Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a IX-a
ROMÂNII ÎN FAŢA IMPERIALISMULUI AUSTRO-POLON
Presiunea germană în Ardeal şi Ţara Românească. Aţi văzut sfîrşitul deplorabil al campaniei
polone în Moldova şi înfrîngerea de la Boian (oct. 1685). Şerban Cantacuzino se grăbi să se întoarcă
la Bucureşti, bucuros că a putut evita participarea la luptă.
Austriacilor în schimb le-a mers foarte bine. Armatele lor avură cîteva biruinţe asupra oştirilor
turcilor (la Essek, Gran etc.), cucerind o sumă de cetăţi şi fortăreţe, dezorganizînd în mare parte
sistemul de apărare al armatelor otomane din Ungaria. Superioritatea germanilor asupra polonilor
era acum vădită. Cei din Viena socotiră momentul prielnic pentru reluarea proiectului de înfeudare
a Ardealului şi a Principatelor Române. (Este adevărat că pentru a împinge oştile lor mai departe în
interiorul imperiului turcesc, austriacii aveau nevoie de baze bogate de aprovizionare. Finanţele
imperiului erau sleite de războaiele necontenite atît la Vest cît şi la Est. Ardealul şi Ţara
Românească trebuiau să furnizeze de aci înainte bani, proviant şi cvartire armatelor germane de pe
frontul oriental. Sub acest aspect al necesităţii economice şi militare se ascunde pentru moment
imperialismul austriac.)
În ziua de 27 octombrie 1685, Antide Dunod, călugărul iezuit de care v-am mai vorbit,
reîntors în Ardeal declară Dietei că „ori trebuia ori nu, Majestatea Sa vă ia sub protecţia Sa, aliaţi-vă
numai cu cele două ţări româneşti.” 83 Cererile imperiului erau: desfacerea completă de Poartă,
cvartire, întreţinerea a 13.000 de soldaţi şi proviant pentru oastea trimisă asupra Oradiei şi
Timişoarei. Sub presiunea trupelor generalului Veterani, la 27 noiembrie, Apafi semnă un tratat
preliminar la Ibaşfalău, prin care făgăduia deocamdată bani şi proviant. Pentru tratatul definitiv de
închinare începu convorbiri directe cu Viena, mai mult în scopul de a cîştiga timp.
Pentru a grăbi lucrurile, la începutul anului 1686, austriacii trimiseră în Ţara Românească pe
Csáki, vechiul duşman al lui Apafi. Şerban Vodă se scuză că nu îl poate primi, avînd la curtea sa
tocmai atunci o solie turcească, îngrijat însă de atitudinea mereu ameninţătoare a turcilor, voievodul
dădu noi asigurări lui Csáki (printr-o a treia persoană) că este hotărît să scuture jugul turcesc;
reaminti însă vechea condiţie: să fie ajutat de trupe imperiale. 84
Ruperea alianţei dintre Şerban Cantacuzino şi Mihail Apafi. Vă fac atenţi asupra acestui
moment (primăvara anului 1686) important pentru istoria raporturilor dintre Ţara Românească şi
Ardeal. El marchează o gravă divergenţă de interese între cele două Principate. Pe cînd Ardealul era
ameninţat de intrarea trupelor germane, lui Şerban îi era, mai mult ca totdeauna, teamă de năvălirea
turcilor. Pe cînd Apafi vrea să împiedice intrarea în ţară a generalilor austriaci, Şerban Vodă era
bucuros să aibă trupele imperiale mai aproape pentru a rezista cu armele unei eventuale încercări de
mazilire.
Este greu de lămurit în toate amănuntele, ce s-a petrecut atunci. Un lucru este însă limpede:
între voievodul Ţării Româneşti şi principele Ardealului s-au rupt - în primăvara anului 1686 -
legăturile consacrate prin tratatul de la Făgăraş (iunie 1685). Două solii ardelene veniră la
Bucureşti, la scurt interval, una după alta, să ceară ajutor lui Şerban împotriva germanilor. Judecînd
după situaţia militară excelentă a acestora, opunerea cu armele era însă o imposibilitate. Şerban nu
dădu deci urmare acestor chemări. Se pare că el făcu în martie o încercare de a reconcilia cele două
puncte de vedere şi de a aduce pe Apafi la o atitudine mai prudentă, trimiţînd în Ardeal pe
Constantin Brîncoveanu; dar nici misiunea acestuia nu avu nici o urmare.
Conflictul între cei doi principi izbucni. Şerban, consecvent politicii de alianţă cu creştinii -
nu înfeudării însă - se oferă colaborării militare imediat cu imperialii, în vreme ce Apafi, furios,
denunţă pe voievodul muntean la Poartă pentru legăturile lui cu germanii. (Cu acest prilej el dădu
pe faţă şi activitatea lui Şerban în vremea asediului Vienei.) Semnificativă pentru acţiunea politică a
83 I. Moga, op. cit., P. 135.
84 V. Zaborovschi, op. cit., p. 81.