Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

colaborator intim al lui Şerban Cantacuzino şi era - sub anumite aspecte - un continuator foarte abil
al tendinţelor de emancipare ale înaintaşului său. El încercase - dar fără succes - să ridice un domn
de ţară, în persoana acelui Todiraşcu, din Galaţi; aţi văzut că turcii au respins propunerea lui. Modul
în care domnea Constantin Duca a întărit hotărîrea lui Brîncoveanu de a face totul cu putinţă pentru
a-l înlătura de la domnia Moldovei. Atît erau de identice interesele celor două ţări încît (în grelele
împrejurări internaţionale de atunci) nevoia unei conduceri unitare şi atente se impunea. Lui
Brîncoveanu nu-i era deloc indiferentă poziţia pe care o luau moldovenii între poloni, ruşi, germani
şi turci. O mişcare greşită la Iaşi avea repercusiuni imediate asupra situaţiei politice a Ţării
Româneşti. Această interdependenţă justifica amestecul continuu al domnului muntean în viaţa
Moldovei. Chiar pentru turci începe să se simtă nevoia unei conduceri unitare în Principate. (Au şi
propus - după cum veţi vedea - lui Brîncoveanu domnia ambelor ţări.)
Mai decis ca totdeauna, Brîncoveanu trecu la acţiune. El „chemă pre boierii pribegi la dînsul
şi făcură sfat de taină, să stea să le facă domn pre unul dintre dînşii, iar nu din Cantemireşti. Şi se
feriră de Bogdan, fiind Cantemireştilor cumnat...” 79
În realitate, lupta nu era grea cu Constantin Duca, ci cu acel vestit intrigant politic care de
zeci de ani conducea din umbră Moldova, cu Iordachi Vistiernicul. Acesta trebuia cîştigat.
Tratativele între Iordachi şi Constantin Brîncoveanu au fost conduse de Hrisant Mitropolitul - mai
tîrziu Patriarh al Ierusalimului. Pentru ca împăcarea să fie trainică, domnul muntean făgădui fiului
lui Iordachi pe una din fiicele sale. Se vede că această propunere măguli mult pe Iordachi - dornic şi
el să adîncească legăturile cu ţara şi să-i dea, după strălucitul precedent al Cantacuzinilor, o
„dinastie”. El părăsi astfel pe Antioh Cantemir în steaua căruia, dealtfel, nu mai credea.
Pe Neculce, fapta bătrînului Ruset de a se despărţi de casa Cantemireştilor - prin care se
ridicase la atîta putere şi bogăţie - îl dezgustă. El acuză cu asprime „trădarea” lui Iordachi şi găseşte
un nou prilej de a denunţa răul caracter al grecilor. „Deci Iordachi - măcar că era om înţelept, iară
firea-i era de grec lacom la cinste - nu socoti nici la Dumnezeu, nici ruşinea de oameni, nici la
osîndă sau la ce va veni pe urmă lucrul, şi îndată făcu logodnă şi primi să se lepede de Cantemireşti.
Pre Antioh Vodă încă l-au rugat Brîncoveanul Vodă să-i dea fata şi să se lepede de prieteşugul
Cupăreştilor, şi n-au primit, iar lui Iordachi cum îi veni zamanul, îndată primi cu bucurie. Ce să ştiţi,
fraţilor, că nu numai Iordachi, ce toţi grecii, mai drepţi şi mai bune slugi nu-i alt neam pe lume, pînă
este stăpînul în cinste şi în putere, iar cît se slăbeşte sau se micşorează cinstea stăpî-nului, îndată se
şi lasă şi aleargă la altul, pre carele îl vede că este mai cu putere...” 80
Cronicarul face aluzie în acest pasaj la un eveniment pe care vi l-am înfăţişat. Cînd a venit la
tron Antioh Cantemir, Brîncoveanu i-a făgăduit pe una din fiicele sale, cu condiţia de a-i da capul
lui Iordachi Vistiernicul. Dar el, răzeşul de la Fălciu, renunţă la această onoare pentru a nu-şi păta
conştiinţa.
După ce a rezolvat condiţia matrimonială, Brîncoveanu cere un boier din ţară care să fie
domn. Iordachi îi recomandă pe Mihail Racoviţă. (Nici aici nu era dezinteresat, soţia sa fiind vară
primară cu Mihail Racoviţă.)
Legăturile lui Constantin Duca cu ruşii. În vremea aceasta, se mai întîmplă un eveniment
care, fiind exploatat cu abilitate de domnul muntean, a agravat situaţia lui Duculeţ. Şi anume
trecerea contelui Goliţîn prin Iaşi, către Moscova. Domnul, care începuse să simtă politica
„bizantină” a lui Petru cel Mare, încearcă să stabilească oarecari legături de prietenie cu ruşii.
Ambasadorul rus este oprit şi primit cu onoruri deosebite. Rusul, la rîndu-i, boteză pe un copil al
Domnului. Cronicile moldovene sînt de acord în a arăta că de acest fapt s-a folosit Brîncoveanu
pentru a decide pe turci să procedeze la grabnica înlocuire a lui Duculeţ: „...că Constantin Duca
Vodă s-au încumetrit cu solul moskicesc, carele au mers la Moscu pe acolo, şi-i este gîndul să fugă
la Mosc, şi pentru aceasta strică Ţara.” 81 Dar se pare că pe Constantin Duca îl interesa oarecum
marea mişcare economică care sta la baza politicii de expansiune a lui Petru cel Mare. Din
79 Neculce, p. 274.
80 Neculce, p. 20.
81 Neculce, p. 276. Vezi şi Pseudo Nicolae Costin, p. 48.