Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

diplomatic otoman, un iniţiat al intereselor şi obiectivelor politice pe care le urmărea Imperiului.
(Servea de 12 ani Porţii.)
Dealtfel, chiar Nicolae Costin, povestind urcarea lui Nicolae Mavrocordat pe tron, pare
surprins de aspectele nu tocmai obişnuite ale investiturii turceşti: „ … Şi ducîndu-se la curtea cea
domnească, s-au cetit Beratul cel împărătesc, întrucît erau multe cuvinte neobicinuite: că scria
împăratul pentru Nicolae Vodă, că este slugă dreaptă din părinţi. .. şi alte laude”.
Pentru împrejurările internaţionale de la începutul secolului al XVIII-lea, deplasarea acestor
diplomaţi în tronurile de la Iaşi şi Bucureşti devine o necesitate. Cele două capitale româneşti
deveniseră, încă din a doua jumătate a veacului al XVII-lea posturi de observaţie de primul rang, de
unde putea fi urmărită cu succes acţiunea politică, diplomatică şi militară a germanilor, ruşilor,
polonilor şi chiar a puterilor occidentale. Turcii nu mai puteau lăsa aceste posturi, atît de
importante, pe mîna românilor, fiindcă aceştia făceau foarte adesea o politică care desconsidera
interesele politicii militare şi economice ale Porţii. Alteori, politica domnilor români se dovedise
chiar ostilă acestor interese. Turcii pierduseră prin pacea de la Carlowitz o mare parte din cele mai
mănoase provincii ale Imperiului lor european. Pierderea Munteniei şi a Moldovei ar fi fost -
privind lucrurile sub aspectul economic- un dezastru pentru ei. Lucrul acesta doreau să-l evite cu
orice preţ, fără a cruţa, la nevoie, nici o sforţare. În loc să se aşeze însă pe terenul sănătos al
drepturilor noastre străvechi, lăsînd liber drumul splendidelor începuturi de renaştere politică şi
naţională, care putea face din ţările noastre un prag de mare rezistenţă împotriva imperialismelor
austriac sau rusesc, ei au crezut că prin nimicirea veleităţilor politice locale (aş zice prin
provincializarea aproape a Principatelor) vor reuşi mai repede să le păstreze. Astfel, a fost ucisă
concepţia statului tampon, visat de Şerban Cantacuzino şi Constantin Brîncoveanu, stat care ar fi
împlinit o minunată funcţie izolatoare între imperiul turcesc şi imperiile creştine. (Este semnificativ
pentru dreptatea punctului nostru de vedere, faptul că această concepţie va fi reluată în veacul al
XIX-lea de către puterile occidentale care doreau în mod sincer conservarea Imperiului otoman. Ni
s-a zis chiar, multă vreme, prin analogie cu anume stări din Occident, Belgia Orientului.)
Dar asupra acestor împrejurări în care îşi deschid drumul în viaţa politică a ţărilor noastre,
domniile zise fanariote, vom avea prilejul să revenim.
În concluzie: Nicolae Mavrocordat a luat domnia nu fiindcă Antioh Vodă n-a putut da cele
300 de pungi cerute de vizir (cum povesteşte Neculce); reuşita candidaturii lui era asigurată în orice
caz, pentru considerentele expuse de noi. Dealtfel, tot Neculce scrie, negru pe alb, că Vizirul i-a
spus lui Nicolae Mavrocordat: „... Îţi dau ţie domnia fără de nici un ban… că tu eşti Terziman,
slugă împărătească, credincios...”. Cu toate acestea, nici Mavrocordat n-a scăpat nejumulit de turci,
cu prilejul căftănirei. A dăruit sultanului 200 de pungi şi alte 200 de pungi Vizirului şi altor
demnitari. 148 Neculce afirmă - exagerînd desigur - că noul domn a cheltuit 1000 de pungi! Cronica
atribuită lui Nicolae Costin dă pentru căftănirea lui Mavrocordat data de 6 noiembrie, adică, după
stilul iulian la 17 noiembrie. Această dată o găsim şi într-un raport adresat din Constantinopol la 4
decembrie 1709 dogelui Veneţiei: „Alli 17 del passato, l'Illustrissimo Signor Nikolaki
Maurocordato Consigliere di Stato f u fatto Principe della Moldavia, e quel medisimo giorno ne
ricevette il Cafftan dal Gran Visir ed il giorno seguente dal Gran Signore.” 149
Neculce mai face o afirmaţie, pe care, de asemenea, nu o putem primi. Anume că tatăl noului
domn, Alexandru Mavrocordat, auzind că fiul său a luat domnia „au şi început a plîngere şi a-şi da
palme preste obraz, şi a-şi smulge părul din cap şi din barbă şi a blestema pre fiul său, căci au primit
domnia şi a zicere că din ceasul aceia este casa lui stinsă, de vreme ce s-au amestecat fiiul său la
domnie”. În realitate, bătrînul diplomat dorea de multă vreme ca fiul său să ocupe acest tron. Încă
din vremea tratativelor de pace de la Carlowitz, el îl ceruse pentru fiul său, ca o răsplătire a
serviciilor ce adusese Porţii. Lucrul acesta se vede într-un raport din 30 aprilie 1699, al
ambasadorului francez din acea vreme, De Castagnères, către Ludovic al XIV-lea. 150 Curînd după
ce văzu împlinită vechea dorinţă, Exaporitul muri. Din această pricină întîrzie şi Nicolae Vodă
148 Hurmuzaki, Supl. I, p. 373.
149 Hurmuzaki, I, p. 446.
150 Hurmuzaki, Supl. I, p. 348.