Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a II-a
PRIMA DOMNIE A LUI DIMITRIE CANTEMIR
Am încheiat cursul nostru de anul trecut cu domnia lui Constantin Cantemir, căruia i-am dat o
dezvoltare mai mare decît se obişnuieşte. Figura acestui voievod - vă spuneam atunci - a fost
umbrită de strălucirea spirituală a fiului său Dimitrie; am socotit binevenită deci o reparaţie care să
accentueze valoarea politică a tatălui.
V-aţi putut da seama astfel, că, atît în politica internă cît şi în cea externă, C. Cantemir a fost
un om de mare energie, lucrînd cu o metodă strînsă şi cu idei hotărîte. În politica externă, el n-a
înţeles să rişte viaţa statului moldovean în favoarea proiectelor de cruciadă, adesea fanteziste,
încercate de poloni. Şi-a dat seama că turcii sînt încă departe de a fi atît de slăbiţi, încît să spere în
biruinţa unei răscoale moldovene.
În politica internă, el a înlăturat în parte boierimea mare şi a înţeles să se sprijine pe boierii de
mîna a doua şi pe soldaţi.
În fine, după o domnie de 8 ani fără trei luni, ajuns la adînci bătrîneţi, după o viaţă agitată,
bolnav, Constantin Cantemir îşi dă sfîrşitul avînd lîngă sine pe fiul său Dimitrie (17 martie 1693).
După exemplul muntean, moldovenii apără domnia pămînteană şi aleg domn pe Dimitrie
Cantemir. Ca şi Şerban Cantacuzino, Constantin Cantemir, lăsînd o moştenire consolidată, sperase
s-o transmită neturburată unuia din fiii săi. A avut şi el speranţa că va putea întemeia o dinastie.
(Aceeaşi dorinţă va manifesta mai tîrziu şi Dimitrie Cantemir; în tratativele pe care le va duce cu
ruşii, acesta va cere ţarului Petru să asigure descedenţilor săi domnia Moldovei.) Dar amîndoi fiii
erau foarte tineri: Antioh, care era zălog la Constantinopol, avea 20 ani, iar Dimitrie numai 17. De
aceea domnul şi curtenii îşi făceau socoteala că, dacă vîrsta fragedă a celor doi fii va fi o piedică,
atunci să aleagă pe unul din boieri. Vroiau să evite - ca şi boierii munteni cînd aduseseră pe
Constantin Brîncoveanu - venirea unui domn din Constantinopol. 8
S-a păstrat în povestirea lui Dimitrie Cantemir un pasaj care lămureşte gîndurile ce nutrea
bătrînul domn:
„Dacă vă este voia să alegeţi dintre fiii mei, multe le veţi avea de mustrat la dînşii, şi mai ales
vîrsta; căci cel mai mare, Antioh, care se găseşte acum la Constantinopol, după ce s-a adus înapoi
fratele său mai mic, trimis a doua oară la Poarta Turcească, are 20 de ani, iar cel mai mic, Dimitrie,
care, iată-l este lîngă mine, are abia 17 ani, şi nu-l văd în stare să poarte o sarcină aşa de grea decît
adăugîndu-se acestora truda voastră, cu toate că pe amîndoi m-am încercat să-i învăţ, nu fără
îngrijire, carte, atît de ţară cît şi străină, adecă: latinească, grecească şi sîrbească. Dacă sînt vrednici
prin moravurile lor de a cîrmui Ţara, şi au puteri de a o potrivi pentru o astfel de sarcină, eu, încă, o
mărturisesc, nu pot să ştiu, nici să judec. Atîta numai vă sfătuiesc din gură adevărată şi părintească
să vă dau învăţătură ca, sau pe unul dintre aceştia sau pe unul dintre voi să-l alegeţi.” 9 (Constantin
Cantemir îşi iubea foarte mult copiii; de aceea intervenise şi obţinuse de la turci să-i trimită la
Poartă zălog pe rînd). Intenţia de a evita venirea unui domn trimis de turci apare deci limpede.
După aceasta, boierii, în frunte cu Bogdan Hatmanul şi Iordache Vistiernicul, sprijiniţi pe
trupe, hotărăsc să ridice domn pe Dimitrie Cantemir. Cronicarul spune că ei au ascuns moartea lui
Constantin Vodă, l-au ţinut „mort tăinuit” o zi şi o noapte „pînă s-au găsit cărţile de au făcut arzuri
de la ţară la Poartă” prin care cereau domn pe Dimitrie. „Au răpezit” cu cărţile pe Vătaful Pîrvu şi
pe Ştefăniţă Ruset, fiul lui Manolache Postelnicul. Dar n-au aşteptat răspunsul Porţii, ci, după ce au
făcut cunoscută moartea bătrînului Cantemir, soldaţii au aclamat pe Dimitrie ca domn.
Iată cum înfăţişează cronicarul acest fapt de multă vreme nemai uzitat în ţara Moldovei: „...
Deci, au gătit divanul cel mare, şi-au strîns toată boierimea, şi Mitropolitul şi slujitorii ( = oştenii),
la Curte; şi au adus la curte şi pre un Agă a Vizirului turc, ce era venit cu trebi împărăteşti la Iaşi.
8 Magazin Istoric, vol. V, p. 93.
9 D. Cantemir, Vita Constantini Cantemiri, p. 125- 126.