Texte digitizate la Biblioteca Judeţeană Mureş în cadrul

Prelegerea a XVII-a
DOMNIA LUI CONSTANTIN CANTEMIR
(Campania polonă din 1686)
Tratativele lui Sobieschi cu Cantemir. V-am arătat în prelegerea trecută cum a ajuns Cantemir
în stare de conflict declarat cu polonii, cu prilejul campaniei hatmanului Iablonowski din octombrie
1685 (Boian).
Victoria turcească întări însă situaţia internă a lui Sobieschi. De data aceasta, el putu impune
Dietei ideea marii expediţii la Dunărea de Jos şi mai departe. Pe de altă parte, aţi văzut cît îl
supărase pe regele polon pătrunderea germanilor în Ardeal şi presiunea pe care o exercitau aceştia
asupra Ţării Româneşti; el voia s-o ia înainte, ocupînd cele două ţări române. De data aceasta spera
şi în colaborarea ruşilor cu care încheie - după cum aţi văzut - un tratat de prietenie în 26 aprilie
1686; Sobieschi cedează ruşilor Kievul şi Smolenskul pentru a putea lucra liber asupra proiectului
său dunărean şi pontic. 172
Totodată, sub sugestia cercurilor diplomatice papale, împins şi de nevoie, el caută să ajungă la
o înţelegere cu Cantemir. Trimise în acest scop la curtea moldoveana pe iezuitul Wierzchowski,
care ştia şi româneşte, fiindcă servise într-o misiune la Iaşi. Acest iezuit aducea cu sine faimoasa
proclamaţie pe care diplomaţia catolică o ceruse lui Sobieschi şi prin care românii erau asiguraţi de
bunele intenţii ale marii puteri creştine. (Mereu apar, distincte, cele două tendinţe ale războiului:
cruciada romană şi imperialismul austro-polon.)
Dimitrie Cantemir spune următoarele în legătură cu solia iezuitului: „Dacă regele va vedea că
Vodă îşi uneşte armele cu ale polonilor va intra în Moldova ca prieten şi nu ca duşman.
Dacă Vodă vrea să primească ocrotirea regelui polon şi împreună cu dînsul să lupte contra
turcilor, fiind învinşi aceştia şi luat Constantinopolul, Domnul va fi cu drept de moştenire şi va avea
domnie din neam în neam, în veci. Toate legile şi drepturile domnilor se vor păstra de Crai
nemişcate şi neschimbate, iar Domnul în sfatul polon sau în dietele de obşte va avea cel dinţii scaun
şi cea dintîi cinste” (adică înaintea lituanului). Dintr-un raport diplomatic vedem că într-adevăr de la
Roma se recomanda lui Sobieschi primirea Moldovei ca membru al republicii, alături de Polonia şi
Lituania; totodată s-ar fi alăturat Moldovei şi Ucraina (ca în vremurile lui Duca Vodă). Sobieschi nu
uită să amintească lui Cantemir anii serviţi ca ostaş în Polonia, sub el. 173
Răspunsul lui Constantin Cantemir la aceste propuneri este demn şi prudent. Îşi mărturiseşte
sentimentele lui de bun creştin: „Cine ar putea să fie, între creştini, acel om preapăcătos care, ştiind
putinţa lucrurilor ce vin şi folosul de obşte al creştinilor n-ar vrea să verse şi cea din urmă picătură
de sînge sub steagul Domnului Isus Hristos? Dar s-a rînduit oaste turcească şi tătărească foarte
mare, cu Seraschierul cel nou, şi a şi trecut Dunărea, şi tătarii au venit gătiţi la hotarele Moldovei.
Care, de vor auzi că Domnul a trecut de partea Craiului, într-o clipă vor prăda toată ţara Moldovei,
şi mai ales că Sultanul Nuredim ştie că are de la Sultanul turcesc împuternicire ca aceea, dacă va
vedea pe domnul Moldovei că trece la poloni, să pustiască toată ţara lui cu foc şi fier. Care lucru
dacă s-ar face, cine ar putea răspunde înaintea Măririi Dumnezeieşti pentru atîtea suflete de
creştini? Deci Măria Sa Craiul să binevoiască a cîntâri lucrul mai cu îngrijire, ca să nu stîrnească în
felul acesta, în loc de libertate creştină, veşnică robie şi cele mai mari rele. Dar, dacă, ajutînd
Dumnezeu, va fi bătut duşmanul venit asupră-i şi va fi înaintat ostile creştine, după izgonirea din
Bugeac a tătarilor, pînă la Dunăre, el Vodă, va merge pînă acolo încît va lăsa în mîinile turcilor de
dragul lui Hristos pe însuşi fiul său. Deocamdată însă făgăduia că poate să facă doar atîta că, lăsînd
la Iaşi vreun boier înţelept, să găsească şi să dea pe ascuns, cît îi va fi cu putinţă, zaherea şi alte
lucruri care-i sînt de folos Craiului la sosirea lui. Ceea ce s-a şi făcut, după cum se va vedea mai
departe.” 174
172 Vezi prelegerea a IX-a.
173 Dimitrie Cantemir, Vita…, p. 56—57.
174 Ibidem.