Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Imperiului otoman. Dar proiectul regelui întîmpina opoziţia violentă a Dietei. V-am spus şi altădată
că în Dieta polonă se formase un partid filo-francez, care urmărea să împiedice războiul contra
turcilor, sau să-l mărginească la asediul Cameniţei. Regele avu nenorocul ca această opoziţie să fie
sprijinită şi de marele hatman Iablonowski. Atacul adversarilor săi din Parlament fu atît de veninos,
încît Sobieschi dezgustat, renunţă la comanda campaniei, lăsînd-o lui Iablonowski. 158
Constantin Cantemir nu înţelegea încă nici să facă acte de duşmănie împotriva polonilor. El
caută să ajungă cu ei la o înţelegere paşnică dar nu izbuti. La 10 septembrie un podgheaz tare de
1.500 de oameni pătrunse pe neaşteptate pînă la Iaşi. La Copou îi întîmpina hatmanul Velicico, dar
fu învins. L-ar fi prins şi pe Vodă „de nu s-ar fi mutat în Cetăţuie.” 159
În aceste împrejurări, Constantin Vodă Cantemir a dovedit multă stăpînire de sine. El încercă
din nou calea paşnică şi trimise la hatmanul polon pe călugărul minorit Del Monte pentru a-i arăta
că el, ca şi Şerban Cantacuzino, este de partea Ligii sfinte, dar că nu i se poate alătura făţiş înainte
de vreme. Polonii să cruţe Moldova, care este sfîrşită de jafuri, şi să caute a cuceri Cameniţa; fără
cucerirea acesteia nu vor putea stăpîni nici o palmă de pămînt în Moldova chiar de-ar jefui-o zeci de
ani. 160 Dacă nu se mulţumesc cu atîta, îi sfătuieşte să meargă asupra Bugeacului. 161 Şi mai tîrziu, în
27 septembrie, găsim o solie moldovenească de 25 de persoane, mergînd în tabăra hatmanului
polon. 162
Aceste solii dovedesc că domnul moldovean a făcut încercări disperate să împace punctul său
de vedere cu cel polon, pentru a împiedica, desigur, intrarea într-un conflict făţiş şi direct, cu marea
putere creştină. Nu a reuşit însă.
Polonii coborîră în Bucovina pînă la Boian unde, după cum ştiţi, avu loc la 1 octombrie 1685
ciocnirea cu turco-tătarii, alături de care se afla şi Cantemir cu 5.000 de ostaşi moldoveni. Soarta
voi - împrejurările nu sînt prea lămurite - ca lupta să înceapă tocmai în sectorul ocupat de Cantemir.
Acesta ripostă cu mare energie şi respinse pe poloni. Se pare chiar că atacul lui Cantemir a fost
determinant pentru soarta bătăliei.
Dimitrie Cantemir, în Istoria Imperiului Otoman 163 face o menţiune, în care este străvezie
intenţia de a lăsa polonilor răspunderea ciocnirii; aceştia, spune el, au atacat pe Cantemir deşi
domnul moldovean le trimetea în ascuns informaţii şi sfaturi. Ni se mai spune că domnul, văzînd pe
poloni venind asupra moldovenilor „rămase surprins”; el credea însă că polonii „au rătăcit direcţia”.
Atunci, pentru a împiedica totuşi ciocnirea între creştini, Cantemir „ordona a eşi la arme
cincisprezece sute de oameni ai săi”; nu însă pentru a se bate „ci spre a arăta prin semnul crucii de
stindarde că sînt fraţi”. Polonii însă au năvălit asupra moldovenilor „ca şi cînd ar fi fost turci”. La
zgomotul luptei, năvălesc asupra polonilor şi turco-tătarii. Lovită din două părţi, oastea hatmanului
bate în retragere.
Nu cred că lucrurile s-au petrecut chiar aşa. Partizan al politicii de echilibru, neiubind pe turci,
dar neînţelegînd nici pretenţiile polonilor de a vasaliza Principatele, exasperat de îndrăzneala şi
cruzimea podghiazurilor şi de dispreţul cu care s-a răspuns soliilor lui repetate, Cantemir - avem
toate motivele s-o credem - şi-a dat toată osteneala să împiedice victoria lui Iablonowski la Boian; a
împiedicat în felul acesta ocuparea ţării şi poate primejdii încă mai mari.
Că acţiunea militară a lui Constantin Vodă la Boian a fost determinantă, o mărturiseşte
dealtfel chiar Dimitrie Cantemir, însă în altă scriere: „Astfel fugăriţi şi învinşi polonii, Cantemir îşi
aude laudă mare de la Seras-chier, care după ce a isprăvit cu totul lupta, arătînd sultanului că toată
biruinţa aceea foarte fericită este de pus în sama lui Cantemir Vodă domnul Moldovei...” 164
Şi din Nicolae Costin reiese că domnul Moldovei a atacat fără menajamente: „Domnul au eşit
singur cu capul lui şi cu curtea lui, cu boiernaşii şi slujitorii, ce avea mai de treabă, la harţă şi mare
158
Salvandy, op. cit., p. 170- 174.
159
Neculce, Letopiseţe, II, p. 232.
160
I. Moga, op. cit., 129.
161
Ibidem.
162
C. Chovaniecz, Miron Costin en Pologne, apud Moga, p. 130.
163
D. Cantemir, Istoria Imperiului Otoman, vol. II, p. 519-520.
164
D. Cantemir, Vita..., p. 49.