Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

costume şi armuri de modă apuseană, potrivite regimului instaurat în Rusia de Petru cel Mare.
Avem portrete de ale domnului scriitor din ambele faze; desigur că le-aţi văzut cu toţii.
Din tinereţea sa, Dumitraşco Vodă lăsase boierilor moldoveni amintirea unui om nestăpînit şi
iubitor peste măsură de petreceri cu vin. Acum el caută să apară într-o ţinută potrivită misiunii sale.
Iată cum ni-l înfăţişează Neculce: „Şi atunce dîntîiu, erau boierii cam îngrijaţi de numele lui
Dumitraşco Vodă, de pre cînd era mai tînăr, Bei-zade, la domnia frăţîne-său lui Antioh-Vodă, că era
atunce nerăbdător şi mînios, slobiv la beţie, şi-i eşise numele de om rău. Eară acum venind cu
domnia, şciu să-şi peardă numele cel rău, au doară mai la vîrstă venise, au doară chevernisise viaţa
lui unde nu era pace, că aşa se arîta de bun şi de blînd, că tutulor le era uşile deschise şi nemăreţ, de
vorovia cu toţi copiii.” 194
Neculce ne spune că Dimitrie Cantemir se resimţea de lunga lui şedere între străini, la
Constantinopol: „Era om învăţat, numai la giudecăţi nu prea putea lua sama bine, poate şi unde
fusese trăit mult la Ţarigrad în străinătate, lăcomie nu avea mare, lucrurile lui poftea să fie lăudate”.
Că Stambulul şi societatea turcească îl înrîuriseră, se vede şi dintr-o plîngere pe care o vor
face mai tîrziu contra lui, la Petru cel Mare, unii boieri. Ei spun împăratului „să nu-l crează pe
Cantemir, că el este ca şi un turc şi ţine cu turcii”.
Semăna leit cu tatăl său, Constantin Cantemir. Aceasta o ştim din următoarea împrejurare,
povestită de Neculce. În timpul luptei de exterminare pe care Brîncoveanu a purtat-o împotriva
Cantemireştilor, domnul muntean dorind să suprime pe Dumitraşco - care era ostatec pe atunci la
Poartă - a spus turcilor că Dimitrie Cantemir n-ar fi cu adevărat fiul domnului, ci un tînăr de rînd, pe
care Constantin Vodă îl folosea pentru rolul de ostatec la Ţarigrad. Un mare dregător turc care
cunoscuse pe bătrînul Cantemir spuse cu acest prilej: „Au spus minciuni aceia care mi-au zis că fiul
lui Cantemir îi fals, căci dacă de cel mai mare s-ar îndoi cineva, dacă n-ar şti, de cel mai mic el
însuşi ar putea fi martor, deoarece, deşi prin vîrstă diferă de tatăl său, poartă încă bine chipul tatălui
său”.
Avem şi din vremea refugiului în Rusia multe izvoare privitoare la Dimitrie Cantemir. Mulţi
străini a cunoscut el în saloanele societăţii moscovite, dintre care unii au lăsat însemnări preţioase în
legătură cu învăţatul nostru principe.
194 Neculce, Letopis. II, p. 302,