Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a XXIV-a
DIMITRIE CANTEMIR
(Continuare)
Aţi văzut motivele pentru care a fost mazilit Nicolae Mavrocordat. Turcii fuseseră cîştigaţi de
diplomaţia franceză şi de Carol al XII-lea pentru ideea războiului împotriva Rusiei. Acum starea de
spirit din Principate - din Moldova mai ales - avea o deosebită însemnătate. Dacă în condiţii de pace
domnia reformatoare a lui Nicolae Mavrocordat putea să se desfăşoare în voie, în timp de război ea
reprezenta pentru turci o adevărată primejdie, într-adevăr. Politica lui socială - persecutarea
nobilimii şi a clerului - lipsa oricăror afinităţi cu ţara şi cu societatea moldovenească (nu cunoştea
nici limba!), guvernarea într-o prea mare măsură prin greci - au înverşunat pe boieri nu numai
împotriva domnului, dar şi împotriva regimului turcesc, care le impunea o atare umilire. Curentul
filo-rus creştea văzînd cu ochii, pribegirile sporeau necontenit - multe îndreptîndu-se acum către
Rusia, aşa cum altă dată mergeau spre Polonia.
Noul domn avea deci în primul rînd obligaţia să refacă solidaritatea „ţării” cu Imperiul
otoman. În al doilea rînd, să observe de aproape mişcările lui Brîncoveanu - din ce în ce mai
suspectat - şi la nevoie să-l prindă.
Aţi văzut împrejurările în care are loc căftănirea lui Dimitrie Cantemir. A fost, se poate spune,
o lovitură de culise. Ahmed al III-lea i-a arătat de la început multă afecţiune şi un tratament
excepţional. I-a dat în dar un hilat de samur, onoare - spune însuşi domnul în Istoria Imperiului
Otoman - care se refuzase lui Feriol ca şi lui Petru Tolstoi, ambasadorii Franţei şi Rusiei. Lui i s-a
dat însă „pentru motive particulare care nu se pot spune.” 191
Deşi în întîlnirea de la Galaţi, Nicolae Mavrocordat şi Dimitrie Cantemir s-au înţeles să nu se
pîrască unul pe altul, totuşi, abia ajuns la Stambul, cel dintîi pîrăşte pe cel de-al doilea că „el cînd au
venit în Ţara Moldovei, au găsit mai bine de jumătate de boieri haini la muscali, şi prinzîndu-i i-au
închis, iar Dumitraşcu Vodă cum au luat domnia a şi repezit de olac înainte şi i-au slobozit pe toţi,
şi încă pe care era mai mare hain l-au făcut caimacam”. 192
Este vorba de Iordachi Ruset, pe care însă noi ştim că Mavrocordat nu l-a închis pentru
hainire la ruşi, ci pentru a-l pune în imposibilitate să mai uneltească. Totuşi pîra fostului domn
cuprindea un adevăr: în Moldova, printre boieri, curentul de simpatie pentru ruşi şi de încredere în
forţa lor era mare la sosirea lui Dimitrie Cantemir. La rîndu-i, acesta se răzbună, trimiţînd şi el o
delegaţie de boieri la Constantinopole, care să se plîngă împotriva lui Mavrocordat pentru „jafurile”
ce ar fi făcut în Moldova. Bineînţeles, plîngerea aceasta nu avea nici un temei. Mavrocordat se temu
de urmări - căci turcii primeau cu multă uşurinţă pîrile fără a discerne adevărul de minciună şi se
ascunse în casa ambasadorului francez Des Alleurs, cu care - v-am spus - avea bună prietenie. Întrun
raport către regele său, din 10 mai 1711, Des Alleurs spune că a fost silit să-l primească, dar
crede că lucrul nu va avea altă urmare decît un număr de pungi pe care domnul mazil va trebui să le
plătească. 193
Dar să urmărim acum pe Cantemir în domnia Moldovei. A treia zi de la sosire şi-a întocmit
curtea. S-a înconjurat de oameni culţi. Astfel a luat pe Nicolae Costin ca mare logofăt şi pe Ion
Neculce ca mare spătar. Urmară apoi: Lupu Costache vornic mare al Ţării de Jos, Ion Sturza vornic
mare în Ţara de Sus, Antioh Jora hatman, Spraioti Dracomana mare postelnic, Gheorghiţă mare
paharnic, Dabija mare han, Ilie Catargiul mare vistiernic, Sandu Sturza mare stolnic şi Constantin
Costache mare comis. în puţine zile (la 23 decembrie) soseşte şi doamna Casandra.
Cantemir a făcut o bună impresie asupra boierilor. Trebuie să vă spun cu acest prilej că
înfăţişarea lui Dumitraşco Vodă cunoaşte două faze. O fază „ţarigrădeană” (cînd poartă barbă şi
costum oriental) şi o altă fază - corespunzătoare refugiului său în Rusia - cînd se rade şi îmbracă
191 Ibidem, p. 229, nota 38.
192 Neculce, p. 304.
193 Hurmuzaki, Supl. I, p. 395.