Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

În concluzie, apărînd Tighina, Antioh Cantemir o făcea cu convingerea - exprimată altă dată
în faţa Cameniţei - că apără Moldova. El nu era, cum n-a fost dealtfel nici Dimitrie, omul jocului
dublu. Cum vă spuneam acum cîteva momente, întîmplarea că a pus oastea şi pe boieri să sape la
întărituri - dînd el însuşi exemplu - a jignit mîndria nobilimii moldovene, mai ales că această
nobilime, polono-filă altădată, era înclinată spre ruşi acum. Ecoul acestei indispoziţii s-a păstrat,
cum spuneam, în cronica atribuită lui Nicolae Costin şi de aci a influenţat şi istoriografia română.
Iată acest pasaj: „Că după ce s-au aşezat Antioh Vodă lîngă Tighina, văzînd pre munteni săpînd şi
turcii şi tătarii din Bugeac, i s-au făcut ruşine şi zicîndu-i şi singur Iusuf Paşa:
Beiu! Noi n-am venit aicea să facem zefchiuri, ce să lucrăm să plinim porunca împăratului cu
o zi înainte. Ce atuncea şi-a cerşut cu măsură o bucată de loc să sape; şi neavînd cu ce săpa, i-au dat
de la Paşa traiste şi sape şi hîrleţe tot cu samă, şi nefiind salahori, au pus slujitori la săpat, siimenii
de leafă şi călăraşii, şi căpitanii butucbasii, carii nu erau de acea treabă. Ce văzînd că nu sporeşte
lucrul nimica fiind oameni puţini, de aceea au pus zapcii de au scos curtea toată, şi boierii cei mari
şi cei mici, şi toate dregătoriile, şi de ruşi, nea boierilor, săpat-a cîteva zile şi Antioh Vodă singur,
îndemnînd pe boieri şi alta să intre în voia turcilor; care şi Paşa singur trecînd pe acolo cu cercarea,
şi văzîndu-l săpînd l-au lăudat din gură zicîndu-o: aferim, Beiu!; iară de la inimă nu ştim părutu-i-au
cu dragoste, au ba. (Că turcului să-i dai bani şi să-i scoţi ochii.)”
Sub influenţa acestor rînduri, marele nostru istoric A. D. Xenopol a scris în Istoria Românilor
următoarele: „Iată unde ajunsese reprezentanţii tronurilor acelor care susţinuse altădată cu atîta
vrednicie numele neamului românesc! Să lucreze ca salahori la şanţurile turcilor!!”
Din cele ce v-am spus, aţi putut vedea - tratatul lui Dimitrie Cantemir ne-o confirmă - că
Antioh nu considera aceste şanţuri ca fiind „şanţurile turcilor”, ci frontierele Moldovei. În cronica
atribuită lui Nicolae Costin, la capătul pasajului privind participarea lui Antioh Vodă la fortificarea
Tighinei, stă scris: „Pe cînd însă Antioh Vodă săpa la Tighina, alţii îl săpau pe el la Poartă...”
Cronicarul face aluzie la acţiunea întreprinsă de Mihai Racoviţă împreună cu Cupăreştii împotriva
lui Antioh după căderea vizirului Baltagi.
Într-adevăr, cu ajutorul noului vizir, Ciorlu-Paşa (prietenul lui Racoviţă) Cantemir f u mazilit
şi înlocuit cu adversarul său. Mazilirea şi căftănirea noului voievod avu loc în ziua de 31 iulie 1707.
Este interesant de remarcat faptul că Antioh a aflat cel dintîi de mazilire (înaintea Saraskierului). Şi
în această împrejurare se poate vedea firea deosebită a lui Antioh Cantemir. A doua zi (luni), după
ce a aflat că este mazil, „văzînd că nu soseşte nime nici cu o veste, s-au sculat singur Antioh-Vodă
de au mers şi au dat de scire Paşii”. Dintr-o recentă descoperire a d-lui A. Sava 123 se vede că „aga
cu mazilia” a sosit la Tighina marţi „la chindie” în ziua de 20 iulie, aşa cum scrie şi Neculce şi
Pseudo Nicolae Costin.
Dar mai semnificativ este faptul că a doua zi după plecarea domnului mazil din tabăra
Seraskierului, acesta a dat drumul moldovenilor: „Şi aşa au hălăduit şi bieţii boieri şi slujitorii de
săpătura şanţului, că i-au lăsat pre toţi Iusuf Paşa Seraskierul, de au mers la Moldova”. Acest fapt
arată o dată mai mult cît de justă este interpretarea dată de noi. Antioh organizase participarea la
lucrări din proprie iniţiativă, fără constrîngerea Seraskierului, fiindcă avea convingerea - şi
instinctul sigur - că acele fortificaţii se fac spre folosul Moldovei.
Cronicile, şi aceea a lui Neculce şi aceea atribuită lui Nicolae Costin, au cuvinte de laudă
pentru firea lui Antioh-Vodă. Cel dintîi l-a regretat mult: „Cam rar Domn au fost şi a mai fi ca
Antioh Vodă în Moldova; nelacom nici la sînge, nici la bani, nici la minciuni; ce, iubitoriu de
dreptate; şi belşug în ţară la toate în zilele lui era”.
După ce s-a întors la Constantinopol, Antioh a avut - cum se întîmpla domnilor mazili - multe
necazuri, fiind urmărit de duşmanii lui din Moldova, de partidul Cupăreştilor şi de omul lor, Mihai
Racoviţă. „Dară nimica nu i-au putut strica”, spune Neculce. Domnia n-a mai căpătat-o însă. În
urma „hainirii” lui Dimitrie Cantemir, Antioh a avut mult de suferit la Constantinopol. A murit
acolo, între străini. A lăsat trei băieţi: Constantin, Dumitraşco şi Ioniţă. Asupra ultimilor ani din
viaţa lui Antioh, ca şi asupra copiilor săi, vom mai reveni.
123 Rev. Ist. Rom., VII, p. 163-170.