Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

lui Şerban şi pentru locul pe care îl ocupa el în centrul acestor evenimente este acuzaţia pe care i-o
aruncă Apafi la Poartă, că „umblă pe urmele lui Mihai Vodă Viteazul.” 85
Şerban Cantacuzino aţîţâ rivalitatea austro-polonă. Aliat iar nu vasal. Dar în vreme ce căuta
să reziste turcilor printr-o colaborare militară cu Austria, Şerban ia măsuri să contrabalanseze
imperialismul acesteia, prin cel polonez. A practicat sistematic - cum veţi vedea - această metodă.
Un diplomat veneţian a avut intuiţia precisă că „Valahul” urmăreşte să provoace discordie între
poloni şi austriaci. 86 Provocat de plîngerile lui Apafi şi de chemările lui Şerban, Sobieschi luă o
atitudine energică faţă de împărat (mai ales acum cînd pierduse pe Cantemir, el nu voia să-l piardă
şi pe Şerban).
Supărarea lui Sobieschi şi ameninţarea că se retrage din ligă dacă nu i se garantează
„drepturile” asupra celor 3 principate (începuse chiar tratative cu Ludovic al XIV-lea) are efecte
excelente pentru situaţia lui Şerban. De la Roma se făcură - prin Buonvisi - demersuri de moderaţie
la Viena. Totodată se dădură asigurări Varşoviei că intenţia împăratului nu este să supună Ţara
Românească, şi că dimpotrivă Şerban Cantacuzino este privit nu ca un vasal, ci ca un aliat. 87
Dar Sobieschi nu se mai încrezu de data aceasta numai în asigurările diplomaţilor papali. Se
gîndi şi el la o acţiune militară decisivă în Ţările Romîne, după pilda dură a generalilor germani. În
prealabil, pentru a avea bani şi pentru a fi totodată mai liber pe mişcările lui, încheie cu ruşii un
tratat (26 aprilie 1686) prin care le ceda Kievul şi Smolenskul în schimbul sumei de 150.000 de
fiorini polonezi. Ba se arătă dispus să renunţe chiar la Ardeal, numai pentru a i se recunoaşte
drepturile asupra Moldovei şi Munteniei. 88 Dar iarăşi interveni cardinalul Buonvisi, recomandînd de
data aceasta Varşoviei, tact şi moderaţie faţă de români. El spuse lui Sobieschi că Domnii români nu
vor putea fi atraşi de partea ligii decît dacă vor fi convinşi că polonii, prin campaniile lor urmăresc
eliberarea, iar nu oprimarea Ţărilor Române. Îl sfătui să dea chiar o proclamaţie către locuitorii
Moldovei cu asigurări în acest sens. În felul acesta numai, ambii domni ar putea fi cîştigaţi,
deoarece au între ei „stretta amicizia.” 89
Germanii supun pe ardeleni cu armele. Dar pînă să-şi sfîrşească Sobieschi pregătirile de
campanie, austriacii dădură o nouă lovitură de forţă. Pe la începutul lui iunie, generalul
Scherffenberg intră în Ardeal şi, pentru a sili pe principe să semneze tratatul cerut de împărat, dădu
trupelor libertatea să jefuiască ţara. Apafi încercă să se opună cu armele, dar fără succes. La 28
iunie 1686 se văzu silit să semneze.
Faţă de vechiul proiect, tratatul acesta conţinea o serie de modificări care îmbunătăţeau
situaţia principelui. între altele, se stabilea că trupele germane care vor apăra ţara, vor fi comandate
de dînsul. Teritoriile ce aparţinuseră în trecut Ardealului, urmau a-i fi restituite după izgonirea
turcilor, împăratul se mai obliga să obţină la pace renunţarea turcilor la tributul ardelean; în schimb,
Apafi oferea 50.000 taleri anual Imperiului.
Deosebit de interesant este articolul 18, prin care împăratul se angaja ca la pacea cu turcii să
fie cuprinse - alături de Ardeal - şi Principatele Române. De aci s-a tras încheierea că la tratativele
cu Apafi au participat şi soli munteni şi moldoveni. Depindea probabil de valoarea victoriei militare
ca împăratul să obţină şi pentru Principate condiţiile promise Ardealului (scutirea de tribut şi
restituirea pămînturilor înstrăinate). Acest alineat dovedeşte o dată mai mult că Austria urmărea -
sub aparenţa unei politici „liberatoare” - vechiul proiect propus de Dunod: integrarea Ardealului,
Moldovei şi Munteniei sub coroana lui Leopold.
Evenimentele arătară curînd că Şerban judecase cu toată înţelepciunea şi tactul cuvenit
momentul militar şi politic. În 2 septembrie 1686, în urma unor asalturi de mare energie, trupele
imperiale intrară în Buda după 145 ani de stăpînire otomană. Turcii au apărat-o cu deznădejde.
85
Mon. Com. R. Trans., XVIII, p. 451, apud I. Moga, p. 14.
86
Hurmuzaki, IX, p. 334.
87
I. Moga, op. cit., p. 139.
88
Ibidem, p. 144.
89
V. Zaborovschi, op. cit., p. 86.