care lega insula cea mare de ţărmul cetăţii, Cara
Mustafa dădu ordin muntenilor şi moldovenilor să-l refacă. Această lucrare avea mare însemnătate
strategică, căci închidea centura de asediu în singurul sector pe care germanii speraseră să-l păstreze
liber. Şerban Cantacuzino îşi dădu seama de valoarea militară a lucrării şi tărăgăna lucrul cît putea.
El trimise vorbă în repetate rînduri lui Kunitz că românii care lucrează la construirea podului se vor
retrage - lăsînd lucrarea neterminată - dacă imperialii ar ataca. Kunitz raportează în acest sens
Ducelui de Lorena, care la rîndu-i dă ordin generalului Heissler şi colonelului Ricciando să atace pe
români. Într-adevăr, odată ce aceştia deschiseră focul, românii se retraseră şi lăsară podul
neisprăvit. 52
De tărăgănarea lucrărilor pentru refacerea acestui pod ştie şi cronica munteană: „... că avea
(Şerban Vodă) poruncă de la Vizirul să facă pod peste Dunăre, şi lucrase încet, că doară mai curînd
ar veni oastea creştinească.” Demn de remarcat este, de asemenea, faptul că făgăduind imperialilor
cedarea victoriei (în cazul unei ciocniri pe sectorul unde se găseau românii), Şerban Cantacuzino îi
asigură că este înţeles în acest sens şi cu moldovenii şi cu ardelenii (v. Diarium Kunitz). Mai tîrziu,
în 1686, Apafi reluînd lupta la Constantinopol cu Şerban, nu se va sfii să denunţe pe domnul
muntean pentru legăturile ce a avut în timpul asediului cu Carol de Lorena, şi în genere pentru toată
acţiunea dusă de el atunci în favoarea asediaţilor. Acest denunţ este cuprins în instrucţiunile secrete
pe care voievodul Ardealului le dă în 1686 lui Sarosi, agentul său la Poartă. 53
Dar moralul excepţional de bine susţinut al asediaţilor trebuie explicat, de asemenea, prin
acţiunea ocultă a creştinilor din tabăra turcească - a lui Şerban Cantacuzino în primul rînd. În
denunţul pe care Apafi îl face în 1686 la Constantinopol împotriva voievodului român, se face o
menţiune specială pentru faptul că a încurajat prin ştafete pe asediaţi. 54 Urmărind intervalele la care
sosesc în cetate rapoartele lui Kunitz, vedem că ele coincid adesea cu momentele grele prin care a
trecut cetatea. 55 Anarhia din tabăra otomană, nesupunerea şi „murmurul” ienicerilor, lipsa de
provizii - toate acestea erau ştiute de cei asediaţi. 56
În privinţa acestei îndoite acţiuni pe care o ducea Şerban - pe de o parte inducînd în eroare
comandamentul turcesc, pe de alta întreţinînd moralul asediaţilor - este bine să completaţi cele
spuse pînă acum cu rîndurile din Genealogia Cantacuzinilor, unde se afirmă că turcii ar fi luat
52
Feigius Ioannes Constantius, Wunderbahrsr Adlers-Schwung, Viennae, 1694, tom. II, p. 42 - apud Moga, op.
cit., p. 93.
53
Mon. Com. Reg. Transilv., XVIII, p. 574-577.
54
Ibidem.
55
V. Zaborovschi, op. cit., p. 39.
56 Ibidem.