Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Politica externă. Trecem la capitolul politicii externe. Trebuie să vă închipuiţi că şi aici
ochiul lui Constantin Brîncoveanu veghea cu străşnicie. Dar aplicarea metodelor domnului muntean
era, în politica externă, mult mai dificilă în Moldova. Cînd spunem aceasta ne gîndim îndeosebi la
aşa-zisa politică de basculă, pe care cu atîta măiestrie o practica Constantin Brîncoveanu între turci
şi germani. (Aci însă rolul germanilor îl deţineau polonii a căror decădere militară şi politică vă este
cunoscută din prelegerile anului trecut.)
Constantin Duca păstrează o aparenţă de fidelitate faţă de turci şi faţă de aliaţii lor francezii.
El înlesneşte corespondenţa ambasadorului francez din Constantinopole (De Castagnères) către
agenţii francezi din Polonia. De asemenea, corespondenţa către Franţa a contelui Emeric Tököly,
şeful rebelilor maghiari (care avea un agent diplomatic la Iaşi) se făcea tot prin mijlocirea domnului
moldovean. Dar Duca-Vodă este acuzat de ambasadorul francez că îi intercepta scrisorile. Într-o
scrisoare din 27 februarie 1694 către rege, De Castagnères spune că „un anume Nicola de la Porta a
interceptat unele din scrisorile ce am trimis în Polonia.” 26 Cu privire la operaţiunile acestui Nicola
de la Porta aflăm detalii interesante în cronica lui Neculce.
„Constantin Duca Vodă avea un grec din ţara frăncească pre anume Nicolae Deport, pe lîngă
dînsul, om învăţat şi telpiz (viclean) de scia despecetlui cărţile; şi pe acea vreme scria Tiukel grofu
de la Poartă la Franţuzi, şi le trimetea cărţile prin Iaşi, pe la Constantin Duca Vodă, şi Constantin
Duca Vodă le da la un rezident a lui Tiukel grofu, ce şedea în Iaşi; şi rezidentul le trimetea la
Franţuzi; numai le tot despecetluia Duca Vodă cu acel Nicolai Deport de le cetea şi le izvodea, să
scie ce scrie, şi apoi le pecetluia iară şi le da la rezident de le trimetea la Franţuzi.”
Veţi înţelege şi mai bine rostul acestor operaţiuni dacă ţineţi seama că acest „Nicolai Deport"
era unul dintre principalii agenţi ai lui Constantin Brîncoveanu. Domnul muntean organizase - după
cum spuneam anul trecut - unul dintre cele mai minunate servicii de informaţii şi contra informaţii
din Europa răsăriteană. Încă din 1680 Marsigli - diplomat austriac - rămîne uimit de dibăcia cu care
Brîncoveanu intercepta scrisori de ale lui Tököly, de ale ardelenilor şi francezilor. Vă spuneam altă
dată că, datorită acestui serviciu de informaţii, agentul domnului muntean la Constantinopol a
cunoscut vestea încheierii păcii de la Ryswyk (1697) cu mult înaintea ambasadorului francez! 27
Prezenţa lui Nicolae de Porta (acesta este numele lui) la Iaşi, la curtea lui Duculeţ, ne arată că
domnul muntean îşi extinsese sistemul şi asupra Moldovei. Se vede de aci, în ce măsură
Brîncoveanu se amesteca şi conducea politica externă a Moldovei. Din cronica lui Neculce se vede
cît de mult sufereau unii moldoveni din pricina acestui amestec.
Relaţiile Moldovei cu polonii prin venirea la tron a lui Constantin Duca, se îmbunătăţiseră
datorită în primul rînd Costineştilor care, vă amintiţi, erau capii partidei polono-file din Moldova.
Prin oamenii acestora, polonii erau înştiinţaţi despre diferitele mişcări ale oştilor turceşti şi tătăreşti.
Iată ce ne spune în această privinţă cronica lui Neculce:
„ …Constantin Duca Vodă pururea avea respundenţie şi prieteşug cu Hatmanul Iablonovschi;
trăia bine, nu ca Cantemir Vodă. Podgheazuri în ţară nu umblau prădînd; şi în tot ceasul trimetea
Constantin Duca Vodă veşti de la Poartă; şi cînd mergeau ceambururi tătăreşti în ţara leşească să
prade, el da scire la leşi să se păzească.”
Ne rămîne acum să vedem care au fost raporturile Moldovei în vremea aceasta cu turcii; o
vom face în prelegerea viitoare.
31 octombrie 1939
26 Hurmuzaki, Supl. I, p. 321.
27 C. Giurescu, Documente şi regeşte…, p. XIV-XV.