Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a XIX-a
Aţi văzut pînă aci împrejurările care au decis pe turci să trimită pe tronul Moldovei pe un
înalt funcţionar al Seraiului, pe „sluga” lor credincioasă, în persoana lui Nicolae Mavrocordat. Este
un ceas politic şi diplomatic greu pentru Imperiul otoman - premergător unor mari ciocniri militare,
cînd se simte mai mult ca totdeauna nevoia de un om sigur şi abil la Iaşi.
Dat fiind rolul important pe care familia Mavrocordat l-a jucat în Principatele Române în
veacul al XVIII-lea, vă voi da în linii mari, generale, cîteva indicaţii genealogice. Mavrocordaţii
erau originari din insula Chios. Deci nu erau „fanarioţi” în înţelesul strict al cuvîntului. Despre
Alexandru Mavrocordat - tatăl lui Nicolae - am mai vorbit. Pe soţia sa - mama domnului - o chema
Sultana. Aceasta era fiica Casandrei, care la rîndul ei era fiica lui Alexandru Ilieşi, nepotul lui Petru
Rareş. Astfel, după mamă, noul domn cobora din Muşatini, adică din dinastia întemeietoare.
Carra, în Histoire de la Moldavie (p. 102 şi urm.), povesteşte că bunicul său, Pantiris
Mavrocordat, negustor de mătăsuri, a cunoscut pe Ruxandra, fiica unui grec foarte bogat din
Constantinopol (Scarlatos). Această fată fusese hărăzită a fi logodnica lui Matei Basarab, dar
îmbolnăvindu-se de vărsat şi urîţindu-se, Matei Basarab nu voi s-o mai ia de soţie.
Pantiris Mavrocordat era un om frumos, elegant şi foarte ambiţios. El îşi dădu seama că la
turci obţii totul prin bani. Averea fiicei lui Scarlatos îl atrase. Fără a sta mult la gînduri, ceru şi
obţinu mîna Ruxandrei. Şi astfel se întemeie norocul familiei Mavrocordat. Din această căsătorie au
rezultat doi fii: Ioan şi Alexandru. Alexandru a făcut studii serioase de filosofie şi medicină (la
Padova). A ajuns în urmă, ştiţi, mare dragoman al Porţii.
Iată ce spune despre cariera lui, între altele, Nicolae Costin: „ … Şi pe urmă i s-au dat titlul,
Ecsaporitu, adică tainicul din lăuntru la împărăţie, om prea învăţat în toate învăţăturile, aşa
filosofesce, astronomesce, cum şi teologeşte, carele se arată din cărţile ce au făcut, şi se află tipărite;
om vestit şi la împărăţiile creştineşti”.
Mai departe, vorbind de activitatea Exaporitului ca diplomat, în decursul lungilor tratative
care au premers păcii de la Carlowitz, Nicolae Costin îi atribuie lui meritul bunei situaţii ce se
creează Moldovei:
„ … Acest pont numai l-au pus aice, pentru căci pe urmă seva vedea ce folos au adus după
sine ţărei. Era pus şi acest pont: turci sau tătari în Ţara Moldovei niciodată să nu se lăţească cu
stăpînirea, ce tot Domni trimişi de împărăţie. Legîndu-se dară, pace între toţi, cum s-a pomenit mai
sus, înturnîndu-se şi Cameniţa iarăşi către crăiea Leşească, şi Ţara Moldovei care era îngiumătăţită
şi luată de leşi, iarăşi înturnată de leşi către stăpînirea turcului, adaosu-şi-au mare veste şi laudă, vei
zice, la toată Europa, acest Alexandru Mavrocordat, pre carele nu-l vor uita curînd veacurile
viitoare”.
Se pare însă că povestitorul nostru, client al casei Mavrocordat, trece sub tăcere defectele şi
păcatele Exaporitului. Este bine deci să mai cunoaşteţi şi opinia altora asupra lui. Iată, de pildă, cum
ni-l înfăţişează ambasadorul francez De Feriol, într-un raport din 10 ianuarie 1720: „Monsieur
Mavrocordato n'a été regretté de personne, non pas même des siens. Il a été deux fois ambassadeur
et il s'était en quelque manière rendu nécessaire à la Porte, n'y ayant pas de plus habile interprète
que lui. Il était médiocre politique, mauvais médecin et plus pédant que savant. Ses grands biens
étaient venus de la tyrannie qu'il avait exercée sur les Grecs et sur les Latins et des pensions qu'il
avait tirées de l'Empereur, du Czar et des princes de Valaquie et de Moldavie.” Exceptînd tendinţa
de a-i scădea meritele de bun om politic, portretul diplomatului francez - un contemporan care l-a
întîlnit desigur foarte des pe Alexandru Mavrocordat - este demn de luat în consideraţie.
Din căsătoria lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul cu Sultana, s-au născut trei băieţi:
Scarlat, care se căsătorise cu Ilinca, fiica lui Constantin Brîncoveanu, mort de timpuriu; Nicolae,
care a urmat tatălui său în demnitatea de mare terziman al Porţii şi Ioan, care a urmat lui Nicolae în
aceeaşi demnitate după trecerea acestuia la tronul Moldovei. Cum era şi firesc, Exaporitul a dat o
strălucită pregătire intelectuală fiilor săi. Niculae era cel mai înzestrat; pe el îl şi iubea bătrînul
dragoman mai mult decît pe ceilalţi. Avea mai ales, o memorie extraordinară, fapt care îl ajutase să-