Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a VII-a
V-am arătat în ultima prelegere modul cum se desfăşurau relaţiile Moldovei în timpul
domniei lui Antioh Cantemir cu muntenii şi cu turcii.
Aţi văzut că începe printr-o încercare de reconciliere cu Brîncoveanu. Neizbutind, el ştie să
reziste, cu ajutorul fratelui său Dimitrie - şi prin legăturile acestuia la Poartă - încercărilor disperate
pe care le face domnul muntean de a-l înlătura din domnia Moldovei. Apoi, în urma eminentelor
servicii făcute Porţii - prin aprovizionarea Cameniţei într-un moment disperat - nu numai că şi-a
consolidat domnia la Constantinopol, dar a contribuit la buna poziţie militară a turcilor faţă de
poloni în timpul tratativelor de pace. Să urmărim acum atitudinea domnului moldovean faţă de
poloni.
Relaţiile lui Antioh Cantemir cu polonii. Trebuie însă să recunoaştem că reuşita acţiunilor lui
Antioh pentru sprijinirea Cameniţei - şi în genere a politicii favorabile, după expresia noastră, „păcii
turceşti” - a fost cu putinţă datorită şi slăbiciunii în care se găseau polonii. Sobieschi murise şi
lăsase în urma lui o cumplită anarhie. Feudalitatea polonă, care îl alesese rege într-un moment de
grea cumpănă - sub ameninţarea primejdiei turceşti -, se împăcase greu cu firea lui autoritară. Nici
n-au înţeles măreţele lui planuri menite să aducă Polonia la forme de organizare corespunzătoare
timpurilor moderne.
Interregnul care a urmat morţii lui Sobieschi este socotit ca una din cele mai lamentabile
perioade din istoria Poloniei. Intrigile pentru ocuparea tronului ameninţau să păgubească statul.
Franţa susţinea pe prinţul de Conti - care folosi în această împrejurare şi mijloace băneşti - iar
Austria, pe unul dintre fiii regelui mort. Dar abia îl proclamară rege pe Conti cînd, tot prin puterea
banilor - ce nu se putea face prin bani într-o ţară de feudali sărăciţi? - , reuşi să se facă ales şi
Frederic-August, electorul de Saxa. Fără întîrziere, acesta pătrunse în Polonia, în fruntea unei
armate şi se încorona la Cracovia, în vreme ce Conti sosea - prea tîrziu, fireşte - la Danzig.
Venirea la tronul Poloniei a lui Frederic August II de Saxa era menită să aibă oarecari înrîuriri
şi asupra Moldovei, căci noul rege avea proiecte mari; el voia să smulgă Podolia din mîinile turcilor
şi să reia planul de ofensivă către gurile Dunării şi Bugeac, pe care cu atîta stăruinţă, dar fără
mijloacele necesare îl urmărise Sobieschi.
Este surprinzător cît de bine redă Neculce împrejurările în care s-a ales noul rege: „... Şi nu sau
învoit leşii să pue dintre feciorii lui Sobieschi nici pe unul Craiu, şi au pus om străin, pre August,
Prinţipul de Saxonia, bucurîndu-se domnii leşeşti la suma de bani mulţi ce le-au dat. Bucurîndu-se
la bani, au gîndit că-i vor mînca banii, şi pe urmă l-or goni, şi se vor mîntui de domnul, precum le
va fi voia, precum mai făcuseră şi altădată lui Condé, Craiul de la Franzi...”
Îndată după înscăunare, August la II-lea începu mari pregătiri militare şi fără întîrziere puse
în mişcare o însemnată armată germană şi alta polonă. Pentru moldoveni, păreau a reveni timpurile
grele din vremea lui Constantin Cantemir. Neculce afirmă 45 că oastea polonă avea circa 70-80.000
de oameni, iar cea germană 50-60.000. (Desigur, cifrele acestea sînt exagerate.) Adaugă apoi că
„aşa le era sfatul, să meargă să ia ţara Moldovei şi Bugeacu pînă la Dunăre.”
Antioh, văzînd situaţia schimbată, cată a face faţă noilor împrejurări. El decide să înceapă
tratative cu August; dealtfel, acelaşi lucru făcu în această împrejurare şi Brîncoveanu. (De unde
tragem încheierea că proiectele noului rege au fost luate în serios şi că domnul muntean relua
politica - şi altă dată practicată la Bucureşti - de provocare a rivalităţii austro-polone.)
„Atunce, înţelegînd Antioh-Vodă de acea gătire bună a lor, trimis-au şi el pre Eni Pîrcălabul
şi pre Kargalovici şi pre Mihuleţ, cu cărţi înainte la Craiul August, şi cu daruri, poftind pe Craiu ca
pogorîndu-se în ţară şi să nu facă stricăciune Ţării, şi să nu vie prin ţară ci să meargă pe Prut, drept
asupra Bugeacului şi dînd Dumnezeu să bată pre tătari, şi luînd Bugeacul, atunce şi el cu toată ţara i
se va închina.” Neculce adaugă că la aceste propuneri „Craiul tare s-a bucurat” şi la rîndul său a
trimis şi el lui Antioh daruri şi tăgăduirile că nu va strica Ţara.
45 Neculce, p. 260.