Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

„Deci Mihai Vodă nu putea deplin să stăpînească cum se cade, că şi boierii Moldovei, pre
aceea vreme era nişte boieri mai ţapeni, mai putincioşi, se iubea unul cu altul şi se învoia la sfat.
Măcar că Iordachi Ruset Vornicul umbla să-i supue şi să-i încalece, dar tot nu putea deplin să-i
calce şi să-i scoată din obiceiurile lor.” 130
Vedeţi, dar, că în realitate nu Racoviţă ci Iordachi Ruset lovea prin acest sistem fiscal
nivelator, în privilegiile nobilimii şi chiar ale bisericii. Este îndeobşte cunoscută înrîurirea
dizolvantă pe care elementul grecesc a avut-o asupra vechilor noastre stări şi instituţii. ∗ Acum, în
secolul al XVII-lea, sîntem doar la început; secolul al XVIII-lea, al domniilor fanariote, va accelera
acest proces de transformare a societăţii româneşti. în acest sens trebuie interpretată şi observaţia lui
Bălcescu că rolul regimului fanariot din principate poate fi comparat cu acela al burgheziei din
Apus.
Trecerea de la regimul monarhiei feudale la acela al monarhiei moderne s-a făcut la noi - ca şi
prin alte ţări - prin participarea largă a acestor elemente eterogene care nu resimţeau nici o durere să
lovească cu toată puterea în tradiţiile şi instituţiile străvechi ale autohtonilor şi cu atît mai puţin în
privilegiile lor de clasă. Aceste elemente eterogene au găsit în Racoviţă „boier vechi drept
moldovean” omul care le trebuia, paravanul în spatele căruia operau. Şi într-adevăr, nu era el
domnul pămîntean pe care în cor îi ceruseră boierii conduşi de Panaiotaki Morona şi de Iordachi
Ruset? Acum însă, văzînd că-i impune „ţărăneşte” la plata desetinei de stupi şi de mascuri, îl
socoteau ca pe o coadă de topor întoarsă împotriva boierimii pămîntene. Boierimii celei noi, „clasei
suprapuse” care începe a se forma, acest domn îi convenea. De aceea Racoviţă va fi sprijinit de ei,
se va consolida şi la Constantinopol, va lua şi a treia oară domnia Moldovei, ba va avea şi urmaşi în
acest tron; va fi, în scurt, unul dintre domnii care fac tranziţia de la domniile pămîntene la cele
fanariote. De unde veţi înţelege că fanariotizarea tronurilor româneşti nu s-a făcut aşa cum poate
mai cred unii, la anume date precise - atît în Moldova cît şi în Muntenia - ci încet, aproape pe
nesimţite, cu serioase măsuri de prudenţă şi camuflaj.
Se pare că mişcarea claselor privilegiate a fost destul de serioasă de vreme ce domnul a scris
„pre la toate ţinuturile tuturor că nu vor mai da la anul viitor desetină ţărăneşte, ce vor fi cineşi
după statul său în scuteală ca d-intîi...” A mai făgăduit Racoviţă că va face şi „Testament, cu mare
blestem” de revenire la vechile obiceiuri.
Lupta între formele vechi de organizare ale societăţii şi cele noi ia în Moldova unele aspecte
comice. Naivitatea unora dintre boierii noştri de ţară este greu pusă la încercare de şireţii
constantinopolitani din jurul domnului. Cronica atribuită lui Nicolae Costin exprimă admirabil
această stare de lucruri: „Şi cu adevărat aşa au făcut; şi cu mare blestem au legat, şi cu straşnică
afurisenie au scris testamentul, ca să stea neclătit în veci, iară cine s-ar ispiti să mai deslege, ori
Domn, ori Arhiereu, sau cine ar hi îndemnător spre stricare, unii ca aceia cu toată casa lor şi cu
feciorii lor împreună să fie cu Antihrist, şi cu toţi diavolii, să ocineze focul cel nestins, şi viermii cei
neadormiţi, iproci”. Aluzia la cel care ar fi „îndemnător spre stricare” îl priveşte desigur pe
Iordachi Ruset.
Se pare însă că Iordachi Ruset şi partizanii săi nu s-au speriat nici de compania cu „Antihrist”
şi nici de „viermii cei neadormiţi”, ci au scris acest înfiorător testament cu blesteme, l-au parafat şi
pus în sigiliile reprezentanţilor puterii laice şi bisericeşti. Cu acest mijloc au trecut domnul şi acoliţii
săi un mement greu. Banii, fireşte s-au încasat; în urmă s-a văzut păcălealaş. Iată cum ne-o
povesteşte acelaşi Pseudo Nicolae Costin: „Şi aşa au iscălit Mihai-Vodă acel testament, şi sfinţie sa
chir Ghedeon Mitropolitul a toată Moldavia, şi amu asceptau şi pre ceilalţi Episcopi viind de la ţară
la Iaşi să iscălească şi ei, şi aceasta fu în luna lui iulie. Ce apoi nu s-au ţinut de cuvînt; ce de
iznoavă au strigat la cochi-vechi; cari dacă au văzut numai ce s-au miraţi: de faptă ca aceasta
necuviioasă, cu atîtea blesteme ce au fost legat şi apoi l-au călcat.”
130 Ibidem.
∗ Victor Papacostea pune aici accentul numai pe una din explicaţiile unui proces complex care a dus la
dizolvarea relaţiilor feudale. în alte studii şi cursuri ale sale, el a privit fenomenul în toată complexitatea sa. Vezi şi
Ghcorghe Zâne, Studii, Studiu introductiv de Costin Murgescu, Cuvîntul editorului, de Valeriu Râpeanu, Ediţie îngrijită
de Elena G. Zâne, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980 (n.ed. - C.P.D.).