Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Politica internă. Lupta împotriva boierimii. Nicolae Mavrocordat a manifestat, în această
primă domnie, tendinţe autocrate. Venea parcă hotărît să îndoaie grumazul boierimii mari. Ura
acesteia împotriva domnului fanariot se oglindeşte în cronica zisă a lui Muste: „ … că precum fiesce
cine de cinste nu se satură, aşa şi Nicolae Vodă, fiind îndemnat şi de oamenii săi, greci ţarigrădeni,
care sînt deprinşi a veni în ţară să se desfăteze, unii pentru agonisită, alţii pentru că au lăsat
Terztimănia Porţii, cu multă cheltuială şi mîndrie grecească. Luatu-şi-au şi oaste, sîrbi, arnăuţi, de iau
adus cu sine, şi au venit nu ca un domn, ce ca un leu asupra tutulor. Eşit-au boierii înainte la
Galaţi, dară nici cu ochii asupra lor nu căuta, necum să grăiască cu dînşii sau să mai întrebe pre
cineva vreun cuvînt.”
Din acest pasaj trebuie să reţineţi două fapte: Nicolae Mavrocordat a venit înconjurat de un
însemnat număr de străini - ceea ce nu putea fi pe placul boierimii pămîntene - şi că şi-a afirmat de
la început tendinţa către o domnie autoritară. Dar creşterea influenţei elementului grecesc supăra în
gradul cel mai înalt pe reprezentanţii boierimii de ţară. Faptul că nu cunoştea nici limba română, îi
irita şi îi jignea. După o perioadă de largă înflorire a limbii şi culturii româneşti (veacul al XVIIlea),
le erau greu moldovenilor să primească ca domn pe un om atît de străin de sufletul ţării.
„Boierii şi ţara, dacă au văzut sălbăticia şi mîndria lui Nicolae Vodă, s-au spăimîntat toţi; cît nimeni
nu se mai ţinea cu zile, văzîndu-1 domn străin; limbă românească neştiind, tot cu tîlmaci grăia. Cu
mulţime de greci au venit, cît rămăsese feneriul pustiu în Ţarigrad, cît numai muierile lor rămăsese;
iară grec, umblai mult pînă dai de vreunul acolo. Iară aice, sosind, umplut-au curtea domnească,
prin toate odăile, şi prin tîrg pe la gazde.” 151
Fireşte, Muste exagerează. Este însă sigur un lucru: Nicolae Mavrocordat, urmărind o politică
de dizlocare a boierimii pămîntene atît din rosturile politice, cît şi din cele administrative ale ţării, a
adus cu sine un mare număr de greci şi arnăuţi. El voia să-i folosească în administraţia Moldovei şi
desigur pentru siguranţa sa personală, ca unul ce se simţea cu totul străin, şi într-un mediu ostil.
În al doilea rînd, Mavrocordat a înţeles să se sprijine pe ţărănime, împotriva boierimii. Şi
astfel, începe acest cărturar lipsit de experienţa ţării şi a domniei o luptă dură împotriva unui regim
care, incontestabil, avea multe păcate, dar şi rădăcini adînci în structura socială şi economică a ţării.
Domnii fanarioţi vor continua, rînd pe rînd, această luptă împotriva vechii boierimi, căutînd a ridica
dintre străini şi din straturile de jos ale societăţii o nouă clasă, care să li se supună orbeşte. Astfel, se
va grăbi la noi - ca şi în Apusul Europei - evoluţia de la monarhia feudală la monarhia absolută. Cu
o deosebire, însă: pe cînd în Apus transformarea se făcea prin forţele lăuntrice ale naţiunii, la noi se
făcea printr-o acţiune ordonată de puterea suzerană, cu elemente străine; se extindea astfel asupra
ţărilor noastre regimul constantinopolitan al monarhiei despotice otomane, cu singura concesiune că
în loc să ni se trimită un paşă mahomedan, ni se trimitea un demnitar creştin al Seraiului.
Astfel, în măsura în care misiunea domnului fanariot progresează, ţara se provincializează. În
aceste condiţii, elementul feudal autohton, oricît de reacţionar ne-ar părea judecat sub aspectul
social, era acela care întîrzia topirea statului nostru în sistemul administrativ al Imperiului otoman.
Iată de ce, în izbucnirile furioase ale cronicarilor nu trebuie să vedeţi numai ecoul unor
nemulţumiri - şi interese de clasă - cum a judecat exa-gerînd uneori Xenopol- , ci reacţia firească a
singurului element conştient de primejdia ce vine asupra ţării a clasei care întemeiase şi păstrase
prin veacuri de lupte statul.
Dar nu este mai puţin adevărat că şi boierii - cei „ţarigrădeni” mai ales - erau de o lăccmie
greu de saturat. Viaţa de curte, luxul şi eleganţa femeilor, precum şi o sumă de moravuri impuse
societăţii noastre după moda Constantinopolei, depăşeau puterile financiare ale boierimii noastre.
Într-o vreme în care agricultura şi creşterea vitelor nu mai rentau (din pricina nesiguranţei şi
instabilităţii politice), se înteţeşte goana boierilor după slujbe, după demnităţi. Dar niciodată nu erau
atîtea boierii cîţi competitori erau.
151 Muste, ed. Kogălniceanu, p. 40 - 41.